Proprietarul clubului Bamboo, Joshua Castellano, a declarat, luni, la ieşirea din sediul Poliţiei Capitalei, că focul ar fi pornit dintr-un spaţiu care în mod normal este închis.”A pornit dintr-un spaţiu care normal e închis, nu funcţiona. Pe mine m-au chemat şi normal că eu am văzut acolo, eu am fost acolo pe moment şi am văzut… Foarte ciudat cum s-a aprins foc şi cum s-a dezvoltat focul în momentul ăla. Atunci când am văzut focul, am spus să facem evacuare. S-a făcut evacuare imediată şi s-a ieşit”, a declarat italianul Joshua Castellano, după ce a fost audiat în dosarul deschis în urma incendiului de sâmbătă, titrează agerpres.ro.

Întrebat în legătură cu documentele de autorizare, el a explicat că exista în curs o procedură de avizare.

„Nu are cum să nu aibă avize, era aviz în procedură normală de a obţine autorizaţie. Locaţia are un proces de autorizare pentru ISU, pentru că după ce s-a întâmplat cu Colectiv s-au făcut nişte schimbări. În momentul când nu ai o locaţie mică, ai o locaţie destul de mare, de 5.000 de metri pătraţi, trebuie să fie refăcută toate lucrarea, cu avizarea respectivă, cu aprobarea până la sfârşitul 30 iunie 2017, pentru asta noi eram în regulă pentru funcţionare”, a precizat proprietarul clubului Bamboo.

Joshua Castellano a arătat că o singură dată a fost amendat clubul, pe motiv că o canapea era în dreptul unei uşi destinate ieşirii de siguranţă.

Chestionat dacă localul era asigurat, acesta a răspuns că nu, neputând să fie încheiată asigurare fără aviz ISU.

 „Nu, am avut anul trecut asigurare. Înainte să se întâmple chestia asta cu Colectiv am avut asigurare. În momentul când s-au schimbat toate legile şi în momentul când trebuie să faci o lucrare, să te pui în regulă cu toate legile noi pentru partea asta de ISU, a trebuit să nu avem asigurare. Dacă nu ai avizul ISU, asigurarea nu plăteşte despăgubirea. Pentru asta, păgubitul sunt eu, nu e nimeni altcineva, cum a fost în 2005”, a mai precizat Castellano.

Cu privire la acuzaţiile că s-ar fi fumat în continuare în club, el a explicat că este dificil să se controleze fumatul într-o locaţie în care intră 1.500 de persoane.

„A controla fumatul într-o locaţie în care intră 1.500 de persoane este foarte dificil în general. Oamenii locaţiei şi angajaţii şi-au făcut jobul foarte bine. Când a fumat cineva, tot timpul le-a fost spus să nu fumeze că este interzis. (…) Au fost puse semne cu „Fumatul oprit” peste tot. (…) Nu este vorba de fumat acum, (…) s-a prăbuşit Bamboo, a luat foc Bamboo, nu cred că a luat foc pentru o ţigare, nu atacaţi lucruri care nu sunt potrivite”, a spus acesta.

El a mai arătat că în acea noapte în club ar fi fost 700-800 de persoane, capacitatea fiind de peste 1.200 de oameni.

Incendiul de la clubul Bamboo din noaptea de vineri spre sâmbătă a fost declarat stins luni, la ora 12,30, au anunţat oficiali ai ISU Bucureşti. La faţa locului va rămâne o autospecială de stingere pentru supraveghere.

Clubul a ars în totalitate, clădirea fiind prăbuşită în cea mai mare parte.

 

 Au ajuns la spitalele din Capitală 44 de persoane. Luni mai erau internate trei. Niciunul dintre pacienţi nu a prezentat arsuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.