La Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, va fi amplasat un Planetoriu, unde părinții împreună cu copilașii pot participa la spectacole, și unde se vor putea observa planetele din sistemul solar, consetlații sau galaxii.

„Toate planetele din sistemul solar, constelațiile și galaxiile, vor fi prezente în săptămâna 25-31 mai 2015 în incinta Complexului Muzeal Bistrița-Năsăud sub forma unui fascinant spectacol desfășurat într-un Planetariu Mobil. Tema principala a spectacolului sunt constelatiile tradiționale ale străbunilor tălmacite pe întelesul copiilor dar nu lipsesc nici prezentarile Sistemului Solar, toate acestea proiectate pe cupola planetariului în cadrul spectacolului”.

Practic pentru prima oara în istoria orașului Bistrița-Năsăud se organizează un spectacol de Planetariu, organizatorul și gazda planetariului, Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud intenționeză în viitor o prezență ritmică a spectacolelor de Planetariu, după cum se precizează pe pagina de socializare a organizatorilor.

„Planetariul care urmează să fie instalat are o cupolă de 5 m diametru cu o capacitate de 30 persoane/spectacol și beneficiază de un sistem de proiecție Full HD. Durata unui spectacol este de 45 min. cu începere de la ora 9 până la ora 18 iar intrarea se face doar pe bază de programare telefonică la numărul 0752-690245 sau email la adresa contact@planetariumobil.ro”, mai adaugă organizatorii.
11193408_1405203443135739_8931218611553212644_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.