Municipalitatea bistriţeană continuă extinderea Wonderlandului. De data aceasta, administraţia locală condusă de Ovidiu Creţu caută o firmă care să întocmească un studiu de fezabilitate pentru amenajarea unui parc de agrement şi recreere în Complexul sportiv multifuncţional Wonderland, motiv pentru care este dispusă să cheltuiască peste 17.600 lei, fără TVA.

 

Data limită de depunere a ofertelor este 9 mai 2018, suma maximă pusă la bătaie fiind 17.664 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai scăzut. Potrivit municipalităţii, proiectul propus “face parte dintr-un program mai amplu de investiţii a Municipiului Bistrita referitor la amenajarea si dezvoltarea unui complex polivalent pentru sport şi agrement în localitatea componenta Unirea – «Wonderland Bistrita»”. Numărul estimat al utilizatorilor este de 1.000 de persoane. Documentaţia trebuie finalizată în maxim o lună şi jumătate de la semnarea contractului, care va fi atribuit direct de municipalitatea bistriţeană.


Mai multe detalii despre acest subiect puteţi citi în ediţia tipărită a Gazetei de Bistrita.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.