La aproximativ un după ce preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, şi primarul oraşului Rivoli, Franco Giusto Dessì, semnau la sediul Primăriei din Rivoli (Italia) scrisoarea de intenţie privind stabilirea unei înţelegeri de cooperare între judeţul Bistriţa-Năsăud şi oraşul Rivoli, a fost rândul Consiliului Județean să primească vizita delegației din orașul partener. Cu acest prilej a fost parafată și înțelegerea propriu-zisă, ce are ca scop „promovarea prieteniei între popoarele român şi italian şi consolidarea cooperării între cele două unităţi administrativ-teritoriale”.

 

Înțelegerea de cooperare semnată la Bistrița propune patru domenii principale de colaborare: domeniul cultural, înţeles într-un sens mai larg, ce include învăţământul, sportul, schimburile între artişti, organizarea de expoziţii, schimburi între elevi, studenţi, sportivi; facilitarea prin intermediul camerelor de comerţ şi industrie a relaţiilor economice directe între oameni de afaceri din Bistriţa-Năsăud şi Rivoli, respectiv Provincia Torino; colaborarea pe proiecte finanţate din alte fonduri decât cele alocate direct statelor membre ale UE, de exemplu prin programele transfrontaliere; realizarea unor acţiuni comune care să sprijine integrarea comunităţii mari de români şi să contribuie la o mai bună relaţionare a românilor cu administraţia italiană.

Delegația italiană pentru Bistrița a fost condusă de reprezentantul Primăriei Rivoli, Laura Ghersi și de Consulul României la Milano, Iulia Cupșa Kiseleff.

Rivoli este un oraș din Provincia Torino, situat la 14 km de orașul Torino. Are o populație de aproximativ 50.000 de locuitori și mai este înfrățit cu județe din Spania, Germania, Slovenia și Franța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.