Senatul a adoptat cu 100 de voturi ”pentru” şi o abţinere, proiectul de lege privind ordinul european de protecţie. Proiectul este iniţiat de Guvern şi a fost adoptat fără modificări. Potrivit Agerpres, actul normativ prevede că măsura de protecţie în materie penală emisă pentru a proteja o persoană care este sau ar putea fi victimă a unor infracţiuni poate fi extinsă de autorităţile competente din România şi pe teritoriul celorlalte state membre ale Uniunii Europene.

Autoritatea competentă în România pentru emiterea ordinului european de protecţie este organul judiciar pe rolul căruia se află cauza în care s-a dispus măsura de protecţie pe baza căreia se solicită emiterea acestui ordin, se arată în actul normativ.

Un ordin european de protecţie poate fi emis sau, după caz, recunoscut şi pus în aplicare atunci când persoana protejată şi-a stabilit domiciliul sau reşedinţa sau locuieşte pentru o perioadă de timp ori urmează să-şi stabilească domiciliul, reşedinţa ori să locuiască o perioadă de timp pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene altul decât cel care a emis măsura de protecţie. Ordinul european de protecţie poate fi emis la solicitarea persoanei protejate dacă sunt îndeplinite o serie de condiţii.

Ordinul european de protecţie poate fi emis pentru durata în care persoana protejată se află pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene altul decât cel emitent, fără însă a depăşi durata pentru care a fost dispusă măsura care a stat la baza emiterii acestuia, arată sursa citată.

Proiectul mai stabileşte procedura pentru situaţia în care România este stat de executare a unui ordin de protecţie european emis de către un alt stat membru al Uniunii Europene. În acest caz, autoritatea competentă pentru recunoaşterea ordinului, dispunerea măsurilor pentru executarea lui şi dispunerea înlocuirii sau încetării acestor măsuri este tribunalul în a cărui circumscripţie locuieşte sau va locui ori şi-a stabilit sau urmează să-şi stabilească domiciliul sau reşedinţa persoana protejată.

Conform proiectului, atunci când România este stat de executare a unui ordin european de protecţie, acesta se va primi în limba română, iar, dacă este stat emitent, ordinul va fi transmis în limba oficială sau într-una dintre limbile oficiale ale statului de executare a respectivului ordin ori într-o altă limbă oficială pe care statul respectiv a declarat că o acceptă.

Cheltuielile pe care le implică derularea procedurilor reglementate de această lege sunt suportate de către România dacă acestea au fost efectuate exclusiv pe teritoriul statului român. Actul normativ transpune în legislaţia naţională Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind ordinul european de protecţie. Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.