În ediţia anterioară a săptămânalului nostru am prezentat date despre rechizitoriul întocmit de procurorul Felix Coman prin care se relata cum s-a desfăşurat ancheta prin care l-au prins pe autorul jafului de la Banca Raiffeisen din Bistriţa: Sima Dorin Grigore. Între timp, poliţistul rănit în timp ce încerca să îl prindă pe Sima, s-a constituit parte civilă în proces şi cere daune substanţiale pentru cele suferite.

 

Andreica: 100.000 euro daune suferite

După ce au reuşit să îl identifice pe autorul jafului de la Raiffeisen, inculpatul Sima Grigore zis Vampiru, poliţiştii au demarat o acţiune de reţinere a acestuia. După cum bine se cunoaşte, în timp ce comisarul Paul Andreica l-a urmărit pe acoperişul imobilului din care încerca să fugă Sima, poliţistul a fost împuşcat de infractor.

„Inculpatul, aflându-se la o distanţă de aproximativ 2- 2,5 metri de ofiţerul de poliţie, a executat un alt foc de armă în direcţia poliţistului, în plan orizontal, vizând zona toraco-abdominală a corpului acestuia. Andreica a încercat să se ferească, însă proiectilul i-a perforat braţul stâng. Inculpatul a încercat să mai tragă odată în direcţia poliţistului, fără a avea succes datorită faptului că tubul cartuş tras anterior s-a blocat în camera cartuşului”, se mai arată la dosar.

Apoi, Sima a ieşit prin fereastra mansardă a imobilului pe acoperiş. Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale l-au văzut şi l-au somat să se predea, după care au tras trei focuri de armă, unul dintre gloanţe nimerind-ul pe infractor în zona coapsei. În acel moment Sima s-a speriat, s-a aruncat de pe acoperişul clădirii la sol, unde s-a conformat somaţiilor şi a fost imobilizat.

Dat fiind că ofiţerul de poliţie a fost transportat de la Unitatea de Primiri Urgenţe, s-a decis să se constituie parte civilă şi să îi ceară lui Sima daune.

„Am fost victima infracţiunii de tentativă de omor  calificat, în circumstanţele ultrajului asupra unui poliţist(…) al cărui autor este inculpatul Sima Dorin Grigore. Infracţiunea constat în aceea că, la data de 12 iulie 2016, în urma unor deschideri ale forţelor de poliţie la locuinţa în care se afla inculpatul Sima Dorin Grigore, în scopul prinderii acestuia, descindere la care am participat în calitatea mea de Şef Serviciu Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bistriţa-Năsăud, inculpatul a tras două focuri de armă asupra mea, unul pe plan orizontal, vizând zona toraco-abdominală a subsemnatului, proiectilul penetrând braţul mâinii stângi a subsemnatului. În urma acestui incident, am suferit leziuni corporale care, conform concluziilor medico-legale rezultate până în prezent, ar necesita 65 de zile de îngrijiri medicale, în condiţiile unei evoluţii favorabile.

Cum evoluţia favorabilă nu s-a realizat, am suferit o pareză a mâinii stângi şi am fost programat pentru o nouă operaţie ce a avut loc în 15 octombrie 2016 la Spitalul Judeţean Mureş” explică Andreica Paul Leon.

Toate aceste aspecte menţionate mai sus şi faptul că Leon regretă zilele în care s-a aflat în concediu medical, neputând să îşi exercite meseria duc la cererea unor daune substanţiale.

„Mă constitui parte civilă în prezenta cauză cu suma de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri civile- daune morale, solicitând obligarea lui Sima Grigore la plata acestor daune”, arată poliţistul.

Potrivit acestuia, suma a fost calculată luând în considerare că s-ar putea ca până la finalizarea procesului să mai sufere şi alte intervenţii chirurgicale.

claudiu-jurcan-sursa-stiri-de-beclean

IPJ Bistriţa-Năsăud: 2,5 lei cartuşele

Pare o glumă, însă cei de la IPJ s-au constituit şi ei parte civilă în proces, cerând să li se acopere un prejudiciu de… doi lei. Pentru toate acestea, comisarul şef de poliţie, Claudiu Jurcan a semnat o astfel de ”cerere de constituire parte civilă”. Iată în ce consta prejudiciul suferit de instituţia respectivă.

„În fapt, s-a organizat o acţiune operativă dispusă de conducerea IPJ Bistriţa-Năsăud pentru reţinerea numitului Sima Dorin Grigore. Doi poliţişti din cadrul Serviciului de Acţiuni speciale au folosit armamentul din dotare executând trei focuri de armă. Cu această ocazie, s-au consumat trei cartuşe 9×19 mm din gestiunea unităţii, cauzând un prejudiciu în valoare de 2,55 lei(0,85 lei x 3 ). astfel că ne constituim parte civilă în procesul penal, pentru recuperarea prejudiciului creat”, motivează Inspectorul Şef al IPJ BN, Claudiu Jurcan.

În cazul absurd în care instanţa l-ar achita pe Sima, cei 2,55 lei vor fi achitaţi de aceşti doi agenţi.

 

Parchetul i-a invitat, ei au refuzat

Procurorul ce a construit rechizitoriul, Felix Coman, a transmis o invitaţie de constituire parte civilă celor de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa însă au refuzat motivând că tratamentele medicale şi consultul au fost efectuate de Serviciul de Ambulanţă Judeţean.

Astfel că, cei de la Parchet au trimis o altă invitaţie celor de la Ambulanţă, iar medicul Muzsi Annabella care totodată este managerul general al instituţiei a făcut un calcul şi a decis să accepte propunerea procurorului.

„Faţă de numitul Sima Dorin Grigore, cu privire la infracţiunile de omor calificativ(tentativă) şi ultraj, pentru suma totală de 492,25 lei ne constituim parte civilă în dosar. Această sumă reprezintă contravaloarea serviciilor de asistenţă medicală de urgenţă, transport medical asista acordate pacienţilor Andreica Paul Leon”.

dorin sima vampiru arestat

Unde-i Sima ?

Potrivit deciziilor luate de instanţă, autorul jafului de la Raiffeisen se află în Penitenciarul Gherla, transferat din arestul IPJ BN, după  ce a fost trimis în judecată.

Ultima decizie de menţinere a acestei măsuri a fost pronunţată în 10 februarie de către Tribunal.

„Conform art.362 rap. la art.208 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpatul Sima Grigore, în prezent deţinut în Penitenciarul Gherla, măsură preventivă pe care o menţine.Potrivit art. 275 alin.3 C.p.p. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.” se arată în soluţia pe scurt.

Sima este cunoscut ca o persoană agresivă, fiind condamnat în mod repetat pentru tâlhării prin folosirea unor arme.

Spre exemplu, acesta, în 2004 a fost condamnat la 12 ani şi 6 luni de închisoare către Tribunalul Satu Mare, pentru ultraj. După ce a fost eliberat, Sima a plecat în Italia unde în 2012 înarmat a mai comis o tâlhărie, fiind încarcerat acolo şi eliberat la începutul anului 2016. După ce a ieşit din penitenciarul italian, Sima s-a întors în ţară în primăvara anului trecut, iar în luna mai ”a iniţiat o relaţie” cu Luminiţa Iulia Boca, cea care a şi aflat că el era autorul jafului din 2016.

3 COMENTARII

  1. VEDETI ? NIMENI NU FACE O ASIGURARE PENTRU CADRELE MILITARE SI DE POLITIE, SA FIE DESPAGUBITI IN ASTFEL DE CAZURI . Toate asigurarile se fac pentru „cauze de accident survenit in timpul serviciului „( adica aluneca, cade, pica, ii pica ceva in scafarlie de undeva… da cu masina-n santz, derapeaza… ii explodeaza pistolul cand trage cu el, etc. etc. , nu si pentru cazul in care intr-un „schimb de focuri” sunt raniti ori ucisi prin impuscare de catre elementele teroriste ori infractoare . (Sau… se face totusi… ptr ca n-am auzit de asa ceva… ?! )
    Uitati… cine il mai despagubeste pe acest ofiter care in mod cinstiti si cu multa „omenie fata de borfas ” a incercat sa-si faca treaba ? N-am fost eu in locul politzaiului … ca-i dadeam eu la borfas un glont direct in scafarlie ( ca nu-i musai sa nimeresti de fiecare data… exact in „10”… ) .
    Acuma… „prinde orbul si scoate-i ochii ” … vorba aia . Nu mai bine-l impusca politistul pe nemernic , asa incat sa nu mai apuce „ala ” sa traga el primul… ? Prea multa „omenie” manifestata fata de borfasi… strica. De fapt nicicum nu-i bine, ca daca-l impusca , sareau procurorii pe politai ca ulii pe gaina … , ca asa-i in Romania ! De aia foarte multi politzai, mai bine accepta si suporta cate o „batuta sora cu moartea” din partea agresorilor, decat sa scoata pistolul din toc si sa se apere cu el, ori sa intervina pentru imobilizarea borfasilor … Vai…. oare nu ne cotropeste „America” … si sa devenim ” o colonie de-a lor ” ptr ca acolo nici „musca” nu kisca inaintea politiei cand someaza pe cineva… ca altfel le „zboara scafarlia fara comentarii ” . Oare pe cand si la noi tot asa ? Pe cand organele de Politie Nationala isi pot face treaba fara ca procurorii sa-i „sugrume” efectiv daca „scapa ” o bota ori un glontz cuiva dintre „nemernici” ?
    Sau… am uitat cumva… de faptul ca NU polittzaii… sunt „oameni ” ci ” hotii, talharii, criminalii, teroristii,nemernicii si borfasii ” , care sunt plini de „drepturi” ! ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.