În dosarul hoţilor de motorină de la Năsăud, instanţa Tribunalului Bistriţa-Năsăud a dat un prim verdict după doi ani de la primul termen pe fond. Contrar gravităţii faptelor descrise de procurori, judecătorii bistriţeni s-au dovedit deosebit de blânzi cu inculpaţii, fiindcă mai toţi au scăpat cu pedepse cu suspendare, iar unul, poliţist, a fost iertat.

Iacob Pop, zis şi Iacob Motorină, despre care procurorii au spus că era capul reţelei care acţiona bine mersi din 2007, asta oficial, fiindcă neoficial are o vechime mult mai mare, precum şi fiul acestuia – Silviu Pop – au primit condamnări de câte trei ani cu suspendare. Sentinele nu sunt definitive şi au fost

 

La jumătatea lunii februarie a anului 2013, organele de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei generale Anticorupţie Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud s-au sesizat din oficiu de faptul că în oraşul Năsăud, dar şi în comunele Romuli şi Telciu acţionează două grupări infracţionale care sustrag motorină din garnituri de cale ferată şi din locomotive. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori la acea vreme, faptele au fost săvârşite cu complicitatea unor poliţişti, care cunoşteau activitatea persoanelor implicate în sustragerile de combustibil. Cauza privind sustragerile de motorină de pe raza comunelor Romuli şi Telciu, a fost disjunsă, întrucât faptele au fost comise de un alt grup infracţional, fără vreo legătură cu faptele comise la Năsăud.

În decembrie 2013, Pop Iacob şi fiul acestuia, Pop Silviu Marian, Vintilă Marius şi Terzea Remus – ambii agenţi de pază ai Lukoil România şi agentul de poliţie în cadrul Poliţiei orăşeneşti Năsăud Maier Teodor Marcel, aceştia trei din urmă fiind complici, au fost trimişi în judecată.

 

… cu SUSPENDARE

După mai bine de doi ani de la primul termen de judecată, magistraţii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud au pronunţat sentinţa.

Pop Iacob, acuzat de furt calificat, deţinere de materiale explozive cu sisteme de iniţiere și dare de mită, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare condiţionată sub supraveghere şi un termen de încercare de 5 ani.

Fiul acestuia, Pop Silviu Marian, acuzat de furt calificat și dare de mită, a primit şi el o condamnare de trei ani de închisoare cu suspendare condiţionată a pedepsei şi 5 ani de încercare.

Agentul de pază Vintilă Marius Viorel acuzat de complicitate la furt calificat şi luare de mită a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare şi 3 ani de încercare.

Trezea Remus, şi el agent de pază şi coleg cu Vintilă, acuzat de complicitate la furt calificat și luare de mită a fost condamnat la 10 luni închisoare cu suspendare şi doi ani şi 10 luni termen de încercare.

Agentul de poliţie Maier Teodor Marcel, acuzat de abuz în serviciu și complicitate la furt calificat a fost achitat de judecătorii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud.

 

Abia după 6 ani de activitate, oamenii legii s-au gândit să îi fileze

În momentul în care au fost efectuate percheziţii la domiciliul făptaşilor din Năsăud, au fost depistaţi nu mai puţin de 887 litri de motorină, procurorii stabilind că pe lângă această cantitate alţi 1.217 litri (cantitate stabilită prin anchetă) au fost valorificaţi. S-a stabilit că motorina furată aparţinea SC Lukoil România, firma fiind prejudiciată cu circa 12.600 lei.

Drept urmare, făptaşii principali – Pop Iacob şi fiul acestuia, Pop Silviu – dar şi complicii acestora – Vintilă Marius şi Terzea Remus, ambii agenţi de pază ai Lukoil România, şi Maier Teodor Marcel – agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraş Năsăud, au fost trimişi în judecată în luna decembrie 2013.

Procurorii care au instrumentat dosarul furturilor de motorină de la Năsăud au susţinut că „organele de poliţie din judeţul Bistriţa-Năsăud aveau informaţii despre faptul că inculpatul Pop Iacob sustrage motorina din vagoane cisternă destinate depozitului de carburanţi Lukoil România SRL Bucureşti din Năsăud încă din anul 2007, însă inculpatul nu a fost surprins niciodată”. Neoficial însă, oamenii din Năsăud care îl cunosc pe Iacob Motorină susţin că acesta a început să acţioneze mult mai devreme de pe la începutul anilor 2000.

Totodată , Pop Iacob, spuneau procurorii, era de o oarecare notorietate în Năsăud, el fiind cunoscut în oraş ca „IACOB MOTORINA”.

 

tribunalul_BN.JPG

Acţiona sub nasul poliţiştilor din Năsăud…

Din rechizitoriu reiese că Pop Iacob a avut un curaj fantastic devreme ce a reuşit să îşi acopere spatele atât de bine prin mituirea unor poliţişti năsăudeni şi, mai mult decât atât, a depozitat motorina furată chiar sub nasul celor corupţi, taman lângă sediul Poliţiei Năsăud.

Mai mult decât atât, procurorii susţin că însăşi conducerea Poliţiei Năsăud cunoştea activitatea infracţională a lui Pop Iacob şi a fiului său, „devreme ce inculpaţii acţionau chiar în apropierea sediului de poliţie” şi mai ales că, inevitabil, se întâlneau în zona respectivă, dar şi în alte zone cu diverşi poliţişti.

 

… şi cu ajutorul poliţiştilor

Potrivit procurorilor, printre cei care au cumpărat motorină furată de la Iacob şi Silviu Pop se numără un fost comandant al Poliţiei Năsăud, dar şi alţi cinci poliţişti. Doi dintre aceştia au fost trimişi în judecată: Maier Teodor, inculpat în acelaşi dosar cu Iacob şi Silviu Pop, şi Ştefănuţiu Dorin, trimis în judecată în alt dosar aflat pe rolul Judecătoriei Năsăud. Trebuie să menţionăm că, cei cinci agenţi poliţişti patrulau frecvent prin oraşul Năsăud, dat fiind faptul că făceau parte din rândul Poliţiei Rutiere.

Pop Iacob a legat relaţii de prietenie şi afaceri nu doar cu poliţiştii de la Rutieră din Năsăud, ci şi cu un jandarm, dar şi cu doi agenţi de pază ai Lukoil România, agenţi care s-au dovedit a fi precum lupii paznici la oi. Legăturile nu s-au limitat aici, fiindcă relaţiile de „afaceri” s-au extins şi în rândul unor mecanici de locomotivă sau şefi de tren.

 

Monitorizaţi telefonic şi video

Cel care a dat relaţii amănunţite despre modul de acţiune desfăşurat de Iacob şi Silviu Pop este chiar unul dintre agenţii de pază – Vintilă Marcel. Acesta a declarat în faţa procurorilor că zona în care acţionau cei doi era ferită de ochii curioşilor. În plus, cei doi aveau grijă să nu rupă sigiliile vagoanelor cisternă, astfel încât să nu rămână vreo urmă.

Acţiunea, supravegheată de la o oarecare distanţă de Vintilă, dura aproximativ 25 – 30 de minute, timp în care cei doi Pop sustrăgeau din vagoanele cisternă circa 300 – 400 de litri de motorină, umplând canistre din plastic de câte 20 – 30 litri fiecare.

Iacob şi Silviu Pop au fost monitorizaţi de inspectorii Anticorupţie încă din februarie 2013, iar începând cu luna aprilie cei doi au fost monitorizaţi video, dar le-au fost interceptate şi convorbirile telefonice. Astfel, în urma unei monitorizări video, din luna mai 2013, Silviu Pop a fost surprins pe când sustrăgea motorina din vagoane, în timp ce un şef de tren şi celălalt agent de pază trimis în judecată în acest dosar – Terzea Remus – stăteau de „şase”.

Iacob şi Silviu Pop au fost monitorizaţi video nu doar pe când furau motorina din vagoanele cisternă, ci şi în momente în care comercializau combustibilul.

 

Convorbiri codificate

Potrivit rechizitoriului, în discuţiile telefonice purtate de Iacob Motorină şi fiul său cu persoanele care cumpărau motorină în mod obişnuit de la ei, aceştia vorbeau codificat, folosind expresii care să sugereze că se vor întâlni „la un ceai”, „la un cafei”; de asemenea, motorina era înlocuită cu un produs cum ar fi cartofi, roşii, castraveţi, iar canistra era denumită „picior de miel”. Alte ori cereau unor persoane să le restituie „covoare”, ceea ce însemna că acestea erau aşteptate la garajul în care era depozitată o parte din motorină şi unde aveau loc de fapt tranzacţiile.

Potrivit procurorilor, în perioada în care furturile de carburanţi au fost monitorizate, poliţistul Maier a „alimentat” motorină de la garaj în şase rânduri în zilele de 26 aprilie, 28 august şi 30 septembrie 2013, ajungându-se la concluzia că acesta ar fi cumpărat cel puţin 120 litri de combustibil. Asta doar în zilele în care a fost filat.

Cu toate acestea, poliţistul năsăudean a declarat în faţa anchetatorilor că de fapt în acele momente şi-ar fi dus maşina la reparat. Un alt martor însă a contrazis declaraţiile poliţistului, precizând că în garajul în care Iacob Pop pretindea că ar efectua reparaţii auto, însă de fapt depozita motorina furată, nu existau niciun fel de unelte. Pe de altă parte, conform înregistrărilor video, spuneau procurorii, Maier a parcat de fiecare dată autoturismul cu spatele, partea din faţă, unde de fapt se află motorul, rămânând în exterior.

 

Ce au găsit procurorii la percheziţii

Veniturile pe care cei doi, tată şi fiu, le-au obţinut în urma furturilor de motorină nu sunt deloc de neglijat. Conform rechizitoriului, în perioada 9-10 mai au avut loc trei sustrageri de motorină din vagoane, circa 600 litri, care odată valorificată a adus circa 2.700 lei, Din această sumă, o mie de lei era dată mită celor care îi acopereau pe Silviu şi Iacob Pop, astfel că beneficiul curat era de 1.600 lei.

„În consecinţă, într-un an inculpaţii obţineau un profit de 1.600 x 40 = 64.000 lei. Întrucât activitatea infracţională a debutat în 2007, se poate concluziona că în ultimii 5 ani inculpaţii au obţinut 64.000 x 5 = 320.000 lei (echivalentul a 71.000 euro)”, se preciza în rechizitoriu.

Totodată, procurorii au menţionat în acelaşi document că Iacob şi Silviu Pop deţineau în proprietate un număr de patru autoturisme: un BMW 320 DAL 71, un Volkswagen Caddy 9U, un Mercedes Benz 190 201 şi un Mercedes Benz 240D 123.

Cu ocazia percheziţiilor efectuate de anchetatori la domiciliul celor doi au fost găsite şi confiscate sume de bani – 30.500 de euro şi 4.870 lei – dar şi un pistol Colt de 9 mm cu amortizor, încărcător şi muniţie (pentru care avea permis), dar şi materiale explozibile, mai precis dinamită.

 

Confiscările dispuse: canistre, găleţi şi furtunuri

Culmea este că odată cu pronunţarea sentinţei, magistraţii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud au dispus şi nişte confiscări. Confiscări care sunt de râsul curcilor, fiindcă nu se vorbeşte de nici un bănuţ găsit la percheziţii.

Astfel, lui Iacob Pop, judecătorii au dispus să îi fie confiscate „bunurile” pe care le folosea pentru a face rost de motorină: 19 canistre de diferite capacităţi, 5 găleţi din plastic, 3 bidoane, pâlnii şi două butoaie din tablă, plus furtunuri.

Și Silviu, fiul lui Iacob Motorină, a rămas fără obiectele folosite pentru comiterea infracţiunilor – un sac de rafie de culoare albă, două pâlnii din tablă, un furtun şi o canistră goală.

Totodată s-a mai dispus confiscarea a 887 l combustibil (motorină diesel), combustibil ridicat la urmărirea penală şi predat în depozit la S.C. „Lukoil Romania” S.R.L. Bucureşti (din care 487 l motorină ridicată de la imobilul din Năsăud, str. Vasile Naşcu şi 400 l motorină ridicată de la S.C. „Oil Mar” S.R.L. Năsăud).

În acelaşi timp, sechestrul asigurator pus asupra autoutilitarei Volkswagen Caddy a fost ridicat.

 

Societate implicată în scandal

În rechizitoriu întocmit în 2013 de procurori se mai preciza că în toată această afacere ar fi fost implicată şi o societate comercială din Năsăud – SC Oilmar SRL – unde o parte din combustibilul furat din vagoane era dus spre comercializare. La percheziţii, procurorii au descoperit 400 litri de motorină depozitaţi în două butoaie de tablă. Despre respectiva cantitate de combustibil, administratorul Oilmar SRL, Rus Marinela, a declarat în faţa procurorilor că de fapt ar fi achiziţionat-o de la o altă societate de profil din Năsăud. Cu toate acestea, cei 400 de litri de motorină descoperiţi în urma percheziţiilor au fost confiscaţi, procurorii ajungând la concluzia că „angajaţii acestei firme nu erau străini de comiterea faptelor”.

Rus Marinela nu a fost inculpată în dosarul furtului de motorină, însă după cum se vede nu a scăpat basma curată, fiindcă oamenii legii i-au luat la puricat actele contabile. Potrivit procurorilor s-a descoperit că femeia nu şi-a administrat firma aşa cum scrie la carte, ba mai mult a încercat să ciupească din sumele pe care le datora statului. Drept urmare, Marinelei Rus i s-a întocmit un dosar penal pentru delapidare, evaziune fiscală şi spălare de bani, iar în decembrie 2014 a fost trimisă în judecată.

Potrivit procurorilor, Rus Marinela Ileana a fost trimisă în judecată, întrucât „în calitate de administrator la o societate comercială, în perioada martie 2009 – februarie 2010, nu a înregistrat în evidenţele contabile, toate veniturile obţinute, cauzând un prejudiciu de 27.018 lei (TVA şi impozit pe profit), iar în aceeaşi perioadă şi-a însuşit diferite sume de bani, rezultate din încasări nefiscalizate, în cuantum total de 186.910,34 lei, precum şi avansuri de trezorerie în sumă de 422.651 lei, în perioada respectivă, pentru a ascunde originea sumelor delapidate, procedând şi la creditarea in mai multe rânduri a societăţii, cu suma de 75.650 lei”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.