Poliţist de la Poliţia Prundu Bîrgăului, arestat la domiciliu pentru proxenetism! Vezi cine este

4191

Un poliţist din Bistriţa-Năsăud a fost arestat la domiciliu, după ce procurorii l-au acuzat de proxenetism. Este vorba despre agentul Orşan Alin Grigore de la Postul de Poliţie Prundu Bîrgăului.

 

Pe 15 ianuarie, agentul de poliţie a fost reţinut pentru 24 de ore, o zi mai târziu, pe 16 ianuarie, Alin Grigore Oşan fiind dus de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bistriţa, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Instanţa nu a admis propunerea procurorilor, considerând că este suficient arestul la domiciliu al poliţistului.

„În baza art. 227 alin. 1 Cod procedură penală respinge propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa Năsăud, de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul O.A.-G., ca neîntemeiată. În baza art. 227 alin. 2 Cod procedură penală rap. la art. 218 Cod procedură penală, art. 219 Cod procedură penală, art. 223 alin. 2 Cod procedură penală şi art. 202 alin. 1 Cod procedură penală dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul O.A.G. pentru comiterea infracţiunii de proxenetism prev. şi ped. de art. 213 alin. 1 Cod penal, pe o durată de 30 zile, de la data de 16 ianuarie 2017 şi până la data de 14 februarie 2017, inclusiv. În baza art. 221 alin. 1 Cod procedură penală impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul din localitatea Bistriţa, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu persoana vătămată U.S.G. şi martora M.L.L. În baza art. 221 alin. 4 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Stabileşte onorariu avocat din oficiu în sumă de 260 lei pentru avocat Milea Bogdan, care va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 16 ianuarie 2017, ora 16,00”, este decizia judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Bistriţa.

Atât procurorii, cât şi Orşan Alin Grigore au contestat decizia instanţei la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care a menţinut sentinţa Judecătoriei Bistriţa.

În paralel, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean a dispus suspendarea raporturilor de serviciu și efectuarea de cercetări prealabile conform prevederilor locale, potrivit unei declaraţii a purtătorului de cuvânt al IPJ BN, Crina Sîrb, acordată Bistriţeanul.ro.

 

 

 

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ