Bistriţenii încă n-au avut ocazia să vadă în oraş o pistă de biciclete decentă. Deşi pare greu de crezut, pistele de biciclete nu există, dar înghit bani de ani de zile. De curând, Primăria Bistriţa a organizat o nouă licitaţie publică, pentru reactualizarea documentaţiilor realizate în urmă cu câţiva ani şi care, după cum bănuiaţi, nu a fost încă pusă în practică.

 

Primăria Bistriţa se pregăteşte să cheltuiască nu mai puţin de 237.140 de lei pentru hârtii. Culmea este faptul că este vorba despre nişte documentaţii care au fost făcute deja în 2015 şi nu au fost niciodată puse în practică.

De curând, municipalitatea a dat drumul unei licitaţii pentru reactualizarea documentaţiilor pentru pistele de biciclete, adică refacerea unor hârtii şi studii deja existente. Firmele interesate au termen până în 17 ianuarie să-şi depună ofertele.

De această sumă consistentă, firma care va pune mâna pe acest contract trebuie să realizeze studiu topografic, studiu de trafic, expertiză tehnică pentru fiecare stradă, studiu geo, documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie, actualizarea analizei cost-beneficiu, documentaţia pentru obţinerea avizelor şi acordurilor solicitate, proiecte tehnice pentru fiecare stradă în parte, caiete de sarcini şi detalii de execuţie, documentaţia pentru obţinerea autorizaţiei de construire, un plan de mentenanţă cu lucrări specifice pentru demonstrarea sustenabilităţii operaţionale, să ofere asistenţă tehnică pe parcursul executării lucrărilor, asistenţă tehnică pentru participarea la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuţie.

Toate acestea trebuie să se încheie în 6 luni, de la semnarea contractului. Firma care va pune mâna pe acest contract trebuie să gândească inclusiv o prelungire a pistelor de  biciclete şi un număr mai mare de staţii şi parcări pentru biciclete, în funcţie de evoluţia traficului.

Pentru lucrările efective, Primăria Bistriţa intenţionează să acceseze fonduri europene, în următorul exerciţiu financiar.

Municipalitatea visează, în prima fază, la 17,6 km de piste de biciclete, toate amenajate de-a lungul străzilor deja existente.

Străzile luate în calcul pentru traseul pistelor de ciclişti sunt: 1 Decembrie, Avram Iancu, Grănicerilor, Ghinzii, CR Vivu, Vasile Lupu, Tudor Vladimirescu, Cimitirului, Crinilor, Ioan Slavici, Subcetate, Drumul Cetăţii, Drumul Dumitrei Vechi, Dimitrie Cantemir, Eroilor, Împăratu Traian, Valeriu Branişte, Aleea Sălciilor, Petru Maior, Al. Odobescu, Ioan Raţiu, Codrişor/Victor Onişor, Alba Iulia, Aleea Şieu, Panait Cerna, Gheorghe Pop de Băseşti, Axente Sever şi Garoafei.

 

Hârţogăraia de 4 ori mai scumpă în 2017 decât în 2015

După cum spuneam, Primăria Bistriţa aruncă pe fereastră bani frumuşei pentru refacerea unor studii şi documentaţii care există deja. Acestea au fost realizate în anul 2015 de un SRL clujean: Drumex.

Pentru aceste hârtii, însă, municipalitatea plătea în 2015 doar 45.000 de lei, cam de 4-5 ori mai puţin decât anul acesta, deşi anul acesta practic vrea o reactualizare a studiilor şi documentaţiilor realizate în 2015.

Firma respectivă a venit şi cu o estimare a costurilor unui asemenea proiect „verde”: 15,8 milioane de lei. Fiecare sens de circulaţie urma să aibă propria pistă de biciclete, cu o lăţime de un metru pe ambele părţi ale străzii.

Acestea urmau să aibă o structură proprie, separată de carosabil şi trotuar fie prin denivelare, fie prin stâlpişori de separare şi protecţie anti-parcare. La traversarea străzilor, documentaţia studiului de fezabilitate prevede marcaje cu linie discontinuă, păstrându-se lăţimea pistei.

Proiectul prevedea şi amenajarea a 5 puncte de încheiere cu biciclete normale, electrice şi speciale pentru persoane cu handicap. Acestea erau prevăzute pentru strada Parcului, Pădurea Schullerwald, Piaţa Mihai Eminescu, zona Han şi Piaţa Unirii. Fiecare staţie urma să fie dotată cu 15 biciclete şi fiecare staţie va avea 33 de locuri pentru biciclete.

 

Ce visau nemţii la Bistriţa…

Studiile şi hârtiile realizate în 2015 nu sunt singurele care au vizat acest proiect, care încă nu a fost materializat. Acum câţiva ani, primarul Ovidiu Creţu promitea nu mai puţin de 25 de kilometri de piste de biciclete. Primăria a comandat un studiu de soluţii încă din anul 2012.

Studiul respectiv a fost realizat de nişte nemţi din Herzogenrath şi prezintă priorităţile şi acţiunile ce trebuie întreprinse de către primărie în acest sens. Aceştia propuneau nu mai puţin de 112 kilometri de piste de biciclete.

Proiectul lor includea locuri de parcare pentru biciclete, staţii pentru biciclete sau puncte de servicii pentru biciclete, semnalizările necesare unei bune vizibilităţi pentru şoferi şi ciclişti, dar şi delimitări clare între carosabil, piste de ciclişti şi zonele pietonale. De asemenea, erau prevăzute şi modalităţi de reamenajare a intersecţiilor.

Studiul prezenta diferite modalităţi de realizare a pistelor, ţinând cont de partea carosabilă, copaci sau parcări. Pistele de biciclete urmau să fie amenajate în cartierele Viişoara şi Unirea, care erau legate de un traseu ce străbătea oraşul, pe malul Râului Bistriţa.

Cât credeau nemţii că va costa toată minunea? Ei bine, potrivit calculelor lor, Primăria Bistriţa trebuia să vină cu nu mai puţin de 20 de milioane de lei, cu vreo 5 mai multe milioane decât estimau clujenii trei ani mai târziu.

Ovidiu Crețu face ședință pentru repararea blocului în care a avut loc explozia produsă de Andrei Condrade

Cum se prezintă situaţia momentan?

După aproape 10 ani de promisiuni, situaţia este cel puţin jalnică. Piste de biciclete practic există, însă se întind doar pe câţiva kilometri şi sunt total nefuncţionale.

De exemplu, în Parcul Municipal par să încurce întreaga circulaţie, fiind confundate cu alei pietonale. Singurul lucru care sugerează faptul că ai în faţă o pistă pentru biciclete este marcajul, care nu rezistă mai mult de câteva luni din cauza vopselei de proastă calitate. Acestea vor fi istorie în curând, întrucât municipalitatea se pregăteşte să le desfiinţeze, tocmai pentru că nu-şi îndeplinesc scopul.

Pista de biciclete din Parcul Municipal este completată de încă câţiva kilometri modeşti, amenajaţi chiar pe trotuar. Acestea nici măcar nu mai au marcaje, fiind delimitate practic prin faptul că pavajul pe o lăţime de jumătate de metru are altă culoare.

Asemenea piste au fost amenajate pe Bulevardul Decebal sau pe Bulevardul Independenţei. Să circuli pe acolo este, însă, o adevărată aventură pentru că nefiind semnalizate corespunzător, pietonii circulă inclusiv pe acel spaţiu, neştiind că aceea e o pistă de biciclete.

Andreea Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.