Mai multe percheziţii derulate de procurorii DIICOT au avut loc, miercuri, în Bistriţa-Năsăud, dar şi în pe raza judeţelor Maramureş, Brăila, Timiş, Satu Mare, Prahova şi  municipiul Bucureşti, într-un dosar de furt de cosmetice de lux din TIR-uri din Franța.

Procurorii DIICOT au acţionat în cadrul unei cereri de comisie rogatorie formulată de către autorităţile judiciare din Franța, cu sprijinul Eurojust şi Europol. În cauză au fost emise  un număr de 9 mandate europene de arestare. 

 

 

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală   împreună cu  ofiţeri de poliţie judiciară   din cadrul Direcţiei de Investigaţii Criminale şi Serviciului  de Investigaţii Criminale Maramureş au efectuat un număr de 29 percheziţii domiciliare  pe raza judeţelor Maramureş,  Bistriţa Năsăud, Brăila, Timiş, Satu Mare, Prahova şi a municipiului Bucureşti, în cadrul unei acţiuni vizând  destructurarea unui grup infracţional organizat format din cetăţeni români, specializat în săvârşirea infracţiunii de furt calificat, transmite DIICOT într-un comunicat.

Potrivit anchetatorilor, în perioada anilor 2015 – 2017, membrii grupului  au săvârşit mai multe infracţiuni de furt calificat pe teritoriul Franţei, respectiv au sustras din mai multe autotrenuri produse cosmetice de lux.

Ca metodă de operare, membrii grupului identificau autovehicule care transportau bunuri pentru diferite firme de produse cosmetice. Odată identificate, suspecţii  montau pe acestea dispozitive de urmărire în parcările în care acestea opreau sau la sediile firmelor la care era încărcată marfa.

Ulterior, aceştia urmăreau autovehiculele încărcate cu produse cosmetice şi în perioadele în care acestea staționau  în diferite  parcări, profitând de neatenţia şoferilor, sustrăgeau marfa din autovehicule, folosindu-se de diferite dispozitive de tăiere. Produsele sustrase erau ulterior transportate pe teritoriul altor ţări şi comercializate„, precizează sursa citată.

 

Prejudiciul se ridică la aproximativ 2 milioane de euro.

Anchetatorii mai arată că, membrii grupului au săvârşit același gen de infracțiuni și în Germania, Belgia, Olanda, Italia și Polonia, valoare prejudiciului cauzat în aceste țări fiind în curs de stabilire.

În urma perchezițiilor au fost ridicate parfumuri, produse electronice, telefoane mobile și documente.

În cauză au fost emise  un număr de 9 mandate europene de arestare.

De asemenea, în ultimele zile, alți 7 membri ai grupării au fost arestați în străinătate, dintre care 2 în Franța, 2 în Germania, 2 în Italia și unul în Belgia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.