Oraşul Beclean ajunge în fruntea bistriţenilor ce încep să se gospodărească pentru anul 2016. Gazeta de Bistriţa a stat de vorbă cu primarul oraşului, social democratul Nicolae Moldovan care nu doar că a anunţat proiectele finalizate în acest an dar a vorbit şi despre planurile celor din administraţia locală de a dezvolta această zonă şi de a o poziţiona pe harta Transilvaniei.

 

La începutul acestui an, primarul Nicolae Moldovan, invita cetăţenii să trimită propuneri de proiecte benefice pentru oraş, dar totodată să semnaleze şi problemele existente ce ţin de administraţia condusă de acesta.

Astfel că în bugetul local, document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale, Moldovan continuă proiectele obţinute pe fondurile europene şi a întocmit o listă cu ce se poate face din bugetul pe 2016.

„Toate investiţiile pe care le-am gândit, împreună cu Consiliul Local, au avut prioritate la calculul bugetar pentru că se aflau în derulare şi aveam o responsabilitate de dus la capăt.  Sigur, dacă mai există posibilităţi bugetare pentru a aborda alte proiecte, am gândit spre sfârşitul anului, bazat pe încasările de taxe şi impozite, să asfaltăm străzile care se află în cea mai critică stare”, declară primarul Nicolae Moldovan.

 

Bijuteriile finalizate ale Becleanului

La capitolul realizări pe acest an, oraşul Beclean bifează proiectele începute de anul trecut.  Astfel că, cele 64 de locuinţe ANL au fost finalizate şi date în folosinţă, ba mai mult, din bugetul primăriei s-a făcut şi infrastructura în zona respectivă (apă, gaz, electricitate, iluminat public, asfaltare spaţii verzi şi trotuare).

„Din 2014 au rămas lucrări neterminate, precum campusul şcolar  şi şcolile din oraş care au fost cuprinse în proiecte de pe fondurile europene. Primăria avea o contribuţie importantă şi totodată o responsabilitate deoarece trebuia să asigurăm o sumă lunară pe care am pus-o la dispoziţie pentru finalizare proiectului. Nu este de negat faptul că banii erau decontaţi de UE însă responsabilitatea pe care instituţia a avut-o a fost aceea de a se încadra în timp cu progresul lucrărilor pentru a nu periclita proiectul. Valoarea totală s-a ridicat undeva la 7 milioane de euro”, explică Moldovan.

În aceeaşi categorie intră parcul suportat de cheltuielile din buget, reabilitarea spitalului principal al oraşului, şi cele 64 de locuinţe ANL ce au fost date în folosinţă.

„Parcul început tot din 2014 a fost continuat în acest an. Pentru lucrare s-au plătit 26 de miliarde de lei vechi, se termină până la finalul anului. De asemenea, la Spitalul Orăşenesc contribuţia primăriei s-a ridicat la 2 miliarde de lei vechi pentru reabilitare termică totală şi restul de 15 miliarde au venit de la Ministerul Sănătăţii.

Am mai avut de finalizat şi ANL-urile. Responsabilitatea administraţiei a constat în asigurarea de  infrastructură pentru cele 64 de apartamente, adică alte două miliarde de lei vechi pentru asfaltare, pavaj, canalizare şi iluminat public. Aici am fost norocoşi că am primit 8 milioane de RON de la ANL în decursul a 4-5 ani.

La bazinul de înot am cheltuit aproape trei milioane de lei din buget pentru a asigura facilităţile şi infrastructura. Deşi bazinul a fost realizat printr-un proiect derulat prin CNI, noi am avut obligaţia să asigurăm condiţii”, adaugă primarul.

 

Liniile trasate pentru 2016

Potrivit legislaţiei, primăriile şi consiliile judeţene sunt obligate la începutul anului să aprobe bugetul pentru următoarele 12 luni. Astfel, calculele cu privire la propunerea de cheltuieli bugetare  trebuie făcute în ultimele luni ale anului precedent. Planurile pentru oraşul Beclean se înmulţesc de la un proiect la altul. După realizările din 2015, administraţia continuă demersurile pentru a transforma Băile Figa într-un important punct turistic al Transilvaniei.

„ S-a discutat deja o primă examinare a bugetului. În cazul în care timpul nu ne permite, prioritatea cu numărul unu a bugetului pe 2016 va fi terminarea campusului. În funcţie de perspectiva bugetară şi de estimările cu privire la încasări dorim să asfaltăm celelalte străzi în aşa fel încât să nu mai fie nicio stradă din oraş neasfaltată. Există discuţii pentru proiecte mari pe 2016-2020, precum un centru medical la Băile Figa ce ar aduce un mare impact turistic pentru  Beclean şi Transilvania. Desigur, vom face toate demersurile pentru a obţine şi fonduri europene şi guvernamentale.

Vrem şi un centru multifuncţional deoarece există numeroase activităţi pentru care  Casa de Cultură  a devenit insuficientă. Vrem o sală de cinematograf, o sala de întâlnire pentru pensionari, o sala de evenimente cu scenă, şi o sală pentru repetiţii pe care să o dăm în folosinţă Ansamblului Someş”, mai precizează şeful oraşului.

În altă ordine de idei, Nicolae Moldovan a anunţat că i-a fost semnalat faptul că numărul de parcări din oraş este insuficient, astfel că va include în planul bugetar o parcare etajată. Ultima problemă luată în calcul de cei din Beclean este şi aceea de a atrage fonduri pentru izolarea termică a imobilelor din centru oraşului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.