Preşedintele Asociaţiei Bistriţa Civică, Florin Chereji, a anunţat, miercuri, în plenul şedinţei CL că organizaţia pe care o reprezintă va sesiza Curtea de Conturi legat de banii alocaţi pentru amenajarea pârtiei din Complexul Wonderland.

Consilierii PNL Alin Seserman şi Gheorghe Tuţă au salutat iniţiativa Asociaţiei Bistriţa Civică și au amintit că, încă de la început, s-au opus unui astfel de demers.

„Aş aduce în discuţie exemplul de la Tuşnad unde s-a realizat o pârtie de schi pe 500 de metri cu 150.000 de euro, cu teleschi, cu instalaţie de iluminat, cu tunuri de zăpadă. Investiţia a fost făcută de o asociaţie a celor care au pensiuni în zona respectivă. Cred că investiţia de la noi s-ar putea realiza cu bani mult mai puţini. Nu ar fi rău să aruncăm o privire spre ce au făcut alţii înainte să aruncăm cu bani publici”, a adăugat consilierul PNL Ioan Peteleu.

Fostul primar Vasile Moldovan, a sugerat edilului să discute cu omologii din Vatra Dornei.

„E inutilă o pârtie la 400 de metri altitudine. Cu aceşti bani trebuie să eliminăm mirosul insuportabil din oraş. Primăria Bistriţa e responsabilă. Am înţeles că domnul viceprimar George Avram a fost în Consiliul de Administraţie al Aquabis, deci suntem cumva implicaţi. O altă destinaţie ar putea fi achiziţia Casei Ion Zidaru, o investiţie foarte importantă pentru municipalitate”, a completat, Marius Bălan

Edilul, Ovidiu Crețu, a spus că deja s-au primit oferte pentru realizarea pârtiei, dar nu s-a semnat contractul, însă municipalitatea nu mai poate face paşi înapoi fiindcă a luat deja creditul.

Pentru demararea execuţiei la pârtia de schi din Wonderland, este prinsă în buget, suma de 7 milioane lei din creditul bancar de 40 de milioane contractat de Primăria Bistriţa.

Conform caietului de sarcini, câştigătorul contractului de execuţie va trebui să realizeze următoarele:
Cota inferioară a pârtiei va fi + 457,57 m. Cota cea mai înaltă a pârtiei (staţia de sosire a telescaunului) se va situa la +676,03 m. A fost proiectată o pârtie de categorie medie (spre uşoară) cu o lungime de aprox. 1.083,56 m şi o diferenţă de nivel de 218,46 m. Pârtia are punctul de plecare situat la altitudinea de 676.03 m, lângă staţia superioară a telescaunului ce o va deservi. Lăţimea de amenajat propusă pentru această pârtie este de 60 m. Pârtiile de schi vor fi dotate cu marcaje, semne convenţionale şi plase de protecţie . Cu circa 370 m înainte de sosire este propusă încă o variantă de coborâre cu o pantă medie de 17%, care în perspectiva montării unui teleschi sau benzi poate fi folosită pentru iniţierea începătorilor. Pârtiile nou create acoperă o suprafaţă de 8,291 ha, cu pante mici, sub 20%, care permit practicarea schiului de agrement. În vederea amenajării pârtiei de schi şi realizarea utilităţilor în Wonderland, va fi scos din circuitul forestier un teren de aproape un hectar. Acum, o parte din traseul pârtiei şi culoarul telescaunului se suprapune cu o zonă împădurită.

Se va monta un teleferic monocablu tip telescaun fix cu 4 locuri, alimentat de o bandă transportoare cu capacitatea de 4 persoane, viteza de deplasare fiind de maxim 1 m/sec. Antrenarea şi comanda instalaţiei se vor realiza din staţia inferioară. Întinderea cablului se va realiza cu un sistem hidraulic amplasat tot în staţia inferioară, la care se va face îmbarcarea schiorilor, şi care va fi amplasată la altitudinea de 457.57 m. Staţia superioară, de coborâre a schiorilor,va fi la altitudinea de 676,03 m. Traseul va fi susţinut de 9 piloni metalici, iar accesul pe platforma staţiei se va face pe o scară amplasată la capătul acesteia. Lungimea traseului telescaunului va fi de 987,06 m, cu o capacitate de 1.200 persoane/h.

Pentru asigurarea unor condiţii optime de practicare a schiului, precum şi pentru asigurarea existenţei zăpezii pe întreaga suprafaţă a pârtiei de schi de-a lungul întregului sezon de iarnă, s-a proiectat o instalaţie de înzăpezire artificială. Instalţia cuprinde: o staţie de pompe de înaltă presiune, o rezervă de apă sub forma unui lac artificial cu volumul de 5.000 mc, alimentat din râul Bistriţa (malul stâng), o reţea de conducte de înaltă presiune, îngropată, şi utilajele propriu zise de producere a zăpezii artificiale, respectiv tunurile de zăpadă (4 bucăţi) ce se vor putea monta pe cei 15 hidranţi pentru alimentarea tunurilor de zăpadă, branşaţi la reţeaua de apă de înaltă presiune. Durata de înzăpezire utilizând 4 tunuri de zăpadă cu un debit de 6,7 l/sec va fi de 2 zile, cu care se vor produce cca. 231.552 m3 zăpadă/h, care vor acoperi cca. 771.84 m2/h suprafaţă schiabilă.

A mai fost prevazută realizarea unui drum de acces cu două benzi de circulaţie având lungime de 1903.5 m şi lăţime de 7 m cu îmbrăcăminte din macadam. De asemenea, se propune executarea unei parcări pe o suprafaţă de 5.131.60 mp ce permite parcarea a 150 de autoturisme şi drum de acces în parcare de 6 m lăţime tot cu îmbrăcăminte din macadam.

În vederea fluidizării accesului la teleschi se va realiza un sistem electronic modern de tichetare care va permite un control fără lacune al turiştilor care vor utiliza instalaţiile de transport pe cablu. Prin centralizarea electronică a datelor se pot obţine mai multe beneficii pentru întreprinzători, inclusiv posibilitatea de conectare cu alte sisteme cum ar fi administrarea locurilor de parcare, închirieri de echipament sportiv, taxe de intrare în centre sportive, restaurante private, sisteme de acces cu carduri pentru camerele de hotel. Sistemul stochează datele şi permite întocmirea rapidă de rapoarte şi bilanţuri pentru fiecare instalaţie sau obiectiv racordat la acesta. Pentru gestionarea şi normalizarea accesului pe pârtii se va folosi un sistem de tiketing integrat, care va asigura un acces controlat al turiştilor la pârtii şi instalaţia de transport pe cablu.

Stâlpii de iluminat se vor amplasa pe marginile laterale ale pârtiei de schi şi se echipează cu reflectoare de minim 400 W fiecare. Aceştia vor avea o înălţime de 11 metri şi vor fi astfel dispuşi încât să asigure o iluminare cât mai uniformă a întregii suprafeţe schiabile.

Proiectul prevede construirea unei clădiri anexe staţiei de plecare a telescaunului. Funcţiunile tehnologice sunt legate de spaţiile aferente cabinei de observare-supraveghere, iar cele de servicii publice cuprind următoarele: centru de închiriere echipament sportiv, centru salvamont, grup sanitar pentru turişti, punct de informare şi vânzare tichete.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.