Ofertă de muncă în Spania: 200 locuri de muncă sezoniere de muncitor necalificat la ambalat fructe şi verdeţuri

300

Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă prin Serviciul de Ocupare EURES România oferă 200 locuri de muncă vacante pentru muncă sezonieră, ambalat fructe și verdețuri (regiunea Lérida).

 

Sunt solicitate persoane apte pentru muncă, cu/fără experiență la ambalat fructe și verdețuri, cunoștințe de limbă română și/sau spaniolă.

Durata contractului de munca este de 4 luni, data începerii contractului este 1 iunie 2017. Timpul de lucru este de 8 ore pe zi, în 2 schimburi: dimineața 600 – 1400 și după masa 1500 – 2300. Salariul oferit este de 900 – 1200 euro/lună.

Cazarea este oferită de angajator contra unei sume de 5 euro/zi (se plătesc doar zilele lucrătoare). Transportul și masa nu sunt incluse.

Persoanele cu domiciliul în judeţul Bistriţa – Năsăud , interesate de această ofertă, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bistriţa – Năsăud, din Bistriţa, strada Gării, nr.2 – 4, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru muncă în străinătate. Înscrierea în baza de date pentru muncă în străinătate se realizează pe baza următoarelor documente:

– Copie CI/BI;

– CV EUROPASS în limba română;

– Adeverință medicală, cu mentiunea „apt pentru muncă”;

– Copie act studii;

Termenul limită pentru depunerea dosarelor este 14.03.2017.

Locația și data selecției vor fi comunicate la o dată ulterioară.

LĂSAȚI UN MESAJ