Un polițist rutier a împușcat accidental un tânăr în luna martie, în timpul unei misiuni de urmărire. El a fost audiat astăzi la Parchetul General. 

Avocata Oana Iovu, care reprezintă interesele familiei tânărului decedat, a afirmat că poliţistul a declarat în faţa anchetatorilor că nu a fost instruit niciodată cu privire la uzul de armă şi că odată cu testele pe care le dădeau anual, poliţiştii primeau şi rezolvările.

”Poliţistului i s-a adus la cunoştinţă faptul că are calitatea de inculpat pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, a codului de etică poliţistului şi a regulamentelor pe care le-am invocat în cererea de preluare a cauzei de către Parchetul General, cu privire la modalitatea în care trebuie să acţioneze poliţistul rutier în momentul în care urmăreşte o persoană care nu răspunde la comenzile de oprire în trafic, în care se interzice folosirea armei”, a declarat presei Oana Iovu, potrivit dcnews.ro.

Avocata a adăugat că la audieri poliţistul a dat declaraţii şi a spus că nu se consideră vinovat de moartea victimei.

”Întrebat de procuror dacă a fost instruit cu privire la uzul de armă în cursul anului 2017, el a spus că nu a fost instruit niciodată, de opt ani, de când este la Biroul Poliţiei Rutiere. Procurorul i-a dat să recunoască o semnătură de pe un proces-verbal din noiembrie 2017, potrivit căruia i se predase legislaţia cu privire la regimul armelor şi muniţiilor. Şi-a recunoscut semnătura, dar a spus că poliţiştilor li se dădeau doar nişte hârtii să le semneze. Întrebat dacă li se dădeau teste scrise, el a spus că primeau astfel de teste odată cu rezolvările. Pentru mine a fost şocant să aud aceste declaraţii. Nu îmi explic cum un asemenea om a avut o armă, o insignă şi a reprezentat o autoritate a statului, când el semnează şi spune că a semnat în fals”, a mai afirmat avocata Oana Iovu.

Replica poliției

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui susţin că instruirile personalului din cadrul instituţiei privind uzul de armă, precum şi testările periodice se derulează potrivit legislaţiei în vigoare.

„La nivelul IPJ Vaslui, conform Legii nr. 17 din 1996, modificată prin Legea nr. 180 din 17 octombrie 2016, poliţiştii care au armament în dotare sunt instruiţi şi evaluaţi, atât teoretic, cât şi practic, anual, din dispoziţia inspectorului-şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, prin grija Serviciului Resurse Umane. Aceste prevederi au fost respectate întocmai, iar în anul 2017, la nivelul IPJ Vaslui, au avut loc două sesiuni de instruire, evaluare teoretică şi practică. Îndeplinirea activităţilor menţionate a fost materializată prin întocmirea de procese-verbale, semnate de participanţii la activitatea de instruire sau evaluare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiţă, potrivit Agerpres.

Ce s-a întâmplat

Un bărbat a fost împuşcat accidental în cap de un poliţist care îl urmărea, în urma unor informaţii că acesta se afla la volanul unei maşini, deşi avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a murit la puţin timp după ce a fost preluat de un echipaj medical, în ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-i salva viaţa.

”Bărbatul aflat la volanul unui autoturism, la vederea maşinii de poliţie, a efectuat manevra de mers înapoi, după care a coborât din maşină şi a încercat să fugă. Colegul nostru a mers după bărbat şi l-a somat să se oprească, avertizând că va face uz de armă. La un moment dat, bărbatul a fost prins de umeri pentru a fi imobilizat de poliţist, moment în care arma s-a declanşat accidental, rănindu-l pe bărbat în zona capului”, au declarat, la momentul respectiv, reprezentanţii IPJ Vaslui.

Bărbatul în cauză avea 26 de ani şi era din comuna Puşcaşi, judeţul Vaslui. El fusese condamnat pentru refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi conducere fără permis. Totodată, la data de 12.10.2017 a provocat un accident rutier, fără victime. I s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, dosarul fiind în lucru.

2 COMENTARII

  1. Domnilor si doamnelor,
    Criza materiala exista inca de la Revolutie si la ” interne ” si la ” externe „… si la… si la… armata … si peste tot in orice sistem chiar daca este de fortza publica sau ba.
    Asa se face ca toate asa zisele „pregatiri ” se rezuma doar la niste teste dinainte prconcepute si gata rezolvate… si totul se rezuma la ” un poligon de tragere ” unde la multi dintre politzisti, li se pune arma in mana si este tinuta de instrctorii respectivi… pana trage, ca sa fie siguri ca nu sa impusca in picioare sau in cap… ptr ca in scolile militare ” iute iute si fuga fuga… de cateva luni … ” efectiv poregatirea militara sau de tip militar NU EXISTA ori este atat de superficiala ca ti-e si frica sa te apropii de un politzi nu cumva sa se impuste singur… ( pe el in primul rand … nu pe tine … ) .
    Si toate aceste trageri, se rezuma doar la a trage 3 cartuse intr-o tinta la 25 de m … de doua ori pe an si atat . Nimeni nu vrea sa recunoasca, dar asta-i toata pregatirea militara al acestora. Credeti Dvs ca cei de la armata sunt mai ” teferi „… ca nici aia n-au munitie suficienta si tot… cam asa fac, numai ca aia-s ” carne de tun „… si nu trag dupa infractori, ci dupa ” dusmanii din teatrele de operatiuni ” si egal daca crapa cineva sau ba … cand este ” adus acasa in cosciug… este ridicat la gradul de sulocotenet si cu asta basta ” , ca asa-i la razboi… !
    Nu exista o procedura stabilita STANDARD , ce sa faca si cum sa procedeze oamenii legii, cand infractorii nu se supun somatiilor si fiecare face dupa cum il taie capul si cei care totusi isi risca viatza si alearga dupa un infractor anume, poate comite si astfel de ” patzanii ” …
    La urma urmei, nu cred ca efectiv a scos pistolul si a impuscat un om… ci efectiv acel ” om ” este infractor, a incercat sa fuga de organele de politie pentru a nu fi prins si in actiunea de urmarire a fost „impuscat ” … De ce neaparat ” accidental ” si de ce nu neaparat, pentru ca asa ar trebui sa scrie in aceasta ” procedura standard ” … ca asa apreciez eu cetateanul care dau banii publici sa fie protejat si aparat de infractori …
    Nu inteleg, de ce de fiecare data, musai procurorii sa sara pe „politzai ” ca ulii pe gaina … si de ce de fiecare data , oamenii legii, sa prefere mai bine o batuta zdravana de la infractori, ori sora cu moartea si ” paralizia ” decat sa scoata pistolul din toc si sa prinda infractorul, care a fost impuscat la urma urmei, din vina infractorului , ca daca se supunea somatiei il impusca DRACU … !
    In orice caz, eu daca as fi procurorul magistrat in cauza as da solutia neinceperii urmaririi penale impotriva agentului de politie, vinovatia apartinand infractorului si pe acest politist l-as premia efectiv petru ca a vrut sa-si faca datoria pentru care este platit. Acuma, egal ca a fost o fapta de circulatie, o talharie sau o crima… ca legea nu spune cand anume sa impusti pe cineva si cand ba, daca acesta fuge , nu se supune la somatie si te mai si ataca…
    S-apoi, un pistol cu o teava scurta, nu poate avea o precizie deosebita la peste 25 de metri… ci efectiv totul este doar ” o impuscatura-n Luna „… si atat si Dumnezeu cu mila si cu ceea ce se poate intampla … ! Cine-i „militar de cariera ” stie acest lucru…
    In nici un caz sa nu va inchipuiti ca aici la noi in Romania, in scolile militare sau de acest tip… se fac trageri si pregatiri militare ca la TV… cum vedeti Dvs prin filme… ci asa… ceva acolo sa fie… si daca s-ar putea doar pe ” hartie ” ca se ingroapa cu hartii si mortii cu „pamant ” !
    Stati de vorba cu sindicatele lor si cu agentii care efectiv aplica legea si va veti „minuna ” ce si cum… nu cu sefii lor, care mai ales ca-s ” unsi cu mirul sfant ” … prin ” atribuire directa ” … si nicidecum prin examene de competentza si experienta profesionala si daca-i intrebi, la ei totul este ” ca la carte ” ( care carte ???! ) . Sa fim seriosi … ca asa-i in tot sistemul asta care ne macina peste tot .
    Parerea mea de ” prostoi celovec ” este ca politistul si-a facut doar datoria si n-are absolut nici o vina ca a ” crapat ” un derbedeu la urma urmei si sunt convins ca procurorul va dispune fie neinceperea urmariri penale fie scoaterea de sub urmarire penala a politzistului .
    Chiar daca n-o sa placa asta , familiei apartinatoare infractorului ( derbedeului mai bine zis ) in cauza , ca nimeni nu vrea sa-si vada copilul impuscat , sau mai bine zis ca a murit impuscat ca un prost , ca daca se supunea la somatie astazi , chiar „dupa gratii ” daca era… dar… TRAIA . ( Si chiar daca politistii au o pregatire militara foarte superficiala si modesta )
    Stati linistiti ca nu-s din sistem, dar am armata facuta din vremea impuscatului si stiu cu este si sa nu credeti Dvs ca politzaii nu sunt si ei oameni si gura lor nu miroase a ” zambile „…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.