Din ce în ce mai multe personae care aleg firma de telefonie mobila Orange se plâng. Contractul dintre client si Orange ascunde, de fapt, o serie de prevederi care nu convin. Nici alte firme concurente nu sunt mai corecte.

Ofertele tentante promovate de campaniile publicitare ale mega-ofertantului de servicii sunt de multe ori înselatoare. Astfel, uneori, în spatele fiecarei oferte se ascund clauze care sunt în defavoarea clientilor. Astfel, de exemplu, oferta verii, cea care promoveaza un abonament cu 180 de minute incluse, în orice retea, la orice ora nu este altceva decât …o pacaleala, deoarece pretul anuntat de 8,33 euro este, de fapt, de 10 euro, iar TVA-ul nu este inclus.

Contractul-cuiul lui Pepelea

Orange este brandul sub care France Telecom furnizeaza servicii de comunicatii mobile, Internet si televiziune. Acesta este unul dintre liderii mondiali în servicii de telecomunicatii, cu peste 163 de milioane de clienti pe cinci continente, potrivit datelor oficiale ale furnizorului de servicii de gen.

Fara sa stie, potentialii clienti ai companiei semneaza un contract pe care un operator îl prezinta pe loc, explicându-i-se, cica pe scurt, ce cuprinde acesta. Dat fiind faptul ca un document tip cuprinde câteva pagini, sunt rare cazurile când un client are timpul necesar pentru a le studia cu adevarat. Astfel, acesta ia, la pachet, o serie de clauze care nu îi sunt favorabile…

De exemplu, acesta, fara sa fie avizat, intra în baza de date a firmei Orange iar datele lui personale pot fi utilizate de catre companie în orice scop, la fel ca si celelate date adiacente, gen domiciliu sau situatie financiara si bancara a acestuia. De asemenea, numarul de telefon ales, la semnarea contractului nu îi este garantat clientului, iar daca apar persoane interesate de acelasi numar ele pot solicita…sa le fie acordat, peste capul detinatorului initial.

În 2007 ANPC sublinia nemultumirea consumatorilor privind clauzele contractuale prin care se fac obligati la plata în avans a serviciului si privind clauzele de reziliere a contractului.

Pentru a scapa de aceste reclamatii, ANPC a convenit cu operatorii sa elimine plata în avans a abonamentului, precum si cea a depunerii unor garantii fara a beneficia de anumite compensatii din partea operatorului economic.

Totodata s-a stabilit si eliminarea clauzei contractuale privind obligarea consumatorului la plata unei taxe în cazul denuntarii unilaterale din partea consumatorului a contractului, precum si cea a deducerii din factura a contravalorii perioadei în care consumatorii nu au beneficiat de serviciile respective, din motive independente de ei.

Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, Marian Zlotea, a cerut imperativ operatorilor economici sa acorde o atentie mai mare informarii complete, corecte si precise a consumatorilor cu privire la clauzele contractuale, precum si modificarea în termen de 30 de zile a clauzelor contractuale discutate.

Surprize, surprize, marca Orange

Un proaspat client al companiei, afla, în momentul în care îsi semneaza contractul ca beneficiaza de un abonament cu 180 de minute nationale pentru 8,33 euro. Bonus, acesta trebuie sa plateasca doar o jumatate din abonament timp de sase luni. Suna minunat si ideea de a plati o suma derizorie, de cca. 100 RON pentru plata în avans a acestuia pe trei luni.

Surpriza apare peste câteva zile, o data cu prima factura. Suma facturata este cu mult peste cea asteptata. Operatorul Orange lamureste: plata abonamentului a fost facuta pe trei luni, în avans, e drept, dar nu si a extraoptiunii 180 de minute incluse iar aceasta se plateste…în avans.

Potrivit recomandarilor Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor, operatorilor de telefonie mobila le este interzis sa perceapa plati în avans.

La începutul anului 2007, operatorii au convenit, dupa o întâlnire cu reprezentantii ANPC, sa renunte la obligativitatea platii în avans a abonamentelor, dar si la clauze contractuale care afecteaza consumatorii. Protectia Consumatorilor anunta la acea data ca va avea în vizor activitatea operatorilor de cablu si a celor de telefonie fixa si mobila. Potrivit ANPC, acestia includ clauze abuzive în contractele cu clientii, motiv pentru care numerosi consumatori au sesizat Autoritatea. Evident, în 2008 aceste prevederi nu sunt respectate, iar pe facturile emise apar plati în avans.

OPC- “Este dreptul nostru sa stim ce cumparam”

Lenuta Suteu, inspector-sef al Oficiului pentru Protectia Consumatorilor Cluj a declarat ca, în aceste cazuri cel mai important este contractul semnat între cumparator si companiile de telefonie mobila. Ea a afirmat ca reprezentantii OPC sunt constienti ca, uneori, contractele nu sunt prezentate asa cum ar trebui si ca acest lucru defavorizeaza clientul. Ea a subliniat, înca o data, faptul ca este absolute necesar ca fiecare persoana în parte sa citeasca cu mare atentie documentele pe care le semneaza si ca , în momentul în care se prezinta în fata operatorilor companiilor trebuie sa ceara contractul si în câteva minute sa îl rasfoiasca cu toata seriozitatea, altfel risca sa descopere clauze ascunse.

Inspectorul sef a mai precizat ca, în aceasta perioada, “majoritatea operatorilor de telefonie mobila promoveaza o serie de oferte. Asa este si normal, dar fiecare cumparator trebuie sa fie atent nu la oferta ci la contractul propriu-zis”. Ea a afirmat ca au existat unele plângeri în ultima perioada dat fiind faptul ca unor clienti nu li s-a explicat clar care le sunt obligatiile si ca acestia s-au trezit în fata unor facturi diferite fata de ceea ce se asteptau. Lenuta Suteu a mai recomandat utilizatorilor de telefoane mobile sa fie precauti când este vorba de clauze de reziliere a contractelor. Acestea pot fi dure pentru abonati si avantajoase pentru firmele de telefonie, daca în contract se prevad penalitati, în cazul rezilierii premature a contractului.

Desi companiile Orange, Vodafone, Cosmote sau Zapp nu elibereaza pentru cei interesati draft-uri, copii ale contractelor, pentru a fi studiate, în prealabil acasa,  Lenuta Suteu a declarat ca acest lucru nu este neaparat rau si ca, de fapt, decizia aceasta este în conformitate cu politica de protectie a datelor promovata de firmele respective.

Ligia Popa

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.