Nord-vestul Italiei este o zonă pe cât de complexă din punct de vedere geografic, pe atât de variată etnic, datorită numărului mare de imigranţi atraşi de industriile care se dezvoltă în această zonă. Însă Piemontul nu este doar o zonă muncitorească, fiind situat între Alpi şi Marea Ligurică, străbătut de frumuseţi naturale, de la Mont Blanc la Genova. Oraşul Torino, sub patronajul dinastiei de Savoya, a adunat lucrări de artă deosebite, iar vecinul său din nord, Milano, este unul dintre cele mai vizitate oraşe europene.

Zona de nord-vest a Italiei este încadrată de înălţimile munţilor Alpi, care reprezintă o graniţă naturală cu Franţa. Principala regiune din această zonă este Piemontul, care îşi trage numele de la piede del monte, care înseamnă piciorul muntelui, datorită poziţiei sale imediat sub peretele alpin. Capitala Piemontului este oraşul Torino, cunoscut de cei mai mulţi datorită fabricii FIAT, pe care o găzduieşte. Torino este însă mai mult decât atât, pentru italieni acest oraş reprezentând leagănul mişcării de unificare a ţării, între anii 1859 şi 1861. Pe toate străzile oraşului, turiştii care ajung anul acesta în Torino vor întâlni drapelul Italiei la ferestre şi balcoane, ca o celebrare a unificării statului şi care este marcată de evenimente din martie până în noiembrie.

Industrie şi infrastructură

În 2006, Torino a găzduit Jocurile Olimpice de iarnă, cu ocazia cărora s-a restaurat un număr de pieţe şi clădiri, pe lângă facilităţile care au fost dezvoltate pentru evenimentele sportive. Circulaţia din zonă a fost restructurată, fiind începute mai multe proiecte majore de infrastructură. Unul dintre ele este destinat decongestionării traficului, prin schimbări majore aduse sistemului de străzi al oraşului. Proiectul, numit ”Spina” (coloană vertebrală), constă în dublarea unei magistrale feroviare care trece prin oraş, iar staţia ferată de pe această linie va deveni principala gară a oraşului. Al doilea proiect de importanţă majoră pentru oraş este construcţia unei linii de metrou bazată pe sistemul VAL, tehnologie dezvoltată de francezi, cu trenuri mici, fără şofer, care circulă pe perne de cauciuc, ceea ce le conferă silenţionzitate. Prima fază a finalizată înainte de Jocurile Olimpice şi leagă oraţul Collegno cu gara ”Porta Nuova” din centrul oraşului. Torinezii visează la o linie de metrou de câteva decenii, primul proiect de acest gen datând încă din anii 60. Principala stradă centrală, Via Roma, a fost construită în perioada fascistă deasupra unui tunel menit să găzduiască o linie subterană.
Torino a luat naştere ca şi capitală a unui trib celtic numit Taurini, dar în vremea romanilor a decăzut la statutul de simplu avanpost militar. Oraşul piemontez a înflorit ca reşedinţă principală a casei de Savoya, dinastia italo-franceză care i-a conferit titlul de reşedinţă de scaun în 1574. Aceştia au lăsat oraşului Torino un circuit de valoare istorică şi arhitecturală ce constă din reşedinţele Casei de Savoia şi colecţiile de artă ale nobililor europeni. Pe lângă Palatul Regal, reşedinţa oficială a ducilor de Savoya până în 1865, circuitul cuprinde palate, reşedinţe şi castele din centrul oraşului şi din împrejurimi. Casa de Savoya a jucat un rol important în unificarea Italiei şi a dat primii regi ai statului unitar. După ce dezvoltarea industrială a oraşului a prins aripi în secolul trecut, Torino a fost ”invadat” de imigranţi, în special din partea de sud a ţării, astfel luând naştere suburbiile de la marginea oraşului.
Torino a rămas şi în prezent un important centru industrial, cunoscut ca sediu al companiei FIAT, dar care găzduieşte şi fabrici ale altor companii ale căror nume se leagă de industria auto, cum este Pirelli sau Iveco. O parte din zonele industriale au fost reconfigurate. Astfel, clădirea Lingotto, la un moment dat cea mai mare fabrică de automobile din lume, în prezent găzduieşte un centru de conferinţe, o sală de concerte, o galerie de artă, un centru comercial şi un hotel. Torino a fost locul de naştere al mai multor companii italiene importante precum Lavazza, Lancia, Italdesign şi Martini.

Sub ocrotirea familiei de Savoya

Centrul oraşului este uşor de vizitat la pas. Principalul punct de atracţie este Piaţa San Carlo, cea mai elegantă zonă din centru. Pe una dintre lateralele pieţei se află Palatul Academiei de Ştiinţe, care astăzi găzduieşte principalele muzee din oraş: Muzeul Egizio şi Galeria Sabauda. Cel dintâi are una dintre cele mai mari colecţii de artefacte egiptene din lume, aduse în 1824 de către familia Savoya, sau descoperite de echipele de arheologi italieni în timpul excavaţiilor din 1911.
Simbolul oficial al oraşului este Mole Antoniana, concepută pentru a găzdui o sinagogă, iar în prezent găzduieşte Muzeul Naţional al Cinematografiei. La momentul finalizării construcţiei, în secolul XIX, aceasta a fost, pentru câteva decenii, cea mai înaltă clădire din lume, măsurând 167 m. Un alt simbol al oraşului, Giulgiul din Torino, care se crede că este pânza cu care a fost acoperit Iisus Hristos după ce a fost răstignit, este expus în interiorul Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul. Scepticii consideră că, de fapt, este vorba de un fals din secolul al XIII-lea, ipoteză confirmată de datarea cu carbon făcută în 1988.
În Torino se mai află Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina, Castelul Valentino şi Palatul Madama. Acesta din urmă este adevăratul centru metaforic şi geografic al oraşului. Anumite părţi din construcţie datează din epoca romană, iar în Evul Mediu a fost transformat în castel prin construirea a două turnuri noi. Palatul a fost renovat ulterior de mai multe ori şi ornat cu o splendidă faţadă, operă a lui Filippo Juvarra.
Pe colinele care mărginesc oraşul se află Basilica Superga, care oferă o privelişte asupra întregului oraş, precum şi a Alpilor din apropiere. Biserica a fost construită în secolul XVIII, în stil baroc, în semn de mulţumire pentru eliberarea oraşului de armata franceză în 1706, iar în interior se află mormintele regale ale familiei de Savoya.

Alpii la nord, marea la sud

De la Torino, la o oră de mers pe autostradă, se poate ajunge în alte zone turistice naturale sau create de mâna omului. Înspre nord, pe Valea Aostei, se poate ajunge la poalele celui mai înalt vârf din Europa, Mont Blanc (4810), sau Monte Bianco, cum îl numesc italienii. Din Courmayeur turiştii pot să ia telecabina până la Helbronner (3462), unde pot admira, de aproape, masivul Mont Blanc. Totodată, din Courmayeur şoseaua merge spre tunelul Mont Blanc, de 11,6 km, care scurtează drumul între Italia şi Franţa cu 50 km. De altfel, toată zona Văii Aosta este împânzită de tuneluri, italienii fiind celebri pentru lucrările spectaculoase de infrastructură care includ poduri şi viaducte care fluidizează transportul pe autostradă, deschizând în fiecare an noi căi pentru a scurta distanţele parcurse cu autoturismul.
Spre sud, piemontezii se bucură de o zonă litorală spectaculoasă, unde plajele sunt flancate de stânci pe care sunt cocoţate biserici şi castele. Cel mai cunoscut punct maritim al regiunii este Genova, o bijuterie a sudului Italiei continentale. Catedrala Genovei, San Lorenzo, este încă una din capodoperele gotice ale Italiei medievale, finalizată în secolul XII. Pe lângă bisericile care împânzesc centrul Genovei şi palatele baroce care astăzi găzduiesc galerii de artă, turiştii se pot bucura aici de al doilea acvariu ca mărime din Europa, care adăposteşte peste 20.000 de creaturi marine, printre care delfini, rechini, foci sau pinguini.
(va urma)

Diana Gabor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.