O firmă din Romuli de debitare şi comercializare a lemnului a primit o amendă usturătoare din partea poliţiştilor şi a Gărzii Forestiere, în urma unui control efectuat miercuri pe Valea Sălăuţei. În plus a rămas şi fără o cantitate considerabilă de lemn, fiindcă oamenii legii au confiscat-o.

 

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru combaterea delictelor silvice împreună cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud și specialiștii Gărzii Forestiere Bistrița-Năsăud au acționat, miercuri, pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, informează IPJ BN.

1495091014big_2

În urma controalelor efectuate, s-a constatat faptul că o societate de exploatare, debitare și comercializare a materialului lemnos, de pe raza comunei Romuli deținea într-un depozit neautorizat, cantitatea de 66,45 mc de material lemnos.

Cu această ocazie, au fost aplicate sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11 000 lei și s-a luat măsura complementară de confiscare a materialului lemnos, în valoare de 16 612,5 lei.

1 COMENTARIU

  1. In sfarsit se demareaza din partea autoritatilor razii de verificare a comertului cu lemne desi e un pic cam tarziu ca daca ne uitam la procentul defrisarilor din ultimii ani este devastator..

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.