Proiectul de lege care elimină pensiile speciale

366

Parlamentarii USR au depus un proiect de lege prin care sunt eliminate pensiile speciale pentru şapte categorii profesionale, printre care se numără şi parlamentarii. Proiectul nu se adresează însă şi magistraţilor şi militarilor, ale căror pensii speciale vor fi doar plafonate la nivelul salariului/soldei din ultima lună de activitate.

Proiectul de lege care vină să aducă modificării legii pensiilor speciale a fost iniţiat de mai mulţi parlamentari ai USR, printre care Claudiu Nasui, Cristina Pruna şi Cristian Seidler, cel din urmă fiind şi iniţiatorul proiectului de abrogare a pensiilor speciale pentru parlamentari.

Potrivit proiectul depus de aceştia, pensiile speciale sunt abrogate pentru şapte categorii profesionale: personalul aeronautic civil navigant, personalul auxiliar al instanţelor şi al parchetelor, funcţionarul public parlamentar, corpul diplomatic şi consular, angajaţii Curţii de Conturi, judecătorii Curţii Constituţionale, parlamentarii. Deputatul Claudiu Nasui a explicat necesitatea acestei modificări prin ajungerea la o situaţie echitabilă privind pensiile pe care le primesc românii, care contribuie  după aceleaşi reguli la fondul de pensii, dar nu primesc „pensii după aceleaşi reguli.”

„România a tolerat şi tolerează un sistem de pensii cu două viteze. Cu toţii contribuim după aceleaşi reguli, dar nu primim pensii după aceleaşi reguli. USR pune pe tapet problema pensiilor speciale, noi suntem contra lor, nu este adevărat că nu avem ce face. Trebuie ca statul român să fie imparţial”, a declarat Nasui.

Statut special pentru magistraţi şi militari În ceea ce priveşte situaţia pensiilor speciale ale magistraţilor şi militarilor, acestea nu vor fi abrograte, ci doar plafonate la nivelul soldei/salariului brut lunar din ultima lună de activitate, actualizată la zi cu rata inflaţiei şi a creşterii salariale/majorării soldei de grad şi funcţiei militarului/magistratului, se arată într-un comunicat de presă. Cei de la USR îţi motivează acestă decizie prin existenţa unei recomandări venite de la Comisia de la Veneţia care prevede acest aspect, dar şi prin faptul că este o cutumă a NATO.

„În primul caz este o cutumă a NATO, în al doilea, o recomandare în acest sens a Comisiei de la Veneţia”, au adăugat parlamentarii USR. Proiectul USR prevede şi deductibilitatea integrală a contribuţiilor individuale la pilonul 3 facultativ de pensii, prin care categoriile profesionale ce ies la pensie mai devreme pot compensa stagiul parţial de cotizare, potrivit adevarul.ro

2 COMENTARII

  1. No stati o tzaruca, ca-i doar o „prepunere”… !!! Este un pas lung pana a fi dezbatuta si aprobata sau egiferata. Pana atunci, se pot schimba „guverne intregi sau bucatzite „…

LĂSAȚI UN MESAJ