Peste 25.000 de protestatari mărşăluiesc, miercuri seară, prin faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis din Sibiu. Aceştia, ieşiţi în stradă nemulţumiţi faţă de recentele decizii ale Guvernului cu privire la modificarea Codurilor penale, aplaudă şi strigă numele şefului statului.

 

Majoritatea scandează „Iohannis e cu noi!”. Protestul, desfăşurat fără incidente, este autorizat până la ora 23,00. Primăria Municipiului Sibiu a anunţat că a avizat începând cu ora 17,00 acest protest. Oamenii au trecut prin faţa sediului PSD, al Prefecturii, dar şi prin faţa casei preşedintelui Klaus Iohannis, refăcând astfel traseul manifestaţiilor de la Revoluţia din 1989, potrivit unui comunicat de presă remis Agerpres.

Organizatorii protestului au susţinut că ies în stradă „împotriva ordonanţelor privind graţierea şi amnistia”. „Primăria Sibiu a primit o cerere pentru avizarea unei adunări pe domeniul public în data de 1 februarie. Organizatorii declară că scopul este un protest împotriva ordonanţelor privind graţierea şi amnistia. Comisia de Avizare a Adunărilor Publice a analizat şi a aprobat desfăşurarea protestului pe domeniul public în data de 1 februarie, în intervalul orar 17 – 23, pe următorul traseu: Piaţa Mare – str. N. Bălcescu – str. Andrei Şaguna – Instituţia Prefectului – str. A. Şaguna – Piaţa Unirii – Calea Dumbrăvii – b-dul Mihai Viteazu – str. Rahovei – str. Semaforului – str. Ştefan cel Mare – str. Bâlea – str. Hermann Oberth – str. Constituţiei – str. General Magheru – str. Avram Iancu – Piaţa Mare”, se arăta în comunicatul Primăriei Sibiu. Şi marţi seară, 5.000 de sibieni au manifestat pe acelaşi traseu din municipiu, scandând lozinci anti-PSD şi cerând demisia Guvernului şi organizarea de alegeri anticipate.

2 COMENTARII

  1. NU ” 25.OOO DE OAMENI ” … ci ” 25.000 de PNL,PMP si USL-isti ” !
    Va rugam nu ne confundati si nu ne bagati in acelasi … ” cotetz” !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.