Prin Ordinul nr. 22/2017 emis de Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare s-a dispus efectuarea unui control la Judecătoria Năsăud, având ca obiective verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale, precum şi respectarea de către judecători şi personalul auxiliar a obligaţiilor prevăzute de legi şi regulamente, pentru asigurarea bunei funcţionări a instanţei şi calitatea corespunzătoare a serviciului public.

Gazeta de Bistriţa a intrat în posesia raportului întocmit după controlul de la instanţa de judecată din Năsăud.

Nod în papură

Cei de la Inspecţia Judiciară au verificat anul acesta respectarea de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate a normelor procedurale şi regulamentare privind primirea şi înregistrarea cererilor, repartizarea aleatorie a dosarelor, stabilirea termenelor, continuitatea completului de judecată, pronunţarea, redactarea şi comunicarea hotărârilor, înaintarea dosarelor la instanţele competente, punerea în executare a hotărârilor penale şi civile

Astfel de  verificări se fac periodic la toate instanţele de judecată din România. Instituţia Inspecţia Judiciară are ca obiect de activitate, întocmai efectuarea unor astfel de controale şi/sau verificarea modului de îndeplinire de către judecătorii cu funcţii de conducere a atribuţiilor manageriale de planificare, organizare, coordonare, control-reglare şi comunicare, precum şi respectarea obligaţiilor prevăzute de legi şi regulamente pentru a asigura buna funcţionare a instanţei şi calitatea corespunzătoare a serviciului public.

Preşedinta Judecătoriei funcţionează ineficient

 

Printre aspectele negative semnalate în urma controlului cu pricina, se numără şi modul în care îşi desfăşoară activitatea preşedintele Judecătoriei Năsăud, magistratul Diana Maria Munteanu.

„Cu privire la dosarele trimise spre rejudecare, s-au constatat mari întârzieri în soluţionarea cauzelor, datorate gestionării defectuoase a acestora de către preşedintele instanţei, doamna judecător … S-a constatat astfel că, în mai multe dosare trimise spre rejudecare, preşedintele instanţei nu a formulat declaraţia de abţinere imediat după repartizarea manuală a acestora, ci la o durată mare de timp după acest moment, fiind acordate şi termene succesive de judecată în acest sens, consecinţa fiind prelungirea nejustificată a duratei procedurii. Doamna judecător …, ca modalitate de lucru, după repartizarea manuală către completul său a dosarului trimis spre rejudecare, prin rezoluţie, fixează termen de judecată la care declară verbal că se abţine, după care, uneori acordă şi termen de judecată pentru formularea în scris a declaraţiei de abţinere sau termen pentru a se realiza noua repartizare aleatorie a dosarului”, arată cei de la Inspecţia Judiciară.

Potrivit acestora, în cazul dosarelor disjunse, s-a constatat că, deşi sunt respectate dispoziţiile regulamentare referitoare la repartizarea dosarelor nou-formate în caz de disjungere, există întârzieri foarte mari în crearea dosarelor noi. S-a constatat, de asemenea, existenţa unor practici diferite, chiar în cazul aceluiaşi complet, referitor la modalitatea de înregistrare a dosarelor nou-formate în urma disjungerii, mai ales în situaţia în care disjungerea s-a dispus printr-o sentinţă.

 

Declin din plin

 

ciocan judecatorLa o analiză amplă a modului de funcţionare a Judecătoriei Năsăud, cei de la Inspecţia Judiciară au constatat că, faţă de anul 2015, s-au înregistrat mai multe aspecte negative.

Din raportarea dosarelor nou-intrate la cele soluţionate a rezultat gradul de eficienţă „satisfăcător” la acest indicator în anul 2016. Comparativ cu anul 2015, când instanţa s-a încadrat la acest indicator în gradul „eficient”, s-a constatat o scădere a eficienţei.

Raportând numărul dosarelor aflate în stoc (2279 la sfârşitul anului 2016) la vechimea acestora (25,3% cu o vechime de peste 1,5 ani) instanţa a obţinut la acest indicator gradul „ineficient”, acelaşi grad de eficienţă fiind obţinut şi în anul 2015.  Prin raportarea numărului de dosare soluţionate la durata soluţionării lor, în anul 2016 Judecătoria Năsăud a obţinut la acest indicator gradul „foarte eficient”, acelaşi grad de eficienţă fiind obţinut şi în anul 2015. În materie penală, la acest indicator instanţa a obţinut în anul 2016 gradul de eficienţă „satisfăcător” (durată medie de soluţionare de 7,8 luni), iar în materie non-penală gradul „foarte eficient” (durată medie de soluţionare de 6,4 luni), gradul final de performanţă la acest indicator fiind „eficient”, la fel ca şi în anul 2015.

În anul 2016, un procent de 44% din hotărâri nu au fost redactate în termenul legal, din acest punct de vedere instanţa fiind încadrată în gradul „ineficient”, acelaşi grad fiind obţinut şi în anul precedent. Referitor la volumul de activitate în anul 2016, analiza datelor statistice a arătat că numărul dosarelor (în total 6005 dosare) este în uşoară creştere faţă de anului 2015, iar atât încărcătura pe schemă, cât şi cea pe judecător au crescut faţă de anul 2015.

S-a constatat, însă, că din numărul total de dosare aflate pe rolul instanţei, mai mult de o treime este reprezentat de stocul de dosare (un procent de 36,4%), iar în ceea ce priveşte complexitatea dosarelor nou-intrate în anul 2016, aproape jumătate (un procent de 45,18%) au avut ca obiect încuviinţare executare silită, plângere contravenţională şi înlocuire sancţiune contravenţională, fiind dosare cu complexitate redusă.

 

Este greu de crezut că total responsabilitatea poate fi gestionată de un singur judecător. Însă, în momentul în care şi magistratul în cauză tărăgăneşte dosarele, instanţa se împotmoleşte fiind indispensabilă modificarea organigramei pentru a include mai mulţi magistraţi în cadrul Judecătoriei Năsăud.În acest punct trebuie să precizăm că Judecătoria Năsăud are în acest moment doar cinci judecători, dintre care unul este stagiar, iar celălalt judecător delegat, în condiţiile în care până la finele anului 2016 au instanţa năsăudeană a funcţionat doar cu 3 judecători iar şedinţele de judecată s-au întins până seara târziu.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Felicitari d-nei MIHAELA TRIFU pentu articol.Este adevarat, dureaza extrem de mult solutionarea unui dosar la aceasta Judecatorie .Am avut un dosar care s-a solutionat in 14 ani de zile ! .Intr-un nou dosar astept– EDITAREA SENTINTEI –de 8 luni de zile (pentru a pune pe rol un dosar suspendat ).SE TRAGE DE TIMP SUB ACEASTA SCUZA SI AU DE CATIGAT DIN ACEST LUCRU –-,,ANUMITE PERSOANE INTERESATE CARE INCALCA GRAV LEGEA ,,–-Este f grav si regretabil ca ajungi – sa-ti rada in nas–tocmai ,cei care incalca legea .Tragand de timp ei au de castigat.
    Îmi placeVezi mai multe reacţii · Răspunde · 34 minute · Editat
    Ana Popescu Miron

    Scrie un comentariu…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.