Paşte însângerat

157

Pentru toţi oamenii, chiar şi pentru cei care nu sunt creştini, Sfintele Paşti sunt o mare sărbătoare a anului. Pentru cei care cred în Iisus este cel mai mare eveniment şi de aceea aşteptăm sărbătorile pascale cu speranţa unor vremuri mai bune în care să ne păstrăm condiţia umană, deşi dorinţa de a face bine apropiaţilor noştri.

Anul acesta s-au întâmplat lucruri care nu sunt compatibile cu cele mai elementare condiţii pentru supravieţuire vieţii umane. În Siria s-au folosit arme chimice şi nu pentru prima oară, lucru ce nu a îndrăznit să-l facă nici măcar Hitler, iar americanii au ripostat dur, ducând la acutizarea relaţiilor americano-ruso. Ele sunt la un nivel foarte scăzut care se aseamănă cu zilele cele mai întunecate ale războiului rece. Coreea de Nord experimentează rachete şi ameninţă că este în stare să atingă cu arma nucleară chiar şi Statele Unite, în Suedia s-a produs un nou act terorist, similar ca mod de operare cu cel petrecut cu câteva zile mai înainte la Londra, care a avut consecinţe şi moartea unei compatrioate de-a noastre. A fost atacat metroul din Petersburg, iar în Egipt două biserici creştine copte, de Florii au fost victime atentatelor de bombe care s-a soldat cu mulţi morţi şi răniţi.

În Siria oricât de dure au fost şi vor fi acţiunile militare ale aviaţiei SUA, un conflict care durează de şapte ani nu se va putea soluţiona decât pe cale politică, ceea ce implică acţiuni comune ale Statelor Unite, Federaţiei Ruse, Uniunii Europene ş a statelor vecine, inclusiv a Turciei şi Iranului. Orice variantă se va găsi pentru a aduce ţara spre pace, gruparea ISIS trebuie în prealabil lichidată. Cu conducerea acesteia nu se pot duce tratative. Ideologia lor este o cangrenă care şi-a găsit adepţi până şi în Europa Occidentală, chiar şi printre persoanele născute şi crescute în cea mai prospero zonă a lumii şi în care de peste 70 de ani nu a cunoscut războiul, dar acum este victima asaltului terorismului.

La Phenian zăngăne armele. Singura ţară comunistă unde s-a instalat un comunism monarhic, (bunicul, tatăl şi nepotul au fost şi sunt în fruntea acestui stat) pur şi simplu se moare de foame, iar armata are peste 1 milion de combatanţi şi nu se linişteşte deloc. Face experimente nucleare, lansează rachete în direcţia Japoniei şi Coreei de Sud şi ţipă din toate puterile că este victima imperialismului american. Să sperăm că liderul comunist nu-şi va pierde total simţul raţiunii fiindcă altminteri, americanii vor proceda şi acolo ca în Siria. Când armele vorbesc şi nu argumentele nu este bine pentru mine.

În Suedia un ins de origine uzbecă a intrat cu autocamionul într-o mulţime de pietoni pe o stradă aglomerată din Stockholm pierzându-şi viaţa patru persoane, iar 15 au fost internate în urma leziunilor suferite. Printre acestea se află şi o cerşetoare româncă de origine rromă în vârstă de 83 de ani. Te îngrozeşti câte se mai pot întâmpla în zilele următoare…

În Egipt, Floriile au fost şi ele însângerate de oamenii care şi-au pierdut viaţa sau au fost răniţi în două atentate ce au avut loc în două biserici situate în oraşele Tanta şi Alexandria, de asemenea victime ale grupării jihadiste, Statul Islamic, care are o ură de moarte faţă de creştinism. S-a încercat astfel ca papa Francisc să nu mai sosească în Egipt la sfârşitul lunii aprilie. Suveranul Pontif nu s-a intimidat şi va vizita Egiptul aşa cum s-a stabilit. Copţii sunt urmaşii vechilor egipteni de pe timpul faraonilor şi reprezintă cam 10% din populaţia ţării. Egiptenii arabi, care sunt musulmani, au venit din Peninsula Arabică, dar nu au reuşit să-i convertească la Islam pe toţi localnicii. Din punct de vedere cultural, social şi economic, copţii sunt înaintea populaţiei majoritate, ceea ce stârneşte invidia acesteia. La fel s-a întâmplat şi în Liban unde creştinii erau majoritari, dar acum, datorită natalităţii, musulmanii sunt cei mai mulţi.

Lovitura de stat militară de la Cairo din anul 2013 nu a adus mai multă pace în ţara piramidelor. Într-o lume învolburată, cum este cea a Orientului Mijlociu situaţia nu este inedită.

Ar trebui să scot în evidenţă cu câtă consecvenţă se persecută creştinismul. De la naşterea lui, acum 2000 de ani şi până în prezent prin adepţii lui Hristos au suferit continuu persecuţii, toate ideologiile totalitare fiind incompatibile cu cele scrise în Biblie, care permit omului – datorită liberului discernământ, să-şi aleagă calea în viaţă. Nici dictatorii nu au iubit creştinismul de la împăraţii romani la Hitler, Stalin şi Ceauşescu.

În pofida celor consemnate, aştept cu speranţă Sărbătoarea Învierii şi doresc cititorilor Gazetei de Cluj, Gazetei de Bistriţa şi Gazetei de Floreşti, Sărbători Fericite!

Hristos a Înviat!

Adrian Man

LĂSAȚI UN MESAJ