Patru nave guvernamentale chineze au intrat marţi în apele teritoriale ale insulelor din Marea Chinei de Est administrate de Japonia, dar revendicate de Beijing, a anunţat paza de coastă niponă, informează Mediafax.

Cele patru vapoare chineze de supraveghere maritimă au intrat în aceste ape după ora locală 12.30 (6.30, ora României), a precizat paza de coastă, care le-a cerut navelor să plece.

Tensiunile dintre cele două ţări au crescut în intensitate după ce, la începutul lunii septembrie, Japonia a naţionalizat aceste insule numite Senkaku de către Tokyo şi Diaoyu de către Beijing, mai notează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.