O femeie a născut pe stradă după ce un taximetrist ar fi refuzat s-o ducă la spital

77

O femeie de 33 de ani a născut în noaptea de duminică spre luni pe o stradă, în iarbă, din oraşul Focşani. Se pare că naşterea s-a produs la puţin timp după ce un taximetrist a refuzat să transporte la spital femeia care avea dureri.

Mama a născut un copil perfect sănătos pe un spaţiu verde din vecinătatea staţiei de taxi, transmite corespondentul mediafax.ro. Incidentul a avut loc în jurul orei 1.00 într-un cartier din municipiul Focşani. După ce ar fi fost refuzată de taximetrist, femeia însoţită de doi tineri s-a aşezat pe iarbă şi a născut o fetiţă.

Un şofer care trecea prin zonă a văzut ce s-a întâmplat, a sunat la 112 şi a ajutat-o pe femeia care intrase în stare de şoc. Echipajul de la ambulanţa care a ajuns la faţa locului a tăiat cordonul ombilical şi apoi i-a transportat pe cei doi la spital. Mama şi fetiţa ei sunt acum în afara oricărui pericol.

LĂSAȚI UN MESAJ