Pe rolul Curţii de Apel Cluj se află recursul la dosarul prin care au fost trimişi în judecată 137 de persoane pentru fraudă la bacalaureatul din sesiunea iunie-iulie 2008. Întreaga maşinărie a fost condusă de către Leordean Virginica Meda, director al Liceului particular “George Pop de Băseşti” din Sighetu Marmaţiei. Procurorii DNA Cluj au reuşit să arate cum funcţionează sistemul de fraudarea a bacalaureatului, examenul aflat în centrul acestui dosar fiind practic o punere în scenă în care elevii s-au prefăcut că au susţinut un examen, iar profesorii că i-au supravegheat.

Astfel, pe 30 iunie 2008, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj, a demarat cercetarea penală asupra Virginicăi Leordean, director al liceului particular mai sus amintit, a Auricăi Puşcaş, preşedinta Fundaţiei “Sfântul Anton de Padua”, fundaţie ce deţinea şi Liceul “George Pop de Băseşti”, şi Ileana Botici, elevă în clasa a XII-a în acelaşi an, la acelaşi liceu, referitor la săvârşirea unor fapte de corupţie.

Colectând bani de la aproape toţi elevii înscrişi la bacalaureat, oferind condiţii excelente de cazare, mese copioase la cele mai luxoase restaurante din zonă, excursii, unor membri din comisia de examen, gustări şi alte servicii de protocol în timpul examenelor, precum şi  bani profesorilor supraveghetori, Leordean a reuşit să corupă aproape toţi participanţii la examenul din acel centru de bacalaureat. Viclenia ei consta în faptul că, odată angajaţi în această complicitate, profesorii nu vor mai recunoaşte ceea ce au făcut pentru fraudarea examenului de bacalaureat.

În cauză s-au realizat numeroase interceptări telefonice şi înregistrări audio-video în sălile de examen, care au surprins modul de derulare a probelor scrise din sesiunea iunie-iulie 2008 a bacalaureatului, susţinut la Grupul Şcolar pentru Industrie Mică şi Servicii, precum şi activităţile derulate în biroul utilizat pentru rezolvarea subiectelor şi realizarea fiţuicilor ce urmau să fie furnizate elevilor.

Prin implicarea în această fraudă a peste 100 de candidaţi la examenul de bacalaureat, care au cumpărat influenţa afirmată de Leordean Virginica asupra membrilor comisiei de examen, precum şi prin cooptarea unui număr de peste 40 de cadre didactice, condamnaţi în acest moment pentru luare de mită şi trafic de influenţă, Leordean se face vinovată, potrivit procurorilor DNA, de încălcarea gravă a legii.

 

Afacerea înfiinţării şcolilor particulare

 

În judeţul Maramureş, în perioada 1998-2007, au luat fiinţă şi au funcţionat mai multe şcoli particulare pentru învăţământul liceal şi profesional, toate sub patronajul Fundaţiei “Sfântul Anton de Padua”, condusă de Puşcaş Aurica. Deşi anual numărul acestor instituţii se înmulţea, acest fapt nu se datora interesului deosebit pentru învăţământ, înfiinţarea lor fiind în realitate justificată de faptul că şcolile respective erau o afacere atât pentru elevii care obţineau cu certitudine diplomele dorite, cât şi pentru conducerea şcolii, prin taxele de şcolarizare pe care elevii le plăteau. Una dintre aceste şcoli particulare este Liceul “George Pop de Băseşti”, unde în anul şcolar 2007- 2008 era la conducere Leordean Virginica Meda.

Ancheta demarată în cauză a pus în lumină faptul că motivul pentru care elevii alegeau să urmeze cursurile acestui liceu era tocmai pentru că asigura promovabilitatea anuală a claselor de liceu, precum şi promovarea examenelor finale, respectiv obţinerea diplomelor de bacalaureat, fără cel mai mic efort intelectual. Succesul de care se bucura această şcoală reiese din numărul mare de elevi ai promoţiei 2007-2008, la bacalaureat fiind înscrişi nu mai puţin de cinci clase finale.

Interesul conducerii şcolii de a asigura promovabilitatea absolută la bacalaureat era unul pe termen lung, deoarece această faimă îi asigura întrunirea condiţiilor necesare pentru obţinerea acreditării finale ca instituţie de învăţământ particular, cu faimă de şcoală bună, ceea ce îi asigura elevi plătitori de taxe pentru promoţiile viitoare.

După cum recunoaşte majoritatea elevilor şi după cum reiese din declaraţia Virginicăi Leordean, şansele ca aceşti elevi să fi promovat prin forţele proprii examenul de bacalaureat erau aproape nule, în mod real promovabilitatea nu ar fi fost mai mare de 2%.

 

Modul de operare

 

În cursul anului 2008, la Liceul “George Pop de Băseşti” a avut loc simularea bacalaureatului, testare ce a relevat nivelul extrem de scăzut al cunoştinţelor dobândite de elevii şcoli pe parcursul anilor de studii. Fiind deci evident că şansele de promovare a examenului ce urma să aibă loc în mai puţin de o lună erau aproape nule, Leordean a convocat o şedinţă de aducere la cunoştinţă a rezultatelor, la care au participat, cu aproximaţie, între 40 şi 60 de elevi. Accentuând nivelul scăzut al cunoştinţelor, Leordean a propus asigurarea succesului la examen în schimbul a 1000 de lei din partea fiecărui elev, condiţii în care ea urma să îşi folosească influenţa asupra membrilor comisiei de bacalaureat. Propunerea a fost acceptată de elevi, care au transmis-o şi colegilor lor, aşa încât până la mijlocul lui iunie 2008 se strânseseră 106.000 de lei. Banii au fost adunaţi de Ileana Botici, elevă a uneia dintre clasele absolvente, desemnată de directoare pentru această sarcină.

 

Ca să îşi atragă bunăvoinţa membrilor comisie de examen, Leordean le-a asigurat o cazare luxoasa şi s-a îngrijit ca aceştia să se bucure de tot confortul pe întreaga perioadă a examenelor, aceasta presupunând mese copioase, asigurarea transportului, a protocolului de examen, a unei excursii. În aceste condiţii, Micu Călin Paul, vicepreşedinte al comisiei de examen, care fusese mituit cu 10.000 de lei, a avut grijă ca toţi elevii Liceului “George Pop de Băseşti” să fie repartizaţi într-un corp separat al şcolii unde se susţinea bacalaureatul. Şapte cadre didactice au rezolvat şi redactat, de mână sau la calculator, în doua variante, subiectele de la probele scrise. Odată rezolvate şi redactate, acestea erau multiplicate, iar Virginica Leodean le ducea personal în sălile de examen, unde profesorii supraveghetori fuseseră “îmblânziţi” cu câte 100 de lei fiecare, şi le împărţea elevilor, uneori chiar cu ajutorul supraveghetorilor. Elevii erau ajutaţi “să copieze inteligent”, pentru a fi cât mai puţin evident că au aceeaşi sursă de inspiraţie.

 

Instanţa a decis condamnarea

 

Pentru faptele ei, Leordean Virginica Meda a fost condamnată la un an şi şase luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi dare de mită. Puşcaş Aurelia a fost condamnată la doi ani de închisoare cu executare pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Micu Paul Călin, vicepreşedintele comisie de examen, a fost condamnat la un an şi patru luni cu executare pentru infracţiunea de luare de mită. Botici Ileana, eleva care a participat la colectarea banilor şi la influenţarea colegilor, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare. Aceeaşi pedeapsă au primit şi cei 35 de profesori găsiţi vinovaţi pentru luare de mită, iar toţi cei care au contribuit cu bani pentru cumpărare de influenţă au fost condamnaţi la şase luni de închisoare cu suspendare. De asemenea s-a dispus confiscarea a 70.000 şi 1780 de euro de lei de la Leordean Virginica.

 

Crina Crainic

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.