Proiectul de lege pentru aprobarea OUG 73/2016 prin care 10 locuințe ale Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe au fost puse la dispoziţia unor familii ale căror locuinţe au fost sever afectate de explozia din octombrie anul trecut, într-un bloc din Bistriţa, a fost adoptat marţi, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 279 voturi „pentru”.

 

Ordonanţa de urgenţă care vine în sprijinul celor 10 familii din Bistriţa ale căror apartamente din blocul, situat pe str. Arţarilor, au fost afectate de explozie, a fost adoptată în toamna anului trecut de Guvernul Cioloş.

În textul ordonanţei se stipula că „Pentru a veni în sprijinul persoanelor afectate de distrugerea parțială a blocului situat în municipiul Bistrița, Str. Arțarilor nr. 20, ca urmare a exploziei produse în data de 19 octombrie 2016, având în vedere situația excepțională în care se află aceste persoane și faptul că la nivelul autorităților administrației publice locale nu există un fond locativ care să poată fi pus la dispoziția acestora, luând în considerare faptul că au fost identificate 10 locuințe situate în imobile construite anterior în municipiul Bistrița, județul Bistrița-Năsăud, prin programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii, implementat de Agenția Națională pentru Locuințe, care pot fi puse la dispoziția persoanelor afectate în vederea cazării temporare a acestora, ținând seama de faptul că aceste locuințe fac obiectul proprietății private a statului și sunt administrate și utilizate de Consiliul Local al Municipiului Bistrița, potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar atribuirea unor unități locative către persoanele afectate se poate realiza numai printr-un act normativ cu forță juridică de lege„.

 

Explozia a avut loc în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2016, într-un apartament de la etajul al treilea al unui bloc de pe str. Arţarilor din municipiul Bistriţa. În urma deflagraţiei 9 persoane au fost rănite printre care şi un bebeluş de nouă luni, precum şi proprietarul apartamentului în care a avut loc explozia, tânărul de doar 24 de ani suferind arsuri grave pe 80% din suprafaţa corpului. Acesta a fost transportat de urgenţa la Spitalul de Arşi din Bucureşti, însă după două zile a decedat. Din blocul afectat de explozie au fost evacuate circa 100 de persoane care locuiau în cele 40 de apartamente.

În toamna anului trecut, Consiliul Local Bistrița a alocat 700.000 de lei drept ajutoare de urgență pentru persoanele aflate în extremă dificultate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.