În prag de campanie electorală, mai precis la jumătatea lunii octombrie, Primăria Bistriţa a scos la licitaţie contractul pentru amenajarea a 8 străzi în zonele noi de locuinţe din municipiu, în valoare de aproximativ 9,5 milioane lei, fără TVA (circa 2 milioane euro). Licitaţia este o oportunitate numai bună de prins o felie consistentă din tortul banilor publici în condiţiile în care în cursă sunt înscrise nume abonate la contractele statului. Anul acesta, primarul Ovidiu Creţu a mai făcut o mişcare similară tot în prag de campanie electorală, când a mai scos la licitaţie amenajarea unei străzi din zonele cu locuinţe noi, şi anume Grigore Pletosu, în lungime de 700 m, şi pentru care a pus la bătaie peste două milioane lei.

 

Încă din primul mandat de primar, Ovidiu Creţu a comandat un studiu tehnic privind amenajarea mai multor străzi din municipiu, aflate în zonele rezidenţiale. Licitaţia a fost câştigată de SC Tehnovial Inginerie SRL Bucureşti, care contra sumei de 165.000 lei a întocmit documentaţiile necesare.

 

În primul mandat le-a amenajat doar pe hârtie

Proiectul „Amenajare străzi în zonele noi de locuinţe din municipiul Bistriţa” a fost iniţiat în 2011 şi cuprinde un număr de 27 străzi şi anume: str. Grigore Moisil, str. Aviator Mihai Berbecariu, str. Miron Cristea, str. Viile cu Pomi, str. Remus Cristian Bucur, str. Labirintului zona Viişoara: str. Armoniei, str. Dinu Lipatti, str. Gheorghe Dima, str. Valea Sigmirului, Aleea Răsăritului, Aleea Orizontului, Aleea Trifoiului, str. Tudor Jarda, str. Sergiu Celibidache zona Subcetate, str. Drumul Dumitrei Vechi, str. Bradului, str. Caisului, str. Castelanului, str. Vasile Lucaciu, str. Nucului, str. Bastionului, str. Huniazilor, str. Poienii, str. Cocorului, str. Valea Căstăilor, str. Secundară 8 Ghinda.

De atunci încoace o mică parte au fost asfaltate. Asfaltate au fost însă şi unele care nu erau cuprinse în proiect, cum ar fi spre exemplu strada pe care locuieşte preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan.

 

Cost mediu, circa 3 milioane lei/km

În cadrul contractului sunt prevăzute serviciile de elaborare a documentaţiei tehnice, lucrări de execuţie a drumurilor, lucrări pentru reţeaua de canalizare pluvială şi lucrări pentru reţeaua de iluminat public.

Valoarea estimată totală este de 9.496.317,98 lei, fără TVA alcătuită din Servicii de proiectare în valoare de 66.920,17 lei, fără TVA şi execuţie lucrări în valoare de 9.429.397,81 lei, fără TVA.

Lungimea totală a străzilor incluse pentru amenajare în această etapă ajunge la 3.468 m. Astfel dacă facem un calcul sumar, observăm că preţul de cost al unui kilometru de stradă amenajată ajunge la peste 2,71 milioane lei, fără TVA, adică peste 617.000 de euro.

 

Lot 1: Circa 867.000 lei, pentru 185, m de stradă! Ofertanţi cu grămada

Contractul a fost scos la licitaţie pe 14 octombrie anul acesta, iar până pe 2 noiembrie firmele au avut termen limită pentru depunerea ofertelor.

Cum numărul străzilor este unul destul de mare, licitaţia a fost împărţită în tot atâtea loturi, adică 8.

Astfel, lucrările pentru primul lot, care se referă la strada Armoniei, sunt estimate la un cost de 875.444,23 lei, fără TVA, din care serviciile de proiectare sunt în valoare de 8.504,40 lei , fără TVA, iar execuţia de lucrări propriu-zisă ajunge la 866.939,83 lei, fără TVA, adică peste 197.000 de euro.

Deşi la o primă vedere suma pare oarecum mică, dimensiunea acesteia devine alta atunci când ne uităm la lungimea acesteia, de doar 184,92 m.

Drept urmare, ofertele nu sunt puţine, astfel că la licitaţie s-au înscris asocierile de firme dintre Antrepriza de Reparaţii şi Lucrări ARL Cluj Napoca şi DP Proiect SRL, Îndemânarea Prodcom SRL împreună cu Drumex SRL, SC Frasinul SRL împreună cu Epurom SA, Construct perom SRL împreună cu Dacia Asphalt SRL şi NV Construct SRL, LDP SA Bistriţa împreună cu Drum Proiect SRL şi Dimex 2000 Company SRL împreună cu General Proex SRL.

 

Alte sute de mii de euro

Lotul al doilea este constituit de str. Cristian Remus Bucur, care are o lungime de doar 252,83 m. În acest caz, valoarea este estimată la 549.833,10 lei, fără TVA, din care serviciile de proiectare ajung la 3.041,79 lei, fără TVA, iar execuţia lucrărilor este estimată la 546.791,31 lei, fără TVA, deci cu puţin peste 100.000 de euro.

Strada Grigore Moisil, în lungime de 585,16 m, constituie cel de-al treilea lot, valoarea alocată acestuia fiind de 1.983.571,01 lei, fără TVA, din care serviciile de proiectare sunt în valoare de 21.717,02 lei, făra TVA, iar execuţia lucrărilor a fost estimată la 1.961.853,99 lei, fără TVA, adică peste 445.000 de euro.

Cel de-al 4-lea lot este str. Labirintului, în lungime de 371,7 m. Valoarea totală estimată este de 1.040.651,31 lei, fără TVA, din care serviciile de proiectare sunt în valoare de 6.726,98 lei, fără TVA, iar execuţia lucrărilor este estimată la 1.033.924,33 lei, fără TVA, adică aproape 235.000 de euro.

 

Aceeaşi Mărie

Pentru loturile 2 şi 3 s-au înscris în cursă 6 ofertanţi: ARL Cluj în asociere cu DP proiect şi terţ susţinător Electro Construcţia Elco Bistriţa SA, asocierea dintre Îndemânarea Prodcom  SRL şi Drumex SRL cu subcontractant Electro-Ursa Servcom SRL, asocierea dintre Frasinul SRL şi Epurom SA cu subcontractant Electromara SRL, Construct Perom în asociere cu Dacia Asphalt SRL şi NV Construct SRL cu subcontractant Electromara SRL şi Walhala Invest Prodcomimpex, asocierea dintre LDP SA cu Drum Proiect SRL şi Gevolt Electric SRL, dar şi asocierea dintre CML.RO cu subcontractanţii Electro-Ursa SRL şi Unlimited Consult SRL. Pentru lotul 4 au depus oferte doar primele cinci asocieri de firme.

 

Poienii, 345.000 de euro

Strada Poienii constituie cel de-al 5-lea lot şi are o lungime de 576,16 m. Pentru acest lot este prevăzută suma de 1.532.583,51 lei, fără TVA, din care servicii de proiectare – 13.391,51 lei, fără TVA, iar execuţia de lucrări – 1.519.192 lei, fără TVA, adică circa 345.000 de euro.

Pentru acest lot au intrat în cursă 7 ofertanţi: cele şase firme înscrise la loturile 2 şi 3 plus asocierea dintre Dimex 2000 Company SRL şi General Proex SRL cu subcontractant Electro-Ursa Servcom SRL.

Aceiaşi 6 ofertanţi de la loturile 2 şi 3 îi regăsim şi în cursa pentru lotul 6  – str. Răsăritului, care are o lungime de doar 161,62 m.

Valoarea estimată totală în acest caz este de 303.645,79 lei, fără TVA, din care serviciile de proiectare sunt în valoare de 4.015,29 lei, fără TVA, iar execuţia de lucrări a fost estimată la 299.630,50 lei, fără TVA.

 

Aproape juma de milion de euro pentru mai puţin de un kilometru

Strada Secundară Ghinda este ceva mai lungă faţă de celelalte cuprinse în acest proiect, de 833,45 m. Valoarea totală estimată este de 2.133.118 lei, fără TVA, din care servicii de proiectare – 7.235,79 lei, fără TVA, iar execuţia de lucrări a fost estimată la 2.125.882,21 lei, fără TVA, adică 483.000 de euro.

În cursă au intrat ARL Cluj în asociere cu DP proiect şi terţ susţinător Electro Construcţia Elco Bistriţa SA, asocierea dintre Îndemânarea Prodcom  SRL şi Drumex SRL cu subcontractant Electro-Ursa Servcom SRL, asocierea dintre Frasinul SRL şi Epurom SA cu subcontractant Electromara SRL, Construct Perom în asociere cu Dacia Asphalt SRL şi NV Construct SRL cu subcontractant Electromara SRL şi Walhala Invest Prodcomimpex, asocierea dintre LDP SA cu Drum Proiect SRL şi Gevolt Electric SRL, şi Dimex 2000 Company SRL şi General Proex SRL cu subcontractant Electro-Ursa Servcom SRL.

 

Sfertul de milion de euro pentru circa 400 m

Ultimul lot – str. Simfoniei, în lungime de 392 m, are o valoare estimată la 1.077.471 lei, fără TVA, din care serviciile de proiectare – 2.287,39 lei, fără TVA, iar execuţia lucrări este de 1.075.183,64 lei, fără TVA, adică aproximativ 244.000 de euro.

Pentru acest lot avem doar 5 ofertanţi însă numele acestora sunt întâlnite şi la celelalte loturi: ARL Cluj în asociere cu DP proiect şi terţ susţinător Electro Construcţia Elco Bistriţa SA, asocierea dintre Îndemânarea Prodcom  SRL şi Drumex SRL cu subcontractant Electro-Ursa Servcom SRL, asocierea dintre Frasinul SRL şi Epurom SA cu subcontractant Electromara SRL, Construct Perom în asociere cu Dacia Asphalt SRL şi NV Construct SRL cu subcontractant Electromara SRL şi Walhala Invest Prodcomimpex, asocierea dintre LDP SA cu Drum Proiect SRL şi Gevolt Electric SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.