PNL a sesizat Curtea Constituţionale a României cu privire la Legea Centenarului Marii Uniri

45

Grupul deputaţilor PNL a înaintat Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate în privinţa Legii Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, pentru forma adoptată de Camera Deputaţilor, se arată într-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

„Forma iniţială a propunerii legislative, propusă de parlamentarii PNL, a suferit modificări substanţiale aduse în a doua Cameră sesizată de majoritatea parlamentară, încălcând principiul bicameralismului statuat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, norme care schimbă sensul iniţiativei legislative nu au fost supuse deciziei primei Camere sesizate în acest caz, respectiv a Senatului. În acelaşi timp, nu sunt specificate în mod concret sursele de finanţare şi alocările bugetare necesare acoperirii activităţilor desfăşurate cu ocazia Centenarului”, precizează comunicatul PNL.

Liberalii susţin că majoritatea parlamentară a impus soluţii legislative care încalcă reglementări constituţionale ce privesc atributul preşedintelui României de a conferi decoraţii şi titluri de onoare în numele statului român.

„Prin forma legii adoptate în Camera Deputaţilor este eludată instituţia preşedintelui României din acest mecanism constituţional, fiind instituite în paralel alte tipuri de medalii şi distincţii prilejuite de aniversarea Marii Uniri, spre a fi acordate prin hotărâre a Parlamentului ori prin hotărâre a Guvernului”, arată liberalii.

Legea privind Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului (1916 – 1918) şi Centenarul Marii Uniri a fost adoptată pe 3 mai relateaza Stiripesurse.

LĂSAȚI UN MESAJ