Peste 60 de persoane au fost trimise în judecată de procurorii din Bistriţa-Năsăud, în luna noiembrie, în aproape 50 de cauze. Cei mai mulţi inculpaţi au fost trimişi în judecată pentru comietrea de infracţiuni contra vieţii, contra patrimoniului, infracţiuni silvice şi de evaziune fiscală, precum şi infracţiuni prin care se încalcă normele legale vizând circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice.

Totodată, procurorii au  dat soluţii de clasare sau renunţare la urmărirea penală faţă de 600 de persoane, care au avut calitatea de suspecţi sau inculpaţi în peste 570 de dosare penale.

 

 

Printre cei trimişi luna trecută în judecată de procurorii bistriţeni regăsim nume cunoscute, precum cel al Corneliei Baciu, trimisă în judecată în mai multe dosare care au ca obiect comiterea unor infracţiuni de înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi evaziune fiscală.

Bistriţeanca a fost trimis în judecată într-un nou dosar, cu capete de acuzare similare – evaziune fiscală, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la evaziune fiscală, alături de  Dănuţ Pop Buia. Potrivit procurorilor, în calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în perioada 2010 – 2011, Cornelia Baciu a emis, iar Dănuţ Pop Buia a dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale ce nu reprezentau operaţiuni reale, acesta din urmă având drept scop sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 125.720 lei.

 

Tot pentru comiterea de evaziune fiscală a fost trimis în judecată şi Octavian Dănuţ Cozonac. Acesta, în calitate de administrator al unei societăţi coemrciale, în perioada 2009 – 2010, a dispus înregistrarea în contabilitate a unor facturi fiscale ce nu reprezentau operaţiuni reale, precum şi un bon fiscal, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 139.673 lei.

 

Sub aceeaşi acuzaţie a fost trimis în judecată Tudor Crinu Ordace, care, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în iulie 2014 nu a înregistrat în contabilitate veniturile aferente unui contract de vânzare-cumpărare, cu scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, în sumă de 5.908 lei.

 

Alte două persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracţiuni de înşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Este vorba despre Irina Petri şi Gavril Birtaş, care, în perioada 2006 – 2011, în calitate de reprezentanţi (preşedinte şi contabil şef) ai Societăţii Cooperativa Meşteşugărească de Grad I Prestarea Beclean, au eliberat şi semnat adeverinţe de vechime în muncă necorespunzătoare adevărului, mai multor persoane, pe baza cărora acestea au beneficiat de îndemnizaţii de maternitate sau de creşterea copilului, în valoare totală de 392.294 lei.

 

Tot în luna noiembrie a fost trimis în judecată Ioan Sidor, aflat sub control judiciar, acesta fiind acuzat de tentativă la infracţiunea de omor. Potrivit procurorilor, bărbatul, pe fondul unui conflict mai vechi, a îndreptat lama unui motofierăstrău în funcţiune spre capul persoanei vătămate R.I şi a lovit-o în zona submandibulară stânga, dar şi două degete de la mâna stângă a acesteia, cauzându-i leziuni corporale vindecabile în termen de 16-18 zile de îngrijiri medicale, cu punerea în primejdie a vieţii.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.