Parada Brăduților pentru vise împlinite a devenit un eveniment cunoscut în comunitatea bistrițeană. Plecând de la simbolul Crăciunului, bradul, am reușit să construim în fiecare an momente magice în care am cuprins toate emoțiile și generozitatea noastră.

În acest an, licitația celor mai frumoși brăduți ai ediției a 7-a Parada
Brăduților pentru Vise Împlinite va avea loc miercuri, 20 decembrie, ora 18.00 la
Sinagoga Bistrița.

 
Parada Brăduților este un proiect de responsabilitate socială care a prins contur în urmă cu 6 ani de zile. Scopul nostru prin prisma acestui eveniment este acela de a dărui, a provoca zâmbete pe chipuri triste, de a împlini vise.
Magia Crăciunului oferă bucurie, generozitate și împlinește dorințe în fiecare an. Alături de noi, ați împlinit vise și anul trecut!

Evenimentul caritabil Parada Brăduților pentru Vise Împlinite, organizat în data de 19 decembrie 2016, a confirmat încă o dată că generozitatea îi reprezintă pe bistrițeni. Cu resursele obținute în urma licitației de anul trecut au fost îndeplinite două obiective. Primul dintre ele a constat în premierea și susținerea excelenței, reprezentată de data aceasta de elevul în clasa a V-a la Școala Gimnazială Nr 1 din Lunca Ilvei, Gabriel Alin Oul, olimpic la matematică, căruia i-am oferit un laptop pentru a-l susține în activitățile lui viitoare.

Parada Bradutilor pentru Vise Implinite 2016
Cel de-al doilea obiectiv a constat în demararea unui proiect din zona sănătății colective, dedicat întregii comunități bistrițene – Bistrița pe bicicletă. Au fost achiziționate, în acest sens, primele două biciclete electrice de ultimă generație fabricate de brand-ul românesc Pegas, care au fost donate Primăriei Municipiului Bistrița pentru utilizarea lor în folosul comunității.
În fiecare an, am încercat să găsim zone în care este nevoie de sprijin din punct de vedere financiar și resursele obținute în urma licitației brăduților să susțină proiecte și să premieze excelența tinerilor. Avem o comunitate sensibilă, în care există cultura generozității și o parte din binele propriu îl întoarce înapoi locului în care trăiește.
În acest an, ne dorim să aducem speranță și alinare unei familii din Bistrița care a trecut prin momente greu de imaginat în vara acestui an. Cu resursele care vor fi obținute în urma licitației din cadrul celei de a 7-a ediții a evenimentului nostru, ne propunem să oferim sprijin familiei Petruț, care a pierdut anul acesta patru din cei nouă copii într-un cumplit accident rutier. Familia mai are 5 copii, de 3, 7, 10, 12, respectiv 18 ani. Astăzi, este ziua lui Andrei, care împlinește 7 ani. La mulți ani!Până de curând au locuit în blocurile sociale din Viișoara, dar după accident au simțit nevoia de a se îndepărta de locul care a dus la pierderea celor patru copii mai mari. Acum locuiesc în chirie într-un apartament din oraș.

Sinagoga, locul de desfășurare a ediției a 7-a Parada Brăduților pentru Vise Împlinite, va îmbrăca o atmosferă de sărbătoare, pe 20 decembrie. Ne vom bucura de corul Adoratio, dirijor profesor Carolina Karoly, și de alți invitați surpriză.

În prag de sărbătoare, ne întâlnim pentru a oferi din nou zâmbete și pentru a împlini dorințe. Alături de noi, ați împlinit vise! Și povestea continuă…

 

Atelierul de Imagine Prompt Communication

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.