Data de 15 iunie este data limită până la care demnitarii, funcţionarii publici, consilierii judeţeni, personalul contractual cu funcţii de conducere sunt obligaţi, conform legii, să-şi depună declaraţiile de avere.
Câţi dintre ei au făcut acest lucru în termenul legal şi care sunt averile declarate, veţi citi mai jos.

Deocamdată ne vom ocupa de ceea ce au declarat în scripte reprezentanţii judeţului Bistriţa-Năsăud în Parlamentul României.

Doamna Botiş a fost prosperă în 2010

Fost ministru al Muncii, deputatul democrat-liberal Ioan Nelu Botiş a mai făcut unele modificări în noua sa declaraţie de avere depusă în acest an. Acesta a făcut unele mici achiziţii, şi-a plătit o bună parte dintr-un credit contractat în 2006, iar veniturile familiei sale au crescut consistent în 2010.
Nu este nimic nou în ceea ce priveşte bunurile imobile ale familiei Botiş, mai precis deputatul consemnează în declaraţia sa de avere, că deţine un teren în judeţul Cluj în comuna Ceaba şi un apartament în municipiul Bistriţa plus un spaţiu comercial care figurează pe numele firmei SC Mobil Construct, al cărui administrator este soţia sa, Ligia Botiş.
Demnitarul bistriţean a făcut anul trecut şi o mică achiziţie, mai precis el a cumpărat un moped, marca Peugeot, fabricat în 2006. Aşa cum a mai consemnat şi în celelalte declaraţii de avere, Botiş mai deţine şi o colecţie de tablouri, achiziţionate între anii 1995 – 2007, în valoare de 3.000 de euro.
O altă noutate este faptul că SC Mobil Construct SRL, firma soţiei sale, a înregistrat venituri nete în 2010 de peste 5.000 de euro pe an. Faptul că anul trecut i-a mers bine deputatului bistriţean reiese şi din faptul că în 2010 acesta a reuşit să îşi plătească o bună parte din suma contractată 2006, în valoare totală de 50.000 de lei. Mai precis este vorba de suma 42.000 de lei, parte din aceasta fiind achitată în iulie 2010, iar o a doua tranşă în ianuarie anul acesta. Restul de plată rămas este de circa 8.000 de lei, sumă scadentă până cel târziu în anul 2020.
La capitolul venituri ale declarantului şi ale membrilor săi de familie, Ioan Botiş este întrecut de departe de soţia sa.
În 2010, Ligia Botiş a câştigat de două ori mai mult decât deputatul bistriţean. Dacă Ioan Botiş a consemnat drept venituri salariale sumele de 45.183 lei, în calitate de deputat, şi încă 18.709 lei, în calitate de ministru, Ligia Botiş a primit, în 2010, 22.200 de lei ca doctorand al Universităţii Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, 13.709 lei în calitate de expert al asociaţiei care a fost recent unul dintre subiectele fierbinţi în media românească – „Partener Euroactiv” -,iar în calitate de asociat unic la SC Mobil Construct a mai primit alţi 88.187 lei. Totalul încasat de Ligia Botiş este de nu mai puţin de 124.096 lei, dublu faţă de cel încasat de soţul său – 63.892 lei.

O casă în plus în 2010 pentru familia Moldovan

Declaraţia de avere a deputatului social-democrat Emil Radu Moldovan nu s-a modificat substanţial faţă de ultima depusă. Astfel, demnitarul bistriţean, împreună cu soţia sa, Voichiţa Moldovan, sunt titularii a peste 2.800 de metri pătraţi de teren în Bistriţa şi Colibiţa. De asemenea, soţii Moldovan mai deţin un apartament în Bistriţa, o casă de vacanţă la Colibiţa şi o casă de locuit, în municipiu, plus două autoturisme – un Audi A4, fabricat în 2007, şi un Volkswagen Passat, fabricat în 2006.
Datoriile familiei Moldovan au rămas şi ele încă pe tapet, toate cele patru împrumuturi însumând peste 110.000 de euro.
Veniturile din 2010 au scăzut şi ele, conform ultimei declaraţii completată de deputatul Moldovan. Astfel, demnitarul bistriţean a încasat anul trecut de la Parlamentul României 51.622 lei, iar soţia sa 39.326 lei, în calitate de auditor public extern al Curţii de Conturi Bistriţa-Năsăud.

Chiar dacă a fost criză,
Ţintean şi-a plătit anticipat o bună parte din credite

Deputatul liberal Ioan Ţintean a fost ceva mai harnic decât colegii săi, el completându-şi declaraţia de avere în luna mai.
La capitolul bunuri imobile, nu este consemnată nicio modificare în documentele completate de Ioan Ţintean, acesta fiind titularul a 450 m.p teren intravilan în municipiul Bistriţa şi 2,3 ha de teren agricol în comuna Miheşu, judeţul Mureş. Totodată, familia Ţintean mai deţine şi un spaţiu comercial de 614 m.p.
Activele finaciare sunt constituite dintr-un depozit de peste 61.000 de lei, deschis în 2008 la o bancă din Bistriţa, şi cele 51% acţiuni deţinute la SC Meridiaan SRL, care au o valoare totală la zi de peste 233.000 lei.
Potrivit ultimei sale declaraţii de avere, Ioan Ţintean se poate declara un om liniştit, întrucât nu mai are nicio datorie. Dacă în declaraţia de anul trecut era menţionată o datorie de 33.000 de euro, împrumut contractat în 2009 şi scadent în 2026, conform ultimului document, deputatul nu mai menţionează acest aspect, semn că a reuşit să plătească suma integral.
În ceea ce priveşte veniturile salariale, Ioan Ţintean a încasat de la Parlamentul României, în 2010, 45.600 lei, iar soţia sa, în calitate de administrator al SC Meridian SRL, a încasat 18.000 de lei.

Senatorii sunt cuminţi

Senatorul social-democrat Dănuţ Prunea a rămas la acelaşi stadiu ca şi până acum, adică nu are mare lucru de remarcat în declaraţia sa de avere. Potrivit documentului citat, senatorul Prunea deţine un apartament în oraşul Beclean şi un autoturism marca Hyundai, fabricat în 1995.
În schimb au crescut economiile senatorului Prunea, faţă de ceea ce a completat în declaraţia de anul trecut. Astfel, senatorul mai deţine două un cont curent în valoare de peste 7.500 lei, deschis în anul 2005, şi un depozit bancar de peste 62.00 de lei, deschis în 2004. În ceea ce priveşte plasamentele financiare. Dacă în 2010 Dănuţ Prunea deţinea acţiuni, în valoare totală de peste 38.000 de lei (valoare la zi) la CHII Chimica, CMP – Compa Sibiu, SIF 2 Moldova, SIF 5 Oltenia şi BRD, în ultima declaraţie de avere, senatorul este acţionar la CMP  – Compa Sibiu, DAFR Mediaş, F.P. (probabil Fondul proprietatea), SIF 1 şi SIF 2, în valoare totală la zi de peste 30.300 lei
Veniturile familiei Prunea obţinute în anul fiscal 2010 sunt compuse din salariul încasat de senator de la Parlamentul României, în cuantum de 61.454 lei plus încă 1034 lei , bani încasaţi de la Colegiul Naţional „Petri Rareş” din Beclean. Soţia senatorului, angajată a aceleiaşi unităţi şcolare din Beclean, a încasat anul trecut 24.951 lei.
Senatorul democrat-liberal Ioan Sbîrciu este titularul unui teren de peste 4.000 de metri pătraţi în Bistriţa, obţinut printr-o moştenire, a unui apartament în municipiul Cluj-Napoca şi a unui autoturism marca Cielo, fabricat în 2002.
Dacă în declaraţia completată anul trecut, senatorul menţiona la capitolul active financiare un depozit bancar în valoare de 30.000 de lei, în declaraţia din 2011, acesta nu mai apare, în schimb cele trei credite contractate în 2006 curg în continuare.
Din postura de senator, Ioan Sbîrciu a încasat de la Parlamentul României 51.622 lei, iar ca profesor universitar 94.364 lei. Soţia sa, medic de familie, a încasat în anul fiscal 2010, 8.669 lei.

Liana Mureşan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.