Zece persoane condamnate, custodiate de Penitenciarul Bistrița, au participat vineri, 20 octombrie 2017, la Bursa Locurilor de Muncă, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bistrița — Năsăud.

Deținuții care au discutat cu angajatorii sunt în executarea unei pedepse în regim deschis sau semideschis, aflându-se în apropierea termenului de a fi discutate în comisia de propuneri pentru liberare condiționată.

Totodată, persoanele condamnate selectate sunt din rândul celor apte pentru muncă din punct de vedere medical, calificați profesional sau necalificați, dar care posedă abilități practice într-o meserie.

Participarea deținuților la Bursa Locurilor de Muncă urmărește sensibilizarea angajatorilor privind problematica socială a acestei categorii vulnerabile, precum și oferirea unei oportunități pentru fiecare dintre participanți de a deveni un potențial angajat după punerea în libertate.

Comisar de penitenciare Cosmin PĂRĂUAN

Purtător de cuvânt

PENITENCIARUL BISTRIȚA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.