Un năsăudean este nemulţumit de activitatea depusă de doi angajaţi ai Poliţiei oraşului Năsăud, din cauza modului în care respectivii au desfăşurat o anchetă demarată în urma unei reclamaţii depusă de om în 2008. La acea vreme, bărbatul reclama furtul unui cazan de ţuică dintr-o incintă bine închisă. În 2010, are loc un al doilea furt, al celui de-al doilea cazan. Poliţiştii care au cercetat cazul au descoperit autorii furtului, însă abia anul acesta ajung să dea o soluţie. Culmea însă, poliţiştii propun Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud scoaterea de sub urmărirea penală a autorilor furtului şi „continuarea cercetărilor faţă de autori necunoscuţi”.

Modul în care acţionează unii poliţişti din România în descoperirea autorilor unor infracţiuni aduce gravă atingere instituţiei ai căror angajaţi sunt ei, dar şi colegilor lor care îşi fac datoria din plin. Despre lucrătorii de poliţie din Bistriţa-Năsăud, din păcate, nu se pot spune multe cuvinte de laudă, începând chir de la conducere. De fapt, vorba românului, de la cap se împute peştele.

 

Primul furt, în 2008

Cazul lui Vasile Nergheş, locuitor al oraşului Năsăud, depăşeşte logica. Disperat că nu i se face dreptate, omul a contactat Gazeta de Bistriţa, relatându-ne păţania sa. Totul a început de la un furt petrecut în 2008, al unui cazan de ţuică, cu o capacitate de 180 litri, din incinta în care era montată instalaţia pentru producere a binecunoscutei băuturi din Bistriţa-Năsăud, incintă situată în zona oborului de vite din Năsăud cunoscută printre localnici sub numele de Tradam. Reclamaţia a fost depusă la Poliţia oraşului Năsăud, în luna septembrie a acelui an, de cea care avea să-i devină soţie câteva luni mai târziu.

Cazul a fost preluat spre cercetare de doi poliţişti năsăudeni, actualul inspector principal de poliţie Marius Toma şi de agentul de poliţie Mircea Pop, ambii lucrători în cadrul Poliţiei oraşului Năsăud.

 

Doi ani mai târziu povestea se repetă

În 2010, povestea se repetă. Lui Vasile Nergheş i se fură şi cel de-al doilea recipient (cazan), de data aceasta mai mare ca volum, de 400 de litri şi drept urmare se depune o a doua reclamaţie la poliţie. În acelaşi an sunt identificaţi presupuşii autori ai furturilor, – Marius Daniel Varga şi Viorel Marius Juc – care dau cu subsemnatul la Poliţia Năsăud şi care ajung să îşi recunoască faptele, iar doi ani mai târziu are loc şi reconstituirea la locul faptei.

La începutul acestui an, mai precis pe data de 22 ianuarie se dispune de către procurorul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud începerea urmăririi penale faţă de cei doi făptuitori, însă 5 zile mai târziu inspectorul principal de poliţie Marius Toma propune parchetului scoaterea de sub urmărire penală a celor doi învinuiţi.

 

De-a râsu’ plânsu’

Referatul întocmit de inspectorul principal Toma este de-a dreptul hilar. Astfel, în documentul respectiv se precizează că s-a început urmărirea penală faţă de Viorel Marius Juc, sub aspectul săvârşirii de FURT CALIFICAT, şi faţă de Marius Daniel Varga, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de COMPLICITATE LA FURT CALIFICAT, şi în plus că a constatat următoarea situaţie de fapt:

„În cursul lunii septembrie 2008, învinuitul Juc Viorel Marius (n. r. – cu domiciliul în oraşul Deva, Hunedoara) locuit efectiv pe raza oraşului Năsăud, fiind în relaţii de concubinaj cu sora numitului Varga Daniel Marius.

În această perioadă, într-o noapte învinuitul Varga Daniel Marius a fost solicitat de învinuitul Juc Viorel Marius să se deplaseze împreună cu acesta pentru a-l ajuta să transporte un cazan. În baza solicitării, învinuitul Varga Daniel Marius s-a deplasat cu învinuitul Juc Viorel Marius până la instalaţia de fabricat rachiuri, proprietatea părţii vătămate Roş Maria (n. r – căsătorită Nergheş), unde a găsit scos afară din incintă un cazan din cupru. Acesta era deformat pentru a putea fi scos din incintă pe uşa de acces. Din locul mai sus arătat cei doi au transportat cazanul din cupru până pe malul râului Someş de unde ulterior l-au valorificat prin vânzare, banii obţinuţi împărţindu-i.

Pe parcursul verificărilor, învinuitul Varga Daniel Marius a colaborat cu organele de cercetare penală,recunoscându-şi fapta comisă atât de el cât şi de Juc Viorel Marius, indicând concret la faţa locului în prezenţa martorilor asistenţi modul cum a comis infracţiunea. (…)

Din analiza probelor administrate în cauză şi a împrejurărilor care au precedat, însoţit şi succedat fapta comisă rezultă că infracţiunea a fost comisă fără vreun mod de operare din care să rezulte existenţa unui pericol social ridicat”, se precizează în documentul citat.

Interesantă constatarea anchetatorilor cu privire la modul de operare, întrucât la prima cercetare la locul faptei de către poliţişti, în 2008, s-a constatat că făptaşii, pe atunci necunoscuţi, au intrat prin acoperişul incintei, iar de ieşit au ieşit pe o uşă mai ascunsă vederii care se putea deschide prin interior.

 

Ce propune poliţistul năsăudean Marius Toma?

  1. Înaintarea dosarului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Năsăud pentru a dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor:

JUC VIOREL MARIUS domiciliat în (…) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de (ATENŢIE!!!!) COMPLICITATE LA FURT CALIFICAT (n. r. – deşi la începutul referatului se menţionează că Juc este învinuit de FURT CALIFICAT) şi

VARGA DANIEL MARIUS, domiciliat (…) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de FURT CALIFICAT (n.r – Varga fiind de fapt învinuit de COMPLICITATE LA FURT CALIFICAT)

  1. În temeiul art. 18 indice 1 alin ultim C. penal, aplicarea învinuiţilor Juc Viorel Marius şi Varga Daniel Marius unei sancţiuni cu caracter administrativ prev. de art. 91 Cod penal.
  2. În temeiul art. 45 alin 1 şi 38 din Codul de procedură penală, DISJUNGEREA CAUZEI şi continuarea cercetărilor faţă de AUTORI NECUNOSCUŢI (n. r. – ???!!!), pentru comiterea infracţiunii de FURT CALIFICAT prev. şi ped. de art. 208 alin 1 209 lit. i Cod penal comisă în luna iunie 2010”, se menţionează în document.

Păgubitul, Vasile Nergheş, susţine însă că nu s-a lăsat doar în baza celor doi anchetatori din Poliţia Năsăud şi a luat şi el urmele acţiunilor făptaşilor. Omul este convins că şi cel de-al doilea furt a fost comis tot de cei doi şi spune că a aflat şi unde au fost vândute de aceştia cele două cazane din cupru. Dar mai multe elemente din dosarul de cercetare penală instrumentat de poliţiştii năsăudeni, în numărul viitor al Gazetei de Bistriţa.

(Va urma)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.