Peste 15 deținuți și-au pierdut viața în timpul unei evadări în masă

139
Paznicii închisorii au împuşcat mortal 17 persoane după o evadare în masă din Buimo, o închisoare din Papua Noua Guinee, relatează BBC.
Trei deţinuţi au fost prinşi, în timp ce alţi 57 au reuşit să scape în libertate. Autorităţile locale au avertizat că cei evadaţi reprezintă o ameninţare serioasă la siguranţa din zonă.
În Lae, cel de-al doilea oraş ca mărime al ţării, au avut loc evadări similare în ultimii ani.
„Majoritatea celor care au scăpat erau arestaţi pentru infracţiuni grave şi o parte dintre ei urmau să fie supuşi unui proces” a declarat Anthony Wagambie, un oficial al poliţiei. „Un număr considerabil fuseseră arestaţi încă de anul trecut pentru incidente precum jafuri armate, furturi de maşini sau spargeri de locuinţe. Printre ei erau şi persoane condamnate” a completat Anthony.
Acesta din urmă i-a avertizat pe cei evadaţi că vor fi prinşi şi că cea mai bună soluţie pentru ei ar fi să se predea şi să fie lăsaţi duşi înapoi la închisoare de bună voie. Închisorile din Papua Noua Guinee suferă din cauza suprapopulării, condiţiilor proaste şi termenele lungi în care unii dintre prizonieri îşi aşteaptă procesul.

În 2016, cel puţin 11 prizonieri au fost ucişi şi peste 70 au evadat, după ce aceştia s-au năpustit asupra porţii principale de la intrare, compleşind cu uşurinţă paznicii. Cu un an înainte a avut loc un eveniment asemănător, în urma căruia au evadat 50 de deţinuţi potrivit Adevarul.

LĂSAȚI UN MESAJ