O delegaţie a Fundaţiei Inocenţi Bistriţa, formată din trei psihologi şi un kinetoterapeut, specialişti în cadrul Programului de Intervenţie Timpurie pentru copilul cu dizabilităţi din Bistriţa, a participat, recent, la o sesiune de formare profesională la Frambu, în Norvegia, la Centrul naţional norvegian pentru dizabilităţi şi boli rare.

 

Centrul din Frambu oferă servicii pentru copii, adolescenţi şi adulţi şi are competenţe în diagnosticarea şi abordarea a peste 120 de boli rare. Specialiştii Fundaţiei Inocenţi au participat în perioada 18-22 aprilie 2016 la trainingul cu tema «Intervenţia timpurie pentru copii cu dizabilităţi – Copii cu diagnosticuri rare cu vârsta între 3 şi 6 ani». Obiectivul proiectului coincide cu obiectivul Fondului pentru Relaţii Bilaterale, care urmăreşte «să faciliteze lucrul în reţea, transfer de experienţă, împărtăşire şi transfer de cunoştinţe, tehnologie, experienţe și bune practici între promotori de proiecte din cadrul Fondului ONG în România și entități din statele donatoare»”, explică Marin Mic, directorul executiv al Fundaţiei Inocenţi.
Scopul principal al acestei vizite de lucru şi de participare la training a fost, aşadar, creşterea competenţelor profesionale ale celor patru specialişti ai Fundaţiei Inocenţi şi dobândirea unor noi abilităţi de lucru cu copiii cu dizabilităţi şi cu membrii familiei lor.
Acest scop a fost nu numai atins, ci şi depăşit, deoarece a permis punerea bazelor unei colaborări cu unul dintre cele mai performante centre de resurse şi informare pentru copii cu boli rare şi dizabilităţi din lume, relaţie care va fi cu siguranţă dezvoltată şi diversificată în viitor”, mai spune Marin Mic.
Participarea delegaţiei bistriţene la această sesiune de formare profesională a fost posibilă datorită unei finanţări din Grantul Fondului ONG în România.

„Mulţumim pe această cale atat finanţatorului, Fondul ONG în România pentru susţinere, cât şi personalului de la Centrul de boli rare din Frambu pentru generozitatea cu care ne-au pus la dispoziţie atât expertiza şi informaţiile, cât şi timpul lor”, mai precizează Marin Mic.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.