Fostul ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş, retras de câţiva ani buni din sfera publică, a ajuns să învârtă afaceri de aproape un milion de euro. Asta deşi unitatea de producţie a fost pusă pe picioare abia în 2013.

 

Trecerea din sfera publică în cea privată pare să-i fi priit fostului ministru al Muncii, Ioan Nelu Botiş. Acesta a ales să se retragă din viaţa publică în 2011, după ce s-a găsit în mijlocul unui scandal presărat cu conflicte de interese.

Ioan Nelu Botiş a fost viceprimar al Bistriţei în perioada 2001-2004. Ulterior, acesta a condus patru ani Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa-Năsăud.

De aici şi până la vârful piramidei n-a fost decât un pas. Ioan Nelu Botiş a condus un an Ministerul Muncii, pe care l-a părăsit brusc, după ce a fost luat în colimator de ANI şi mai apoi de DNA.

Un proiect pe fonduri europene i-a adus probleme fostului ministru. Este vorba despre proiectul „Şansa la demnitate”, la care soţia sa Ligia Botiş era consilier. În spatele proiectului se afla Asociaţia „Parteneriat Euroactiv”, care a primit 500.000 de euro din fonduri europene.

Proiectul a fost acceptat la finanţare de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, din subordinea Ministerului Muncii, pe care la acea vreme îl conducea Ioan Nelu Botiş. Această afacere mirosea a conflict de interese, care a şi atras atenţia ANI şi DNA.

Faptul că Botiş ţinea frâiele Ministerului Muncii nu era singura chestie dubioasă din această afacere. Se pare că în asociaţia respectivă se aflau mai multe persoane din anturajul fostului ministru, iar sediul era chiar acasă la familia Botiş.

Deşi învârtelile nu au avut o natură penală, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispunând neînceperea urmăririi penale în 2013, Ioan Nelu Botiş a ales să se distanţeze de administraţie încă din 2011.

 

Botiş s-a reprofilat rapid şi a dat lovitura

Inginer de meserie, Ioan Nelu Botiş s-a întors spre ce ştia mai bine să facă: mecanică. Aşa că în 2012 pune pe picioare Alu Meta Sistem SRL. Abia un an mai târziu firma avea şi o mică unitate de producţie care avea să înflorească.

Potrivit documentaţiei depuse în 2013 la Agenţia pentru Protecţia Mediului, atelierul este situat în Bistriţa, pe Drumul Cetăţii. Acesta funcţionează într-o hală închiriată cu o suprafaţă de 210 m2.

Dotările cu care a pornit fostul ministru la drum au fost: patru strunguri, o maşină de găurit, un circular de debitat, două maşini CNC, un polizor, aparate de măsură şi control, două freze verticale şi o maşină de rectificat rotund.

În acelaşi document se specifica faptul că atelierul urma să prelucreze lunar 200 de kilograme de aluminiu şi 150 de kilograme de oţel. În total aveau să se obţină 325 de kilograme lunar de distanţieri aluminiu şi cochilii oţel.

Deşi a început activitatea în atelierul propriu abia în 2013, Botiş împreună cu asociatul său făcea bani încă din 2012. Astfel, potrivit informaţiilor financiare furnizate de ANAF, în 2012, Alu Meta Sistem SRL a declarat o cifră de afaceri de 245.159 de lei şi un profit de 121.556 de lei. Datoriile ajungeau la 63.303 lei.

Un an mai târziu, când funcţiona deja în atelierul propriu, firma declara o cifră de afaceri de 947.636 lei şi un profit net de 249.618 lei. Datoriile creşteau şi ele la 221.794 lei.

În 2014, firma a înregistrat o creştere spectaculoasă, ajungând la o cifră de afaceri de 2,2 milioane de lei şi un profit net de 503.100 de lei. Datoriile raportate ajungeau la 564.956 de lei.

Anul de glorie până acum pare să fie 2015, când cifra de afaceri ajungea la 4,4 milioane de lei, adică aproape un milion de euro. Profitul ajungea la 1,5 milioane de lei, iar datoriile la 1,3 milioane.

În 2016, cifra de afaceri a scăzut puţin, la 3,9 milioane de lei. Profitul a scăzut şi el puţin, de la 1,5 milioane cât se înregistra în 2015, la 1,3 milioane. Datoriile raportate în 2016 treceau de un milion de lei.

 

Cum a crescut firma lui Botiş ca Făt Frumos

Cum a reuşit Botiş să ajungă cu un atelier şi câteva utilaje de la un profit de 121.000 de lei la peste un milion şi jumătate în doar câţiva ani ? Se pare că Botiş, care a şi susţinut şi militat pentru venirea Leoni în Bistriţa, a bătut palma cu producătorul neamţ.

Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani, când a încheiat cu nemţii un contract substanţial. Botiş este responsabil de realizarea unei părţi din componentele de care are nevoie Leoni pentru piesele de export.

Faptul că, cariera de antreprenor îi vine mănuşă fostului ministru nu este susţinut doar de profiturile mari ale atelierului de prelucrări mecanice, ci şi de cealaltă firmă pe care o conduce familia Botiş.

Este vorba despre Robot Team SRL, firmă cu 34 de angajaţi, care a fost înfiinţată în anul 2014. Firma respectivă practic duce mai departe activitatea începută de Asociaţia Euroactiv, însă strict în zona privată.

Cu Robot Team SRL, Botiş facilitează angajarea temporară a românilor în străinătate. Singura diferenţă este faptul că asociaţia oferea şi cursuri de calificare, nu facilita doar angajarea bistriţenilor peste hotare.

Încă din al doilea an de activitate, Robot Team deja înregistra un profit de 46.908 lei şi o cifră de afaceri de 54.602 lei, asta deşi firma fostului ministru avea un singur angajat.

În 2016, cifra de afaceri a crescut spectaculos, potrivit raportărilor la ANAF. Aceasta a ajuns la 1,2 milioane de lei. Profitul net înregistrat de SRL a ajuns la 280.312 lei.

SRL-ul funcţionează la parterul unui bloc de pe strada Aleea Trandafirilor, într-un spaţiu modest. Deşi rar vezi mişcare la biroul de pe Aleea Trandafirilor, se pare că fostul ministru reuşeşte să scoată şi de acolo profituri frumuşele.

Andreea Moldovan

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.