Românii din Viena au anunțat că vor ieși în stradă vineri, 30 septembrie, de la ora 13, pentru a protesta împotriva taxelor exagerate și a serviciilor consulare deficitare, scrie cotidianul de limba română Gazeta Românească. Manifestația va fi organizată în fața Consulatului României din Viena.

 

Ignoranța, obrăznicia și lipsa de respect îi caracterizează pe mulți dintre cei care ajung să reprezinte România în diverse state pentru că au fost numiți pe criterii politice, nepotisme, cunoștințe sus-puse, sau din alte motive”, spune George Leș, organizatorul protestului.

În vârstă de 49 de ani, George Leș este rezident la Viena de șapte ani. El este originar din Maramureș, de unde a emigrat imediat după Revoluție, în 1990. Înainte de a se stabili la Viena, a trăit 18 ani în Germania.

Dorim îmbunătăţirea accesului la informaţii, precum şi dezvoltarea şi dialogul dintre autorităţile române şi românii din Diaspora. Se demonstrează încă o dată, faptul că, în consulatele române din străinătate ajung persoane care nu au nicio legătură cu diplomaţia, majoritatea sunt numiţi politic, habar nu au care le sunt îndatoririle şi obligaţiile într-un consulat, se comportă cu cetăţenii români ca şi cum ar fi pe “tarlaua proprie”, uită faptul că datorită acelor cetăţeni, ei există şi nu invers, uită că sunt plătiţi regeşte din bani publici şi că obligaţia lor este de a servi cu respect, responsabilitate şi profesionalism cetăţenii români care trec pragul consulatelor”, se arată în comunicatul public al organizatorului protestului anunțat pentru vineri, la Consulatul României din Viena.

Românii din Viena sunt nemulțumiți și de preţurile exorbitante percepute la consulat, pentu diverse servicii, dar și de indiferența funcționarilor. „În cazul în care avem nevoie de o informaţie şi sunăm la telefon nu răspunde nimeni”, spune George Leș.

Protestatarii au adresat deja solicitări scrise Preşedintelui României, Guvernului Român, Ministerul Afacerilor Externe, Ambasadelor şi Consulatelor, prin care cer:

– reducerea taxelor pentru procesare şi eliberarea actelor/documentelor.
– reducerea timpului de predare şi primire a actelor/documentelor.
– mai multe consulate în Austria, Italia, Germania, Spania, Anglia, etc.
– îmbunătăţirea consulatelor şi ambasadelor cu o dotare tehnică potrivită.
– calificarea personalului care foloseşte aparatură necesară eliberării actelor/documentelor.
– schimbarea raportului numărului de angajaţi consulari versus numărului cetăţeniilor români care se află în rază lor de acţiune, astfel încât personalul să aibă timp suficient că să se ocupe efectiv de fiecare cetăţean român.
– schimbarea raportului numărul de angajaţi consulari vis-a-vis numărul cetăţeniilor români care se află în rază lor de acţiune, astfel încât personalul să aibă suficient timp pentru a se ocupă efectiv de fiecare cetăţean român.
– îmbunătăţirea înregistrării audio de la robotul telefonic pentru o ghidare mai simplă a cetăţenilor români care iau legătură cu ambasada/consulatul.
– prelungirea duratei de valabilitate a paşapoartelor la 10 ani, pentru persoanele care au împlinit vârstă de 14 ani.
– introducerea unui sistem electronic online pentru a face programări , pentru cetăţenii care solicită serviciile consulare.
– introducerea unui sistem electronic care să facă managementul documentelor/formularelor şi care să permită cetăţenilor să uploadeze online acestor documente/formulare.

În același timp, a fost lansată o petiție online, la adresa de internet https://www.petitieonline.com/mai_multe_consulate_romaneti_in_europa, prin care românii din Austria cer să le fie puse la dispoziție minim trei consulate: la Viena, Graz și Salzburg sau Linz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.