Pastorul Stan s-a stins din viață duminică, 17 iulie. Un blog local în descrie pe acesta ca fiind o căpetenie a Bisericii Betel din Zorilor

„Nu ştiți că o căpetenie, un om mare a căzut astăzi în Israel?”…

De ieri, 17 iulie 2016 Clujul e mai sărac… Cartierul Zorilor e mai șters… Pământul e mai gol… Pentru că o căpetenie, un om MARE a căzut…

A fost o căpetenie:

El a fost căpetenia care întotdeauna mă întâmpina cu o strângere de mână puternică, cu un zâmbet ceresc și cu urarea: „Dumnezeu să te binecuvânteze!” Seriozitatea de care dădea dovadă îl evidenția ca pe un real titan al pocăinței (mesajul central al predicilor sale).

A fost un om mare:

Un om mare… pentru că întotdeauna s-a văzut şi prezentat mic pentru ca „Stăpânul” (vorba dumnealui) să se vadă mare!
Un om mare… pentru că întotdeauna mesajele sale erau îmbibate de Scriptură!
Un om mare… pentru că toată viața a trăit-o pentru Dumnezeu şi lucrarea Sa.

Acum când s-a ridicat la Cer lipsa lui ne-a produs un gol imens… dar vom lupta cu mai mult zel pentru ca acea cetate eternă de care ne-a vorbit el să fie locuită și de noi!
Până la marea şi eterna reîntâlnire îi spunem „la revedere” celui care a fost preşedintele Fundației Pro Deo si pastorului Gicu Stan.

Dumnezeu să ne mângâie pe toți, dar în mod special pe sora Emima!

P.S.: Slujbele de priveghi vor fi luni și marți de la orele 18:00, iar serviciul de înmormântare va fi miercuri la ora 12:00 la Biserica Betel Zorilor. Transmisia LIVE a serviciilor de priveghi și înmormântare a fratelui GICU STAN poate fi urmărită pe linkul de mai jos https://revedere.org/

Sursa Info aici.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.