O sută de experţi şi ataşaţi de mediu din UE, vin la Bistriţa. Vezi când

112

În cadrul unei Reuniuni Informale a Ataşaţilor de Mediu, vin la Bistriţa, o sută de experţi şi ataşaţi de mediu din Uniunea Europeană, în perioada 01-04 mai 2019. 

 

Acest eveniment este inclus în cadrul celor peste 270 de reuniuni informale pe care România le va organiza  cu prilejul Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

thumbnail

Potrivit subprefectului, Ciprian Ceclan, săptămâna trecută a avut loc o întâlnire de lucru pentru stabilirea Programului Reuniunii Informale a Ataşaţilor de Mediu. În acelaşi timp, a fost stabilit şi un Protocol de colaborare care reglementează parteneriatul dintre instituţii pentru desfăşurarea evenimentului care va avea loc anul viitor.

„În acest context, săptămâna trecută a avut loc la Bistriţa o întâlnire de lucru pentru stabilirea Programului Reuniunii Informale a Ataşaţilor de Mediu cu reprezentanţi ai Ministerului Mediului, precum şi ai Agenţiei de Protecţie a Mediului, Comisariatului Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu, Gărzii Forestiere Judeţene, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Romsilva, Primăriei Municipiului Bistriţa, Consiliului Judeţean şi ai Instituţiei Prefectului -Judeţul Bistriţa-Năsăud. Totodată s-a stabilit şi un Protocol de colaborare care reglementează parteneriatul dintre instituţii pentru desfăşurarea evenimentului care va avea loc anul viitor”, spune Ceclan.

Autorităţile judeţene îşi doresc să promoveze imaginea României şi totodată a judeţului Bistriţa-Năsăud, în cadrul unui program care implică vizitarea unor puncte-cheie. Acestea sunt: municipiul Bistriţa, staţiunea Colibiţa, zona Piatra Fântânele- Tăşuleasa Social şi Parcul Naţional Munţii Rodnei.

„Vom promova imaginea României şi a judeţului Bistriţa-Năsăud, punând accentul pe dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea acţiunilor îndreptate spre protejarea mediului. În acest moment se lucrează la definitivarea programului şi la detaliile organizatorice pentru a realiza un eveniment etalon!”, potrivit declaraţiei subprefectului, Ciprian Ceclan.

 

2 COMENTARII

  1. In zonele noastre protejate se plimba toti smecherii cu ATV, se braconeaza animalele, se pescuieste fara autorizatie, se exploateaza lemn „la negru„ si astia vor sa aduca delegati straini in vizita…

  2. Care ”dezvoltarea durabilă şi sustenabilitatea acţiunilor îndreptate spre protejarea mediului”? Vorbim de județul BN? Vorbim de mediul din România? N-am văzut nici o acțiune de acest fel inițiată de Prefectura BN și nici de guvernul României. Poate ar trebui vizitată și groapa de gunoi de la Tărpiu, tomberoanele din Bistrița, râurile și pădurile fără copaci din județ și apoi să vorbim despre dezvoltare durabilă și protejarea mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ