Plenul reunit al Parlamentului a adoptat, miercuri, plafonarea indemnizaţiilor speciale pentru limită de vârstă pe care le primesc aleşii, cuantumul net al indemnizaţiei neputând fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator în exerciţiul mandadatului, informează Mediafax.

 

„Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului de mandate cu 0,55% din indemnizaţia lunară brută aflată în plată. Cuantumul net al indemnizaţiei pentru limită de vârstă nu poate fi mai mare decât venitul net corespunzător unei indemnizaţii brute lunare a unui deputat sau senator aflat în exerciţiul mandatului”, potrivit propunerii legislative de modificare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi Senatorilor, aprobată cu majoritate de voturi în plenul reunit al Parlamentului.

Indemnizaţia pentru limită de vârstă va fi actualizată anual, „din oficiu”, cu rata medie anuală a inflaţiei, de la 1 ianuarie a fiecărui an”, potrivit sursei citate.

„Dacă în urma actualizării rezultă o indemnizaţie pentru limită de vârstă mai mică, se menţine pensia aflată în plată. Indemnizaţia pentru limită de vârstă reprezintă venit din altă sursă, în înţelesul legii Codului Fiscal”, prevede proiectul de lege.

Parlamentarilor care nu au domiciliul în Bucureşti sau în judeţul Ilfov li se acordă lunar, pe durata mandatului, pe bază de declaraţie pe propria răspundere care reprezintă document justificativ, o sumă forfetară din bugetul Camerei Deputaţilor şi, respectiv, Senatului, pentru acoperirea cheltuielilor de cazare în municipiul Bucureşti. Cuantumul acestei sume este stabilit prin hotărâre a Birourilor permanente reunite ale celor două Camere, în funcţie de resursele bugetare ale fiecărei Camerei.

1 COMENTARIU

  1. Deci… ” pensii speciale ” inseamna cele ale „alesilor ” politruci , nu cele ale militarilor , cum toata lumea vehiculeaza aceasta ideie ?!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.