Poliția anunță că a simplificat anumite proceduri birocratice, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

 

Astfel, potrivit unui comunciat al Inspectoratului de Poliție Județean Bistriţa Năsăud, atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție, cum ar fi cazier judiciar, avize, atestate și altele, cât și dovada plății amenzilor de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a IPJ, respectiv cabinet@bn.politiaromana.ro.

De asemenea, copia xerox a cărții de identitate pentru obținerea unor documente eliberate de poliție nu mai trebuie depusă personal, la ghișeu, fiind suficientă transmiterea copiei scanate pe e-mailul instituţiei.

Totodată, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei. În privința certificatul de cazier judiciar, UIPJ Bistrița-Năsăud precizează că acesta se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult trei zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.