Primăria Bistriţa, prinsă cu minciuna la informaţiile publice! Zeci de mii de euro, cheltuiţi în ultimii 5 ani pe plimbări în străinătate!

1529

Peste 71.000 de euro a cheltuit Primăria Bistriţa în perioada 2012 – octombrie 2017 pentru cele 52 de  delegaţii oficiale efectuate în străinătate de angajaţii ai administraţiei locale, consilieri locali,  viceprimari şi primar, conform unei liste remise de municipalitate la solicitarea Gazeta de Bistriţa. Cele mai multe deplasări au avut loc în Germania, 15 la număr, dintre care trei în Wiehl. Alte patru deplasări oficiale au avut loc în Polonia, la Zielona Gora.

Numai că, Primăria Bistriţa a fost prinsă cu minciuna, având în vedere că publicaţia noastră a formulat în ianuarie 2014 o solicitare similară, prin intermediul căreia am cerut să ni se comunice deplasările în străinătate ale angajaţilor primăriei, care au avut loc în anul 2013. Cel puţin pentru anul respectiv există diferenţe, care însă dovedesc faptul că municipalitatea bistriţeană prezintă INFORMAŢII PUBLICE în mod trunchiat! Adică doar ce convine.

 

Luna trecută, Gazeta de Bistriţa a solicitat Primăriei Bistriţa să ne transmită informaţii despre delegaţiile oficiale efectuate, în perioada 2012 – 2017, în străinătate de angajaţi ai instituţiei, consilieri locali, primar, viceprimari, dar şi alte persoane, deplasări pentru care costurile au fost suportate din banii publici ai municipiului Bistriţa, adică de la bugetul local.

Astfel, din 2012 şi până în luna octombrie 2017 inclusiv, municipalitatea bistriţeană a cheltuit de la bugetul local nu mai puţin de 314.370 lei pentru deplasările oficiale din străinătate. La un curs mediu de 4,4 lei cât a fost 1 EURO până să sară „pârleazul” de curând, suma cheltuită pe plimbările în străinătate ale oficialilor primăriei se ridică la exact 71.447,72 euro. Destinaţiile au fost mai mult sau mai puţin îndepărtate, în proporţie covârşitoare acestea fiind localizate în Uniunea Europeană. Două din totalul deplasărilor în străinătate au fost efectuate pe tărâm asiatic, evident de nimeni altul decât de primarul Ovidiu Creţu. Însă unele deplasări, primarul Creţu trebuie să le plătească în final din buzunarul propriu, întrucât Curtea de Conturi i le-a imputat, în condiţiile în care acestea nu au primit nici măcar aprobarea Consiliul Local Bistriţa. Culmea, respectivele deplasări nu figurează pe lista remisă de municipalitate publicaţiei noastre.

Dar să vedem unde, cine şi cât figurează pe lista amintită.

 

În 2012 au fost tocaţi peste 18.700 lei

Potrivit informaţiilor furnizate de Primăria Bistriţa, în anul 2012, de la bugetul local s-au cheltuit 18.725 lei (circa 4.255 euro) pentru 7 delegaţii oficiale. Primul loc pe lista aferentă anului 2012 este ocupat de o deplasare oficială efectuată de Liliana Coceşiu – directorul executiv al Direcţiei de Integrare Europeană din cadrul municipalităţii, Ioan Papoi – coordonator Compartiment Energetic din cadrul aceleiaşi instituţii, în Guimaraes – Portugalia. Pentru aceasta costurile s-au ridicat la suma de 8.092 lei, adică 1.839 euro.

Valentina Fechete, şefa Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Bistriţa, a mers în delegaţie la Roma – Italia, motiv pentru care de la bugetul local s-au cheltuit 2.173 lei, adică aproximativ 494 euro.

Tot în Italia, dar de data aceasta în L’Aquila au mers Liliana Coceşiu şi Floare Gaftone – secretarul municipalităţii bistriţene. Costurile s-au ridicat la 4.394 lei, adică aproape 999 euro.

În acelaşi an 2012, o altă angajată a Primăriei Bistriţa, Laura Mureşan, s-a deplasat în Berlin, capitala Germaniei. De la bugetul local s-au mai cheltuit 693 lei, adică 175,5 euro.

Curteanu Mihaela a mers în delegaţie la Viena, capitala Austriei, deplasare care a costat 843 lei, adică 191,5 euro.

Pe lista deplasărilor din anul 2012 mai figurează o poziţie şi anume Rimini-Italia, unde au mers viceprimarul Bistriţei de la acea vreme – George Avram şi şeful Direcţiei de Patrimoniu din cadrul municipalităţii – Vasile Marina. Pentru cei doi s-au mai tocat de la bugetul local alţi 4.219 lei, adică aproape 959 euro.

 

Prinşi cu minciuna! Au cheltuit peste 78.000 lei

Anul 2013 pare să fi fost unul bogat în ceea ce priveşte delegaţiile oficialilor din Primăria Bistriţa. Numai că lista primită de Gazeta de Bistriţa pare să nu fie una completă. Motivul pentru care susţinem acest lucru este unul simplu: în urmă cu trei ani, publicaţia noastră a remis Primăriei Bistriţa o solicitare similară, care viza însă doar deplasările din anul anterior, adică 2013. Acum făcând o comparaţie între lista deplasărilor primită atunci şi ceea ce am primit acum în 2017 aferent anului respectiv, constatăm că există diferenţe, în sensul că nu toate delegaţiile au fost amintite, nici atunci, dar nici acum.

O primă delegaţie efectuată în 2013, care figurează pe lista remisă Gazetei de Bistriţa de Primăria Bistriţa în februarie 2014, a fost efectuată în Dinkelsbühl (Bavaria) – Germania. Singurul reprezentant al municipalităţii prezent la evenimentul organizat de oficialităţile din Dinkelsbühl – Întâlnirea saşilor transilvăneni – a fost primarul Ovidiu Creţu. Costul deplasării s-a ridicat 738 euro (3.321 lei), din care 602 euro au fost destinaţi transportului, iar 136 euro reprezintă diurna primită de Ovidiu Creţu. Această deplasare nu este amintită în lista primită acum de Gazeta de Bistriţa.

De pe lista din 2017 lipseşte şi o deplasare făcută de primarul Creţu în Bad Kisingen – Germania, pentru care s-au cheltuit de la bugetul local 566 de euro, adică aproximativ 2.490 euro. Această deplasare apare pe lista din 2014.

În acelaşi an 2013, primarul Ovidiu Creţu a efectuat şi o vizită oficială în China, alături de premierul României de la acea vreme – Victor Ponta. Deplasarea primarului a fost plătită însă din banii bistriţenilor, costurile ridicându-se la 2.546 de euro, adică aproape 11.460 lei. Această deplasare a primarului Creţu în China figurează atât în lista primită de Gazeta de Bistriţa în 2014, cât şi în cea de acum.

De asemenea, în lista din primită de publicaţia noastră în urmă cu trei ani, George Avram figurează cu deplasări în Italia – Roma şi L’Aquila – alături de arhitecta şefă a Primăriei Bistriţa – Monica Pop – şi Elena Prisecaru. Potrivit datelor de la acea vreme, costurile s-au ridicat la 1.401 euro (6.144 lei). În lista primită acum de Gazeta de Bistriţa, George Avram pare să fi efectuat o deplasare doar la Roma, costurile ridicându-se la 1.551 lei, adică 352 euro, în timp ce Monica Pop şi Elena Prisecaru par să fi mers în L’Aquila, deplasarea celor două înghiţind de la bugetul local 5.528 lei, adică 1.256 euro. În acest caz dacă stăm să comparăm şi sumele, putem observa o diferenţă de circa 1.000 de lei la totalul celor două deplasări.

O altă deplasare, care apare pe ambele liste, este cea efectuată de purtătorul de cuvânt al municipalităţii, Mihai Ruşti, şi Radu Rus, şeful Serviciului Managementului Proiectelor din cadrul Direcţiei de Integrare Europeană a municipalităţii. Costurile s-au ridicat, conform datelor transmise în 2013, la 490 euro (circa 2.200 euro), în timp ce datele primite recent arată că pentru deplasarea cu pricina s-au cheltuit 2.675 lei, adică circa 600 de euro.

Pe ambele liste figurează şi deplasarea efectuată în Herzogenrath – Germania, însă datele privind costurile nu prea puşcă. Astfel, pe lista primită acum trei ani figurează ca făcând parte din delegaţia respectivă, alături de primarul Ovidiu Creţu, consilierii locali Moisil Filip, Antal Attila, Alexandru Bria şi Gelu Muthi, precum şi trei angajate ale primăriei bistriţene – Liliana Coceşiu, Mihaela Curteanu şi Iulia Reschner. Conform datelor transmise în 2014, costurile s-au ridicat la 2.469 euro, adică aproximativ 10.864 lei. Conform ultimei liste, aflăm că de fapt pe lângă cei amintiţi, din delegaţie au mai făcut parte încă alte 20 de persoane, iar costurile au fost mult mai mari, de 20.321 lei, adică aproximativ 4.618 euro.

Din lista remisă recent de municipalitate, aflăm însă că în 2013 nu s-au efectuat doar deplasările mai sus amintite, ci şi altele. Astfel, Liliana Coceşiu a efectuat o deplasare la Vaxjo – Suedia, care a scos de la bugetul local 5.462 lei, adică aproximativ 1.241 euro.

De asemenea s-a efectuat o vizită şi la Besaçon – Franţa, delegaţie din care a făcut parte Alexandru Oprean, la acel moment consilier superior la Primăria Bistriţa (în aprilie 2014 a fost numit de premierul Victor Ponta secretar de stat în Ministerul Culturii), plus încă 7 persoane din Consiliul Local al Tinerilor. „Peripeţia” din Franţa a tocat de la bugetul local alţi 22.965 lei, adică aproximativ 5.220 euro.

O altă delegaţie care nu a fost amintită în lista primită în urmă cu trei ani şi care a fost efectuată în 2013 este cea de la Regensburg – Germania. Din delegaţie au făcut parte Nicolae Chirleşan, Ioan Ciherean, Alexandru Oprean şi Radu Rus, cheltuielile ridicându-se la 3.954 lei, adică aproximativ 899 euro.

Nu au fost amintite de asemenea, două deplasări efectuate de reprezentanţi ai primăriei în Krakovia – Polonia. Astfel, dintr-o delegaţie au făcut parte Ioan Papoi şi Monica Pop, cheltuielile ridicându-se la 3.107 lei, adică 706 euro, iar în cea de a doua deplasare a mers doar Ştefan Tamaş, pentru care s-au cheltuit din banii publici încă 1.237 lei, adică 281 euro.

Astfel dacă este să luăm de bună lista primită zilele trecute de la Primăria Bistriţa, conform calculelor rezultă faptul că în 2013 s-au tocat de la bugetul local nu mai puţin de 78.251 lei, adică 17.843 euro. Dacă completăm şi deplasările care apar în lista din 2013 – Dinkelsbuhl şi Bad Kisingen – mai adăugăm încă 1.304 euro, astfel că rezultă un total general de 19.147 euro.

 

Peste 42.400 lei în 2014

În anul 2014 s-au efectuat, conform datelor primite de la Primăria Bistriţa, dacă sunt reale, alte 12 deplasări externe, pentru  care s-au tocat de la bugetul local 42.464 lei, adică aproximativ 9.651 euro.

Astfel, primarul Ovidiu Creţu, împreună cu aleşii locali Antal Attila, Iosif Molnar şi Ioan Peteleu, dar şi Liliana Coceşiu, au mers în Austria la Wels. Pentru aceasta s-au tocat de la buget 6.826 lei, adică circa 1.550 de euro. Urmează o deplasare efectuată de Adriana Antoneac în Stutgart – Germania, pentru care s-au cheltuit 3.520 lei, adică 800 de euro.

Tot în Austria, la Wels, s-a mai efectuat o deplasare, din delegaţie făcând parte de data aceasta Nicoleta Bretfelean şi Sever Moldovan, pentru care s-au mai tocat încă 5.411 lei, adică aproximativ 1.230 euro.

Au urmat apoi deplasări în Germani, la Wiehl, unde a mers Marioara Terpian, costurile fiind de 3.731 lei (848 euro), apoi în Letonia, la Riga – Liliana Coceşiu – pentru care s-au cheltuit 2.417 lei (549 euro); Doina Naghiu şi Monica Pop au mers în Ungaria la Mogyorod – 1.570 lei (357 euro), tot în Ungaria, dar la Debrecen, mergând şi Radu Rus, motiv pentru care s-au cheltuit 458 lei (circa 100 de euro). Arhitecta şefă Monica Pop s-a deplasat şi ea în Dortmund – Germania, pentru care s-au cheltuit 1.609 lei (circa 366 euro), iar Dumitru Cincea în Italia, în L’Aquila, motiv pentru care s-au mai spart de la buget încă 3.292 lei (748 euro), în timp ce Vasile Marina a plecat la Besançon, în Franţa, această deplasare cistând 4.620 lei (1.050 euro). De asemenea, George Avram şi Marius Mărincean au efectuat o deplasare la Zielona Gora, în Polnia, costurile ridicându-se la 3.157 lei (circa 718 euro). Ultima deplasare din 2014 a fost efectuată de primarul Ovidiu Creţu, Liliana Coceşiu şi consilierii locali Marius Armean şi Kiss Laszlo în Austria la Wels, suma cheltuită fiind de 5.853 lei, adică 1.330 euro.

 

Peste 47.000 lei în 2015

Anul 2015 aduce cu el alte 9 deplasări externe, pentru care s-au cheltuit din banii bistriţenilor 47.013 lei (10.685 euro). Asta în cazul în care nu există omisiuni în datele furnizate de Primăria Bistriţa.

Astfel, Liliana Coceşiu şi Kiss Laszlo s-au deplasat în acel an taman în Londra (Aberdeen), motiv pentru care s-au tocat de la bugetul local 11.528 lei – 2.620 euro.

Cu 3.537 lei (803 euro), George Avram s-a deplasat în Ingolstadt – Germania, în timp ce Andrei Morari şi Ioan Papoi s-au „excursionat” la Bruxelles, în Belgia, astfel că au cheltuit alţi 3.728 lei (847 euro).

A urmat o deplasare în Polonia, la Przlep, care a costat 12.369 lei (2.811 euro), din delegaţie făcând parte Dorina Mănăşturean, Ana Marcela Moldovan şi încă alte 8 persoane din Asociaţia Nevăzătorilor.

Nicolae Chirleşan a plecat apoi în Germania la Munchen, costurile în acest caz ridicându-se la 989 lei (circa 220 euro), în timp ce George Avram şi Lia Ivaşcu au efectuat o vizită fraţilor italieni din L’Aquila, motiv pentru care au fost cheltuiţi 5.203 lei (1.182 euro), iar Gabriela Mileşan şi Monica Pop s-au dus în Polonia la Zielona Gora, costurile ridicând-se la 3.270 lei (743 euro).

Se pare că în 2015, George Avram a fost precum o pasăre călătoare, având în vedere că el a mai efectuat o deplasare, tot Germania, dar la Nürenberg, atunci fiind cheltuiţi 2.627 lei (597 euro). În aceeaşi ţară s-au dus şi Monica Pop şi Sever Moldovan, destinaţia lor precisă fiind Bad Kisinger, costurile ajungând la 3.312 lei (circa 753 euro).

 

Alţi peste 43.000 lei, anul trecut

În 2016 s-au efectuat, conform informaţiilor furnizate de municipalitate, 6 delegaţii externe, de la bugetul local fiind cheltuiţi 43.042 lei, adică circa 9.782 euro.

Astfel, anul trecut s-au efectuat nu mai puţin de trei deplasări la Wiehl în Germania. Dintr-o primă delegaţie au făcut parte primarul Ovidiu Creţu şi consilierul local Alexandru Bria, costurile ajungând la 2.553 lei (circa 580 euro). Din a doua echipă a făcut parte Betuker Robert, Nicolae Chirleşan, Dumitru Dohotar şi Darius Vermeşan, motiv pentru care s-au cheltuit alţi 4.928 lei (1.120 euro). A treia oară, din delegaţie au făcut parte primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul Gelu Muthi, Dumitru Cincea, Liliana Coceşiu, , Ioan Creţiu, Valentina Fechete, Vasile Marina, Monica Pop, Nicolae Scurtu şi consilierii locali Antal Attila, Cristina Flueraş, Sorin Hangan, Kozuk Andrei, Teodor Mârza, Gheorghe Sabău, Maria Miheştian, Bogdan Miholca, Filip Moisil şi Cristian Codărean. Pentru această deplasare s-au cheltuit din banii publici 19.358 lei, adică aproape 4.400 euro.

Tot în 2016 s-au efectuat deplasări la Zielona Gora, unde au mers Adrian Astalîş şi George Avram, costurile fiind de 3.536 lei (803 euro), în Israel la Rehovot, unde a mers primarul Ovidiu Creţu, Liliana Coceşiu, şi consilierii locali Vasile Moldovan, Constantin Rus şi Camelia Tabără, costurile ridicându-se în acest caz la suma de 10.072 lei (2.289 euro). De asemenea, Nicolae Chirleşan figurează cu o deplasare în Olanda la Maastricht, fiind cheltuiţi de la bugetul local 2.592 lei (circa 590 euro).

Se pare însă că nici această listă nu este completă, dacă este să ne gândim la ceea ce au scris în raport inspectorii Curţii de Conturi când au luat la puricat Primăria Bistriţa în urmă cu circa 3 luni. Potrivit acestora, primarul Ovidiu Creţu a făcut două deplasări externe, una la Vatican şi alta la Maastricht (de fapt în Belgia, la Bruxelles), niciuna dintre acestea nefiind amintită în lista remisă de municipalitate.

CRETU_1

Lăsând la o parte însă diferenţa de nume a uneia dintre destinaţii, ideea este faptul că respectivele deplasări au scos de la bugetul local aproape 7.000 lei, cheltuieli efectuate nelegal, în opinia inspectorilor Curţii de Conturi.

„Din verificările efectuate a rezultat că în luna decembrie 2016, au fost achitate din bugetul local cheltuieli pentru 2 (două) deplasări externe ale primarului municipiului Bistriţa în valoare totală de 6.691,10 lei astfel:

  • Cheltuieli ocazionate de participarea sa la SUMMITUL „Europa Refugiaţii sunt fraţii şi surorile noastre” care s-a desfăşurat la Vatican în perioada 9-10 decembrie 2016.
  • Cheltuieli ocazionate de participarea reprezentanţilor Primăriei municipiului Bistriţa şa «Comitetul Director al Consiliului European al Municipalităţilor şi Regiunilor din perioada 12-14 decembrie 2016 la MAASTRICHT, Olanda».

Aceste cheltuieli au fost decontate fără să fie îndeplinite toate condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, respectiv fără a avea aprobarea Consiliului Local. Astfel, aşa cum rezultă din cuprinsul dispoziţiilor privind convocarea Consiliului Local din luna decembrie 2016 şi ianuarie 2017 nu s-au regăsit pe ordinea de zi a nici unei şedinţe a consiliului local date concludente cu privire la prezentarea rapoartelor privind deplasările în şedinţele de consiliu local, aşa cum este prevăzut în Statutul aleşilor locali”, arată inspectorii Curţii de Conturi în raport.

Potrivit documentului, deplasarea la Vatican a costat aproximativ 4.200 lei, iar cea din Olanda circa 2.500 lei.

 

Aproape 85.000 lei în primele 10 luni din 2017

Anul acesta, până în luna octombrie inclusiv, au fost cheltuiţi de la bugetul local nu mai puţin de 84.875 lei, adică 19.290 euro, astfel că putem trage concluzia că celor de la primărie la plac foarte mult plimbările.

Astfel, Andra David a efectuat o deplasare la Berlin în Germania, motiv pentru care s-au cheltuit 3.463 lei (787 euro), iar Antonina Marian a mers la Paris, cheltuiala ocazionată de această deplasare fiind de 2.345 lei (533 euro).

Apoi a venit rândul primarului Oviidiu Creţu, care a făcut turul Asiei, edilul bistriţean ajungând la Tokyo, Seul şi Beijing. Tot degeaba am spune noi, fiindcă rezultatele nu se văd. Cu toate acestea, Ovidiu Creţu a tocat din banii bistriţenilor nu mai puţin de 23.575 lei, adică 5.360 de euro.

Mihai Ruşti şi Ioan Papoi s-au dus în Stuttgart – Germania, cheltuielile ridicându-se la 7.314 lei (1.662 lei), Nicolae Chirleşan şi Dumitrea Cincea au ajuns la Bruxelles – 7.957 lei (1.808 euro), Leontin Filipoi şi viceprimarul Gelu Muthi în L’Aquila-Italia, cheltuielile fiind de 4.959 lei (1127 euro), iar Liliana Hriscu în Polonia (nu se precizează nici localitate), deplasare pentru care s-au cheltuit de la buget alţi 2.694 lei (612 euro).

Deplasarea efectuată la Besançon a scos cei mai mulţi bani anul acesta, dar şi faţă de alte deplasări din anii anteriori, de la bugetul local. Potrivit datelor furnizate de municipalitate, din banii bistriţenilor au fost cheltuiţi 32.568 lei (7.401 euro). Din delegaţie au făcut parte primarul Ovidiu Creţu, viceprimarul Cristian Niculaie, Adriana Antoneac, Liliana Coceşiu, Radu Dreptate, Luca Răzoare Corina Simon şi consilierii Antal Attila şi Camelia Tabără.

5 COMENTARII

  1. Bravo. ATI OBSERVAT CA NUMAI OBEDIENTI AU PLECAT IN EXCURSII? ATI SESIZAT SA FI PLECAT UN SALARIAT DE RAND DIN PRIMARIE.? Nici unul, doar clanul. Ma itreb Prisecaru ce a cautat in strainatate, o pensionara care nu se mai satura, s a dus sa imparta pamant , juristi Cincia ce au cautat, cu ce noutati au venit? Dar totusi recordul il bate PRIMARUL si acea asa zisa doamna COCISIU dar nu imi este rusine nici cu Monica Pop.Ma intreb pe ceilalti ii lasa primarul macar in tara?RUSINE SA VA FIE, pentru ca asa cum ati mers tot asa v ati intors. A! ba nu mai fuduli si increzuti ca doar dunteti in gratiile sefului. Poate va vine randul sa platiti pentru toate.

  2. Ce au adus nou pe unde au umblat toti acesti pupincuristi. S a prezentat macar odata un raport cu ce au invatat pe unde au umblat sau asta a fost rasplata pentru acesti ghiocei, functiile, salariul si plimbarile pe bani nostri.RUSINE. Sper sa platiti pentru toate astea. Dar schiatul in Austria ati vazut un angajat oarecare sa fi fost plecat? Au fost recompensati pentru faptul ca nu au avut coloana vertebrala, pentru ca aproba orice, toste prostiile. Oameni de nimic. Cum spunea cineva sper sa va vina randul. Plin de pensionari in primarie, copii nostri nu mai au loc, Prisecara . Albu care hotaraste totul fara sa raspunda. AFARA CU EI. I

  3. Doamne ce s au mai plimbat astia, da ce au adus bun de acolo, cu ce au imbunatatit serviciile din primarie? Ma intreb ce a cautat Prisacara sau juristi sau purtatorul de vorbe? Care este contributia lor?

LĂSAȚI UN MESAJ