Săptămâna trecută, primarul municipiului Bistriţa, Ovidiu Teodor Creţu, a trecut în revistă principalele realizări din mandatul său ce a debutat în luna iunie a acestui an, debut de la care s-au scurs o sută de zile. Dacă avem în vedere cifra rotundă, mai că s-ar pute compara cu ceea ce în presa occidentală se prezintă ca „un discurs despre starea naţiunii”.

 
Creţu se poate lăuda, deocamdată cu finalizarea sau continuarea unor proiecte demarate pe vremea foştilor edili ai municipiului Bistriţa.

Raport la 100 de zile de mandat

Perioada la care primarul Bistriţei face referire în acest raport este cuprinsă între lunile iulie – noiembrie. De fapt ceea ce se menţionează în acest raport este doar continuarea unor lucrări care au fost începute în mandatul precedent, cel al lui Vasile Moldovan. Un al doilea aspect pe care nu putem să nu-l remarcăm este faptul că în acest document nu sunt menţionate şi neajunsurile sau problemele întâmpinate pe parcursul acestor o sută de zile de „guvernare” la primărie.

Raportul se referă în prima parte la obiectivele de investiţii, finalizate parţial sau total. La cele finalizate în totalitate, sunt menţionate străzile: Împăratul Traian, Valeriu Branişte, Rodnei, Pietrosul, Ghinzii. La stadiul de finalizare parţială sunt menţionate străzile: Mihai Viteazu şi Tănase Tudoran, al căror termen de finalizare este prevăzut anul viitor. Toate acestea fac parte din mult discutatul şi lăudatul proiect al reabilitării celor 33 de străzi, pentru care municipalitatea, pe vremea ex-primarului Moldovan, a contractat un credit bancar, în valoare 35 de milioane de lei, din care 24 de milioane de lei au fost alocaţi pentru aceste lucrări.
Mai este menţionată, de asemenea, finalizazrea a şase străzi secundare în ansamblul Subcetate (etapa a doua), alte câteva străzi în cartierul Unirea, cu o suprafaţă de2.220 m.p. şi în cartierul Slătiniţa, cu o lungime de aproape 5 km.
În acelaşi raport, edilul Bistriţei trece la capitolul realizări devierea liniei de înaltă tensiune din apropierea gropii de deşeuri menajere, care luna trecută a dat bătăi de cap municipalităţii din cauza incendiului care a înecat cu fum bistriţenii pe parcursul a nu mai puţin de două săptămâni.
Un alt punct din acest raport este reabilitarea Căminului de persoane vârstnice din strada Mihail Kogălniceanu, lucrare ce a fost contractată deja, amplasamentul fiind predat pentru începerea lucrărilor. Aceasta deşi, potrivit Ordinului Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, până la data de 1 ianuarie 2007 toate căminele pentru bătrâni trebuiau să îndeplinească anumite standarde de calitate impuse de UE.

Cu ochii spre viitor

Raportul primarului Ovidiu Creţu conţine, de asemenea, şi o serie de obiective, pe care acesta le are în vizor în viitorul apropiat.

Construirea  „Campusului şcolar – Liviu Rebreanu”, este unul din obiectivele aflate în stadiul amintit. Pentru acesta, întocmirea studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic şi detaliile de execuţie sunt pe ultima sută de metri. Documentaţia va fi depusă până în data de 22 decembrie 2008 în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică a lucrării.
Tot în acest stadiu se mai află şi modernizarea şi consolidarea a 26 de străzi din Bistriţa, etapa a doua, şi amenajarea a nouă străzi în zonele noi de locuinţe  – procedura de licitaţie pentru atribuire contract proiectare – în zonele văduvite până acum de confortul asfaltului.
O altă iniţiativă notabilă este modernizarea şi extinderea infrastructurii turistice şi de agrement, cu utilităţile conexe din municipiu, Pădurea Schulerwald, ca şi construirea a nouă blocuri de locuinţe sociale cu 200 de apartamente în cartierul Viişoara (pentru care fosta conducere a Primăriei Bistriţa a prevăzut circa 12 milioane de lei, obţinuţi prin acelaşi contract de credit bancar menţionat mai sus, din aceşti bani fiind achiziţionat deja terenul necesar construcţiei).
De notat este şi realizarea atelierelor şcoală la Grupul Şcolar Forestier, deşi aici mai sunt încă restanţe la reabilitarea clădirii acestei instituţii.

Revenire la realizări, ale DADP

Direcţia de Administrare a Domeniului Public (DADP), se înscrie în raport cu cele mai multe realizări, Executarea a 2.512 m.p. de parcări ecologice, pietruirea unor străzi în Unirea, Valea Rusului, iluminatul arhitectural la Biserica Ortodoxă din Piaţa Unirii, montarea de bănci, coşuri din tablă pe mai multe străzi, indicatoare rutiere reflectorizante, panouri de orientare şi realizarea de marcaje sunt doar câteva dintre realizările acestui serviciu din cadrul Primăriei Bistriţa. Mai este amintit aici şi realizarea unui sens giratoriu, acţiune care a devenit aproape un simbol pentru urbea noastră, la intersecţia străzilor Libertăţi cu Sigmirului şi Petru Maior.

O „realizare” care a fost omisă, cu sau fără buna-ştiinţă, este cea a desfiinţării în mare proporţie a limitatoarelor de viteză, montate de vechea administraţie la trecerile de pietoni. Părerile vizavi de această iniţiativă au fost împărţite, dar primarul nu a dat înapoi.

Alexandru Tohati

1 COMENTARIU

  1. Pur si simplu imi este rusine ca sunt PSD-ist. Aceasta se datoreaza domnului primar, care, in cele 100 de zile de cand a preluat conducerea primariei, nu a facut absolut nimic pentru orasul nostru. Ba da, de fapt a facut ceva: un nou sens giratoriu :))))

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.