Proiectul de lege privind plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului a fost aprobat

113

Proiectul de aprobare a ordonanţei de urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la suma de 8.500 de lei pe lună, a fost votat luni de Senat în ședința de plen.

Alina Gorghiu (PNL) la dezbaterea proiectului de lege a spus:  „E o ordonanţă pe care Guvernul a gândit-o superficial. E o politică represivă la adresa familiei şi la adresa creşterii natalităţii (…) Nu doar grupul liberal a sesizat aspectele de constituţionalitate. Sunt foarte mulţi cei care le-au sesizat. Din păcate, Avocatul Poporului, prietenul PSD, nu a înaintat sesizarea noastră la Curtea Constituţională şi, evident, dacă ordonanţa va fi votată, va exista o sesizare la CCR (…) Sunt afectate indemnizaţii în plată, ceea ce nu este deloc corect (…) A fost o ordonanţă care nu justifica deloc urgenţa, dat fiind faptul că spuneţi că sunt afectate de această măsură doar câteva sute de persoane. Eu cred că este o obrăznicie din partea Executivului să tratezi familiile ca pe asistaţi sociali. Nimeni nu stă nici la uşa PSD, nici la uşa ALDE să ceară aceşti bani, pentru că PSD sau ALDE îi au în buzunar şi doresc sau nu doresc să îi dea”

Au fost 72 voturi ”pentru”, 30 ”împotrivă” şi patru abţineri

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, în timpul dezbaterilor, că legea va duce la realizarea unei ”corectitudini” şi la ”corectarea derapajelor”.

„Eu nu am văzut această ordonanţă ca fiind o lege care să plafoneze, ci care să realizeze o corectitudine în ceea ce priveşte indemnizaţia pentru creşterea copilului. Banii nu sunt ai PSD, nici ai PNL, dar niciun leu nu se poate distribui decât potrivit legislaţiei pe care Parlamentul României o aprobă. Şi această lege asta vine să facă: să corecteze derapajele”, a declarat senatorul PSD, potrivt Mediafax.

 

LĂSAȚI UN MESAJ