În perioada 16-17 septembrie, accesul auto pe strada Lucian Blaga va fi restricționat între orele 08:00-18:00, pentru modernizarea trecerii la nivel de cale ferată situată la intersecția DN17 C cu linia CF Bistrița-Bistrița-Bârgăului.

Compania Via Terra Spedition care trebuia să suporte costurile acestei modernizări, nu a ajuns la un comun acord cu primăria, așa că Primăria Bistrița și-a asumat investiția. Costul va fi de aproape 400.000 de lei.

„În urma constatărilor făcute de către noi, administrația municipiului Bistrița, completate de sesizările conducătorilor auto nemulțumiți de traficul aglomerat de pe strada Lucian Blaga din orașul nostru, cauzat de trecerea la nivel cu calea ferată nesemaforizată, am luat decizia ca banii necesari pentru modernizarea acestei treceri să fie alocați din bugetul local al municipiului Bistrița. Alocarea sumei de 393.000 de lei se va face prin rectificarea bugetară în ședința de Consiliu Local din data de 21.09.2017”, a postat pe pagina de Facebook, viceprimarul Cristian Niculae.

Primăria Bistrița se va ocupa doar de semaforizarea acestui punct de trecere, urmând ca firma concesionară a căii ferate, împreună cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să reabiliteze trecerea de cale ferată din punct de vedere al infrastructurii stradale, potrivit bistriteanul.ro

„Precizez că am purtat numeroase discuții cu reprezentanții Ministerului Transporturilor, a Regionalei CFR Cluj, cât și cu firma concesioară SC Via Terra Spedition, deoarece am fi dorit ca această modernizare să nu se facă din banii municipiului. Acest lucru nu a fost posibil, așadar am hotărât să facem această alocare bugetară, pentru a asigura fluidizarea traficului rutier atât de necesară în această zonă”, a mai spus viceprimarul.

3 COMENTARII

  1. Nu este suficient aceasta masura . Dun cauza aglomeratiei din zonele comerciale din partea de ” SUS ” a municipiului, toate cele 3 intersectii ale DN 17 cu DN 17/C, Cibela si Piatza Rusilor ( Selgross ) trebuie semoaforizate, deoarece , din cauza diferentei mari de valori de trafic pe arterele care afluiesc spre si dinspre unitatile comerciale, „sengul giratoriu” nu mai face fatza… si singura solutie, ( daca Centura Sud a fost pierduta ) , este semaforizarea acestor intersectii de pana la Hanul Bistrita , lasandu-se niste timpi mai „lungi” pentru relatia pe DN 17 V.Dornei – Cluj . Se aude „specialistilor ” de la Politia Rutiera, de la Primarie si de la Drumurile Nationale ? Este „greu”… sa pricepeti acest fenomen si aceasta „masura necesara ” ? !

  2. Modernizarea, a constat in a aduce la acelasi nivel solamentul si a pune niste „dale ” de beton … atata tot. Trecerea CRF tot nesemaforizata este si circulatia tot asa de anevoios se desfasoara peste calea ferata ! Stiti ce-i aia … ” ba.si.na-n bili ” ?! No asta este la urma urmei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.