O treime din populația României fumează (33%), cei mai mulți fumători având vârsta cuprinsă între 26 și 35 de ani, au venituri mari și locuiesc în mediul urban – relevă un studiu realizat la solicitarea Inițiativei 2035 fără Tutun și dat joi publicității, relatează Digi24.

 

„Fumătorii se regăsesc mai des în gospodăriile în care locuiesc copii, decât în cele fără copii. Frecvența fumatului este de cel puțin un pachet de țigarete pe zi (40% dintre fumători — peste 20 de țigarete pe zi), ea fiind mai mare la fumătorii cu vârsta între 36 și 45 de ani decât la ceilalți fumători. În medie, bărbații fumează mai mult decât femeile (16 versus 12 țigarete pe zi), consumul de tutun scăzând în rândul fumătorilor care au studii superioare. Dintre nefumători, aproximativ un sfert (28%) au fost fumători în trecut, iar 2% dintre fumători au renunțat la fumat în ultimul an„, arată concluziile studiului cantitativ privind percepția asupra politicilor de control al consumului de tutun, prezentate joi la Ministerul Sănătății.

De asemenea, 87% dintre români, inclusiv fumători, sunt de acord că Legea anti-fumat contribuie la protejarea sănătății prin evitarea expunerii adulților și a copiilor la fumul toxic al produselor de tutun.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.