Vestitul Monument al Eroilor Neamului, care va fi amplasat în Piaţa Petru Rareş din Bistriţa, se află în „chinurile facerii”. Dacă iniţial se preconiza că acesta va fi inaugurat cu surle şi trâmbiţe de „Zilele Bistriţei” – 17 – 19 iulie – în părculeţul din apropierea Consiliului Judeţean, se pare că celebra statuie va fi montată abia către toamnă.
Monumentul din bronz, în formă lumânare aprinsă, realizat de sculptorul Mircea Corneliu Spătaru costă nu mai puţin de un milion de lei, adică, 10 miliarde de lei vechi, sumă alocată de la bugetul local, bani pe care municipalitatea îi va vârî în buzunarul artistului.

Agitaţie mare săptămâna trecută în părculeţul din preajma Consiliului Judeţean. Muncitorii din cadrul Primăriei Bistriţa lucrau de zor la amenajarea locului unde va fi amplasat Monumentul „Eroii Neamului” din Bistriţa. Astfel, a fost turnat soclul din beton armat care va fi placat cu calcar de culoare ocru. De asemenea a fost amenajat spaţiul care va împrejmui statuia. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti, lucrarea sculptată în bronz va fi inaugurată probabil mai către toamnă. Cel care realizează Monumentul „Eroii Neamului” este sculptorul Mircea Corneliu Spătaru, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România. „Celebrul” monument va fi în formă de lumânare aprinsă şi va avea o înălţime de 9,5 metri şi o greutate de patru tone.
Leontin Filipoi, cel care s-a ocupat de partea de contractare a lucrării, spune că sculptura a fost selectată în urma unui concurs organizat în 2007, jurizat de profesori de specialitate. Câştigătorul concursului, în persoana lui Mircea Corneliu Spătaru, a elaborat şi studiul de fezabilitate al proiectului, în colaborare cu un colectiv de specialişti din diverse domenii precum arhitectură, geologie şi rezistenţa materialelor.

O statuie de… scumpă!!!

Pentru realizarea Monumentului „Eroii Neamului”, Primăria Bistriţa trebuie să achite sculptorului Mircea Corneliu Spătaru suma de un milion de lei (adică 10 miliarde de lei vechi), nemaicontând în aceste condiţii criza economică acută în care ne aflăm.
Şeful Serviciului Monumente Istorice din cadrul Primăriei Bistriţa, Sever Moldovan, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa că lucrarea este formată din zece inele. Până acum s-a realizat baza care are 2.20 metri în diametru şi încă patru elemente din bronz care au diametru de 80 de cm. Înălţimea unui element este în jur de 90 de cm iar cu flacăra lumânării, statuia ajunge la 9, 5 metri înălţime.
Deocamdată, a fost realizată mai bine de jumătate din lucrare. „Preţul de achiziţie al bronzului este foarte mare, plus manopera de realizare în turnătorie. Cred că până la sfârşitul lunii iulie va fi gata, iar până în 15 august va fi inaugurată, poate chiar de Sfântă Mărie Mare. Dar asta va decide primarul, bănuiesc că inaugurarea se va lega de o sărbătoare”, precizează Sever Moldovan.
Până acum s-au realizat: transpunerea în ipsos ( etapa I) – care a costat 200.000 de lei, bani care s-au achitat; sticluirea în ipsos (etapa a II-a), de asemenea 200.000 de lei achitaţi şi turnarea în bronz plus partea de cizelare, finisare şi patinare, cu retuşuri (etapa a III-a) – în valoare de 500.000 de lei din care sau achitat 150.000 de lei. “Trebuie menţionat că din aceste sume s-au făcut reţineri de impozit pe drepturi de autor şi 30% garanţie de bună execuţie, deci sculptorul nu a primit sumele integral. O parte din sumă a mers ca impozit pe venit la bugetul statului, iar o parte, acea garanţie de 30%, i se va restitui după terminarea lucrării”, explică Sever Moldovan, şeful Serviciului Monumente Istorice din cadrul Primăriei Bistriţa.
Ultima etapă, cea de transport şi montaj a statuii costă 100.000 de lei, bani care vor fi achitaţi la momentul execuţiei. Potrivit contractului încheiat între Primăria Bistriţa şi sculptorul Mircea Corneliu Spătaru, „II.2.1) Valoarea totală finală a contractului este de 1.000.000 RON… Negociere fără anunţ de participare; Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare; Lucrările / produsele / serviciile pot fi furnizate numai de un anumit ofertant, din motive artistice; IV.2.1) Criterii de atribuire – Preţul cel mai scăzut.”
Interesant de remarcat este faptul că Primăria Bistriţa, în urma reducerilor bugetare, a fost nevoită să renunţe la mai multe din concursurile de angajare programate şi totodată, să apeleze la reduceri de cheltuieli: de la diverse investiţii până la deplasările în străinătate sau pregătirea personalului. Cu toate acestea, cei un milion de lei necesari realizării statuii din bronz, au fost alocaţi.

Pa, Petru Rareş!… VIVA „flacăra” !

Monumentul dedicat Eroilor Neamului a fost dorit de mai mult timp la Bistriţa, cel puţin de municipalitate. Problema care s-a ivit la un moment dat a fost cea cu privire la locaţie. Dacă prima dată era vizată Piaţa Mihai Eminescu, această opţiune a căzut, întrucât bistriţenii nu erau de acord să se renunţe la parcarea din zonă. În cele din urmă s-a ajuns la o altă idee genială, adică mutarea statuii lui Petru Rareş la intrare în partea stângă la Şcoala Generală Nr.1 din Bistriţa, fiind emise avizele necesare şi certificatul de urbanism. Astfel, locul din Piaţa Petru Rareş a rămas „vacant” pentru noua lucrare din bronz. Ca să se schimbe imaginea de odinioară a părculeţului de lângă Consiliul Judeţean, au dispărut eternele rondouri de flori cu care eram obişnuiţi, şi chiar a fost tăiat un nuc.
Băncuţele pe care mai ieri se odihneau bunicii cu nepoţii au fost eliminate şi ele din peisaj. Toate acestea pentru a face loc… noului monument scump, din bronz.

De la Ţărmure citire…

Cel care a susţinut proiectul lui Mircea Spătaru la Bistriţa a fost şi actualul consilier local Gavril Ţărmure, care în anul 2000 se afla la conducerea Inspectoratului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud. Ţărmure a reuşit atunci să-şi impună punctul de vedere cu privire la necesitatea materializării proiectului.: „Am susţinut de foarte multă vreme acest proiect pentru că toate sărbătorile eroilor se ţineau sus la Cimitirul Eroilor la monumentul Eroului Necunoscut. (…) A fost un concurs prin 2000, şi atunci s-a desemnat tot artistul Mircea Spătaru, dar lucrarea propusă era un fel de panteon al eroilor români. Deşi acel proiect a fost câştigat, el nu a mai fost validat de Consiliul Local. Oricum, preţul era foarte mare, circa 40 de miliarde de lei vechi. Statuia presupunea o cruce aplecată în centru, o lucrare extrem de complexă. Am susţinut atunci ideea, dar de fapt nu doar eu, ci mai multă lume… în schimb eu am cerut de mai multe ori să se facă un astfel de monument, dar nu pot să rostesc ferm că ideea ar fi pornit de la mine. (…) Apoi Mircea Spătaru a venit cu o altă propunere, cea cu lumânarea aprinsă care a fost aprobată în 2007. În opinia mea, şi nu numai, Mircea Spătaru este unul dintre cei mai mari sculptori din România. (…). Departamentul Cultură a fost mereu la coada priorităţilor. Niciodată nu vor fi bani pentru cultură. Eu cred că 10 miliarde de lei vechi reprezintă o sumă mică dacă vorbim de efortul public şi de un mare artist. Nu consider a fi o risipă, deoarece este vorba de un monument care rămâne, şi care se realizează la un preţ cât se poate de rezonabil. Nu e un kitsch cum sunt în alte oraşe”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, consilierul local Gavril Ţărmure.

Un om care are mereu de lucru

Sculptorul Mircea Corneliu Spătaru s-a născut pe 27 iulie 1937, la Epureni, judeţul Vaslui. A urmat Institutul de Arte Plastice “Ion Andreescu” din Cluj –Napoca (1962). Artistul are expuse mai multe lucrări în muzee renumite din ţară. La Bucureşti, Mircea Spătaru a realizat ansamblul statuar Iuliu Maniu, din Piaţa Revoluţiei, statuia omului de stat francez Charles De Gaulle, dar şi statuia lui Nicolae Bălcescu.
În anul 2003, Guvernul României a alocat 1,5 miliarde de lei pentru finanţarea a jumătate din costurile unei lucrări de artă monumentală. Cealaltă jumătate din suma necesară realizării monumentului, adică încă 1,5 miliarde de lei, a fost asigurată de la bugetul local şi din alte surse. Este vorba de statuia lui Vasile Alecsandri, care a fost amplasată în centrul municipiului Bacău, în faţa clădirilor ce adăpostesc Prefectura şi Consiliul Judeţean. Statuia a fost realizată de acelaşi Mircea Corneliu Spătaru, rectorul Academiei de Artă din Bucureşti, ajutat de specialiştii care au mai făcut la Bacău statuile lui George Bacovia, Ştefan cel Mare şi Alexandru cel Bun.
La Craiova, oraşul se mândreşte cu o altă operă a lui Mircea Spătaru, statuia lui Carol I, amplasată în sensul giratoriu de la intersecţia străzilor Popa Şapcă şi Ion Maiorescu. La această lucrare, sculptorul a lucrat doi ani, încasând 1, 5 milioane de lei, jumătate din sumă fiind suportată de Ministerul Culturii şi Cultelor, iar restul de Primăria Craiova.
Mircea Spătaru a încheiat şi contractul cu Primăria Bistriţa, pentru realizarea ansamblului sculptural „Eroii neamului”, o lucrare în formă de lumânare aprinsă, ce va fi montată în locul statuii lui Petru Rareş, din piaţa cu acelaşi nume, lucrare pentru care artistul va încasa 10 miliarde de lei vechi. „Cea mai ieftină lucrare a mea a fost la Bucureşti, în 1991, respectiv statuia lui Iuliu Maniu. Acolo cred că am rămas mai mult dator decât să ies în câştig – trei miliarde de lei vechi, atât am încasat atunci. Cea mai scumpă lucrare nu ştiu exact să spun care ar fi. La Craiova am avut una, cea a lui Carol I, de 14 miliarde, iar lucrarea „Asta-i muzica ce-mi place”, tot din Craiova, este una extrem de mare şi de complexă care va necesita şi mult timp dar şi foarte mulţi bani”, a mărturisit pentru Gazeta de Bistriţa sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Creţu consideră că „se merită”…

Primarul Bistriţei, Teodor Ovidiu Creţu, consideră că un astfel de monument este absolut necesar pentru oraşul nostru şi nu ar avea de-a face cu criza financiară, întrucât proiectul a fost aprobat într-o perioadă liniştită. „Noi nu avem construit nimic semnificativ la Bistriţa, după ’89. Un monument al Eroilor Neamului consider că este de bun simţ pentru un oraş ca Bistriţa, va fi un monument prin care să fim recunoscători eroilor. Noi nu avem aşa ceva… Şi depunerile de coroane se făceau până acum la statuia lui Andrei Mureşanu sau în diverse locuri. Ştiam că a mai fost un proiect acceptat de pe vremea fostului primar, Vasile Moldovan, dar care nu a fost dus până la capăt… În 2007, când am aprobat noi proiectul, nu era perioadă de criză financiară. Eu zic că 10 miliarde de lei vechi pentru eroii neamului nu reprezintă o sumă mare şi… se merită. Aceşti bani sunt nesemnificativi comparativ cu cei 60 de miliarde de lei vechi pe care îi plătim la bancă pentru reabilitarea străzilor”, precizează edilul Bistriţei, Teodor Ovidiu Creţu.

De la Craiova, Spătaru va încasa pe viitor … 3 milioane de euro

Moda alocării unor sume uriaşe de bani din bugetul local pentru te miri ce statui celebre, în timp ce ţara noastră se confruntă cu cea mai mare criză economică, nu este în toi numai la Bistriţa. La Craiova spre exemplu, în loc să se aloce bani pentru canalizări şi reabilitări de drumuri, Consiliul Local a acordat suma de 13.200.000 RON (fără TVA), adică circa trei milioane de euro, doar pentru a fi realizată şi ridicată… o statuie. Astfel, anul trecut pe data de 15 decembrie, Primăria Craiova, condusă de edilul Antonie Solomon, a semnat cu acelaşi sculptor, Mircea Corneliu Spătaru, un contract privind realizarea următorului monument: „Asta-i muzica ce-mi place”. Tot printr-un concurs organizat în scopul alegerii artistului a fost desemnat câştigătorul, Mircea Corneliu Spătaru, iar construirea monumentului a fost aprobată de Consiliul Local Craiova în data de 20 noiembrie 2006. Ansamblul sculptural „Asta-i muzica ce-mi place” de la Craiova va avea o înălţime de 11,75 de metri de la cota terenului amenajat, iar soclul va fi de doi metri. Prin această lucrare se doreşte refacerea ansamblului sculptural „Asta-i muzica ce-mi place”, lucrare ce a fost realizată de Dumitru Pavelescu Dimo, între anii 1910-1913, în cinstea jertfelor aduse de Armata Română aflată sub conducerea regelui Carol I, pentru victoria împotriva turcilor din Războiul de Independenţă de la 1877. Statuia va fi amplasată în faţa Parcului „Nicolae Romanescu“ din Craiova, acelaşi loc în care tronase statuia iniţială timp de aproape 50 de ani. Banii pentru extraordinara operă îi vor reveni lui Mircea Corneliu Spătaru, sculptorul care a „împopoţonat” zone centrale din mai multe oraşe din ţară, următorul pe listă fiind şi… Bistriţa.  

“Primăria Bistriţa face un sacrificiu!”

Contactat telefonic de redacţia Gazeta de Bistriţa, sculptorul Mircea Corneliu Spătaru, recunoaşte că Primăria Bistriţa a făcut un sacrificiu pentru realizarea Monumentului Eroilor Neamului.
„Mie toate lucrările mi se par importante, deci inclusiv Monumentul „Eroii Neamului”. Lucrarea este din bronz şi este un fel de columnă-lumânare pe care sunt încrustate nume de oameni care s-au jertfit pentru popor. Flacăra va fi cred, aurită, ceva de genu care să arate că arde. (…). Eu consider că cei de la Bistriţa au făcut un sacrificiu mare pentru realizarea acestui monument. Vă spun că toate s-au scumpit, la noi ca la nimeni. Mâna de lucru este foarte scumpă. Iniţial am proiectat o statuie cu un diametru mai mic, dar apoi am ajuns la diametrul actual pentru ca lucrarea să fie realizată la modul ideal, de aceea am şi întârziat cu lucrările. (…). Banii sunt puţini tot timpul. Discuţia este de mai mult timp la Bistriţa şi vă mărturisesc că, atât la fostul primar Vasile Moldovan, cât şi la edilul Ovidiu Creţu am găsit înţelegere. (…). Pentru a realiza o astfel de lucrare este nevoie de mână calificată… şi eu lucrez cu doi foşti studenţi care mă ajută. Vreau să le transmit bistriţenilor că fac un monument cu mare plăcere şi sper să îl vadă ca atare. De „Ziua Morţilor” spre exemplu, vor putea aprinde lumânări pentru cei trecuţi în nefiinţă, în faţa unei lumânări uriaşe”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, sculptorul Mircea Corneliu Spătaru.

Şi uite aşa… 10 miliarde se fac „scrum la lumânare”

Ne convine sau nu, ne-o dorim mai mult sau mai puţin, în oraşul nostru va trona foarte curând o lumânare uriaşă care să ne lumineze în aceste vremuri grele. Atât timp cât se cer „capodopere monumentale”, chiar dacă ne aflăm în plină criză financiară şi mii de români au rămas sau riscă să rămână fără un loc de muncă, unul sigur poate dormi liniştit: sculptorul Mircea Corneliu Spătaru. Datorită lui, şi Bistriţa va deveni cunoscută pe harta culturală a creaţiilor. Noi toţi vom putea privi, cum în Piaţa Petru Rareş din Bistriţa, o lumânare aprinsă a „ars” nu mai puţin de …10 miliarde de lei vechi.

Iulia Stupinean

4 COMENTARII

  1. Mi se pare ca articolul este scris cu putina rautate. eu cred ca monumentele, in oricare oras s-ar afla, dau personalitate locului respectiv. Tot ce dainuie peste ani se face cu oarecare sacrificiu, dsr satisfactia si relaxarea pe care reusesc sa ti-o dea te fac sa uiti pana la urma de sacrificiul financiar. Toata admiratia pentru artistii care fac astfel de lucruri. Efortul lor, de fapt, nu cred ca poate fi rasplatit nici in milioane, nici in miliarde. cum ar fi lumea aceasta fara operele de arta pe care le admiram fie in muzee, fie in spatiile publice

  2. Mi se pare ca articolul este scris cu putina rautate. eu cred ca monumentele, in oricare oras s-ar afla, dau personalitate locului respectiv. Tot ce dainuie peste ani se face cu oarecare sacrificiu, dsr satisfactia si relaxarea pe care reusesc sa ti-o dea te fac sa uiti pana la urma de sacrificiul financiar. Toata admiratia pentru artistii care fac astfel de lucruri. Efortul lor, de fapt, nu cred ca poate fi rasplatit nici in milioane, nici in miliarde. cum ar fi lumea aceasta fara operele de arta pe care le admiram fie in muzee, fie in spatiile publice

  3. eu ma bucur mult ca vom avea in oras un asemenea monument, mai ales ca autorul este sculptorul Mircea Spataru. cunosc lucrarile Domniei Sale – cateva – si mi se pare o onoare pentru orasul nostru sa avem un monument realizat de acest sculptor. felicitari autoritatilor locale pentru decizie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.