Pentru democraţie reală este nevoie de reglementări constituţionale noi

54

Justiţia are numeroase păcate formale, procedurale şi de administrare într-un cadru arătat ostil echităţii. La intrare trăieşti impresia că păşeşti în instituţie militarizată, că este preluat de jandarmi sau poliţişti, ei sunt şi pe coridoare la îndrumări spre săli de dezbateri şi, culmea!, prezenţi în sala unde am fost citat. Până acolo nu te însoţeau nici în anii războiului trecut. Mai este nevoie să explici de ce ai emoţii? Unde e starea mea de libertate de aici şi de afară? Acolo aşteaptă alţii să-mi aplice constrângeri măcar cultural-literare de izolare; turnătorii de altă dată trec la procese pentru izgonirea din presa scrisă. Pentru multe motive este nevoie de garantarea libertăţii individuale şi a drepturilor în statul de drept. Justiţia trebuie să fie primul meu garant. Şi nu este decât parţial. Viaţa mea şi în tranziţie este un caz particular, dar nu sunt singurul. Pe noi nimeni nu ne-a întrebat şi ascultat de ce nu am fost turnători şi trădători. Iar pe ei nimeni nu i-a întrebat de ce au fost informatori şi răufăcători ai omului de lângă ei. Unul nu a fost anchetat şi condamnat, ci au devenit beneficiarii căderii comunismului. Mulţi s-au fericit în roba judecătorilor, cu mandatul parlamentarilor, cu paşaportul diplomaţilor şi în alte ascunzători: politicieni, universitari, scriitori, consilieri… redactori… Practic justiţia nu este bun paznic al membrilor societăţii statului de drept. Dacă ar fi altă compoziţie socială ar avea cei condamnaţi pentru corupţie.

Paradoxul profesional, judecător condamnat şi medic achitat, ca şi cel al diferenţei de salar al celor doi, continuă. Dacă se apelează la statistică, se confirmă întâietatea şi prioritatea detaşată a magistraţilor. Este o cauză indubitabilă lipsa unei legi a răspunderii magistraţilor, inclusiv a poliţei judiciare. Există proiect şi stă la comisia de specialitate să mai îmbătrânească.

La conţinutul actului propriu-zis de justiţie, de dreptate, intervin alte cauze care prejudiciază fondul. Incompetenţa şi corupţia sunt frecvente şi pătrunse de politica guvernamentală. Prima este o mai veche moştenire, încercând doar comunismul să asigure studiilor de drept şi un exerciţiu de practicare; dacă nu facultatea, s-o facă instituţiile care îi angajează. Nici atât nu este în prezent pentru stimularea profesională. Unde este vocaţia şi pregătirea pentru a merge la bară apărătorii? Unde sunt epigonii lui Titulescu, Teodorescu, Goga… că ei au mers pe urmele lui Cicero?

În instanţe se vorbeşte de-a valma ca în piaţă. Pe parcurs avansările se fac după criterii şi metodologii privind cantitatea, nu şi calitatea, deşi în justiţie stimulii salariali sunt generoşi. În ce priveşte corupţia, cauză a vicierii fondului sentinţei, am abordat problema de mult şi am exemplificat-o pe cazuri reale locale şi centrale citate din presă. Eu nu analizez şi nu plagiez, ci exprim opinii pe cât consider că am competenţă şi experienţă.

Din punct de vedere legislativ, justiţia în România este consolidată; stricto senso, activitatea judecătorească este asigurată. Constituţia României a consacrat principiul separaţiei puterilor cu privire la justiţie, stabilind prin articolul 124, că: „(1) Judecătorii numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii. (2) Justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. (3) Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”. Aceeaşi lege fundamentală înscrie în art. 15, că: „(1) Cetăţenii beneficiază de drepturile şi de libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea”. Totodată subliniază în art. 16, că: „(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări . (2) Nimeni nu este mai presus de lege.” Nici domnii judecători. Imperativul acesta încă este mereu încălcat, ca şi precedentele texte amintite.

Probabil tonul solemn al articolelor legii să fie motiv pentru starea emoţională când păşeşti pragul instituţiilor justiţiei. Adăugată acesteia, întâmpinarea militărească a autorităţilor aruncă justiţiabilul în temă (nu pe cei ca Dan Voiculescu). Câtă psihologie şi pedagogie ştiu şi aplică judecătorii, plecând de la comportamentul lor în primul contact cu omul? Din realităţile prezentului clişeu se constată că puţini procedează altfel. Climatul dur este o moştenire din trecutul burghez şi comunist prin tradiţiile care se transmit din generaţie în generaţie şi de la un regim politic la altul. În destule legiferări sunt izvoare de drept alături de altele. Tradiţiile sunt mai accesibile şi înrâuresc mai mult opinia publică decât dreptul pozitiv. În consecinţă, se impune să se re-cunoască acestea, dar să se recitească şi legea cu sublinierea şi concluzia că la toate fazele la care sunt parte cetăţenii şi le parcurg, „au obligaţii” pentru disciplina şi acurateţea rezolvării actului juridic de către instanţă.

Din punct de vedere politic pacea socială nu-i stabilă în ţară, iar justiţia de 27 de ani nu s-a reformat. Era timpul pentru amândouă să-şi uite mentalitatea comunistă în totalitate.

Teodor Tanco

LĂSAȚI UN MESAJ