Autoritatea pentru Protectia Consumatorilor a depistat peste 800 de promotii mincinoase, cum ar fi pachetele 3 plus 1 gratis sau cele care ar avea gratuit o cantitate mai mare. „Comerciantii stabilesc pretul la raft”, spun producatorii. Iar acestia spun ca vor analiza problema. Oricat am fi de neatenti nu putem sa nu observam diferenta de pret pentru aceeasi baza de mancaruri. Un kilogram costa 16,69 lei, iar pachetul cu 225 de grame gratis 20,43 de lei. Daca socotim, constatam ca un cumparator nu a primit nici un cadou ci a platit pentru 225 de grame peste acel kilogram.

La fel se intampla si cu un bax de bere, chipurile la oferta. 11,79 lei este nota de plata cand ar fi trebuit sa fie 10,65. Practic, cu acesti bani cumparatorul plateste cele 5 doze, dar si pentru aproape 300 de ml din doza care se presupune ca este gratuita. In aceste conditii, doar 200 de ml mai sunt gratuiti. Iar Autoritatea pentru protectia cumparatorului da nu mai putin de 800 de exemple de promotii mincinoase. De la salamuri pana la odorizante sau icre de peste. Se ajunge la aceasta situatie, spun producatorii mahniti, pentru ca cei care le vand marfurile sunt singurii care stabilesc cat trebuie sa achite romanul pentru ele. Chiar daca asta le poate aduce inclusiv lor prejudicii de imagine.

Iar reprezentantii Tuborg ne-au transmis ca – „Pretul nostru de vanzare catre comercianti este in conformitate cu promotia anuntata, in caz concret, daca pe pachet apare 5+1 gratis, atunci a 6-a doza este gratis. Mai departe, pe lantul catre consumator, fiecare comerciant este liber sa isi stabileasca pretul la raft, conform ProTV.”Reprezentantii marilor magazine nu au vrut sa comenteze situatia, s-au limitat in a ne transmite ca problema va fi discutata in cadrul asociatiei. Cert este ca in acest moment ANPC, impreuna cu reprezentantii marilor magazine si cu producatorii vor sa puna la punct un ghid de bune practici care sa excluda astfel de promotii mincinoase.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.