Un proiectil exploziv din cel de-al Doilea Război Mondial a fost găsit, vineri, lângă o grădiniţă din oraşul Vaslui. O echipă pirotehnică a ridicat dispozitivul pentru a-l distruge în condiţii de siguranţă.

O echipă pirotehnică a intervenit pentru ridicarea proiectilului găsit în zona Parcului Bloc 199, situată lângă o grădiniţă, unde se fac modernizări.

Specialiştii au stabilit că este vorba de un proiectil exploziv calibrul 75 milimetri, care provine cel mai probabil din cel de-al Doilea Război Mondial.

”Echipa pirotehnică s-a deplasat la faţa locului, a ridicat proiectilul, iar în continuare cercetează şi supraveghează zona”, spun reprezentanţii ISU Vaslui.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.