Parlamentarii au  adoptat, miercuri, cu 306 voturi „pentru” şi o abţinere proiectul de lege prin care aleşii care şi-au angajat rudele la cabinetul parlamentar înainte de 21 august 2013 nu pot fi acuzaţi de conflict de interese.

 

Potrivit Hotnews.ro, proiectul este unul de „interpretare a a art. 38 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor” şi la primul articol al acestui proiect de lege se menţionează că modificarea şi completarea art. 38 alin. 11 a intrat în vigoare după 45 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, adică de la 21 august 2013.

Redăm mai jos art. 38 alin 11):

Art. 38: Birourile parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor

(11) Membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia pana la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar.

Ulterior, în art II, se prevede că dispoziţiile, aşa cum au fost modificate nu se aplică retroactiv şi nu produc efecte juridice pentru actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite de deputaţi sau senatori înainte de intrarea în vigoare a acestor modificări.

Alin. (2) „Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite de deputaţi sau senatori înainte de intrarea în vigoare a dispoziţiilor art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de Legea nr. 96/2006 în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor, având în vedere faptul că anterior modificărilor introduse prin Legea nr. 219/2013 nu a existat nicio restricţie cu privire la personalul angajat la birourile parlamentare, deputaţii şi senatorii putând dispune fără nicio constrângere legală asupra angajării acestora.”

În expunerea de motive, iniţiatorii se referă la faptul că in practică s-au ivit situatii „în care interpretarea interdicţiei impuse parlamentarilor de a-şi angaja membrii familiei ori rudele sau afinii acestora la biroul parlamentar, prevăzute de art. 38 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 a generat confuzii cu privire la data intrării în vigoare a respectivei dispoziţii, respectiv cu privire la data de la care produce efecte juridice„.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.